Povestea familiei din Italia care în plină pandemie de COVID și-a vândut casa și pleacă într-o călătorie epică, pe mare

Comentează
Arhiva foto

În ultimele luni, turiștii din întreaga lume au căutat locuri de cazare sigure, de teamă că focarele de COVID sau restricțiile impuse de autorități pentru a stopa răspândirea virusului, i-ar putea bloca în locuri uitate de lume, notează CNN.

În acest context, decizia unei familii din Italia de a începe o aventură epică, într-o barcă cu pânze, pare să fie cu atât mai curajoasă, chiar o adevărată nebunie, în ochii unora.

Stefano și Sara Barberis, un cuplu dintr-un orășel aflat în nordul regiunii Lombardia, și-au vândut casa pentru a-și finanța o călătorie de un an . Aceștia își propun să traverseze Atlanticul, să exploreze regiunea Caraibe și poate chiar să meargă mai departe.

Ei vor fi însoțiți de cei trei copii ai lor, Iago, în vârstă de 11 ani, Nina, în vârstă de opt ani, și Timo, în vârstă de trei ani. Pepper, un câine Labrador, va fi prezent, de asemenea, în această călătorie.

"Casa" celor șase suflete va fi o barcă cu vele, lungă de 17 metri, numită Shibumi, adică „frumusețe rafinată” în limba japoneză.

Sunt speriați, dar vor să meargă până la capăt

Soții Barberis spun că își vor lua copiii cu ei deoarece călătoria le va oferi experiențe de viață de neuitat și oportunități educaționale. Aceștia susțin că, în ciuda pandemiei de coronavirus, acum este momentul potrivit pentru efectuarea acestei călătorii.

„Bineînțeles că suntem foarte speriați”, a declarat, pentru CNN, Sara Barberis. "Este o nebunie, dar trebuia să plecăm în iunie, apoi am așteptat ca situația să se îmbunătățească. Ne-am vândut casa la începutul acestui an, înainte de izbucnirea pandemiei, așa că nu mai putem aștepta anul viitor. Până atunci, am cheltui toți banii pe care i-am obținut din vânzare", a mai spus aceasta.

La sfârșitul lunii septembrie, familia Barberis va pleca din La Spezia, regiunea Liguria, nord-vestul Italiei, îndreptându-se mai întâi către Insulele Baleare din Spania, apoi spre Gibraltar și spre Atlantic.

Vor vedea locuri de vis

Ei vor face escale în porturi din Insulele Canare și Republica Capului Verde. La sfârșitul anului, vor naviga dincolo de Oceanul Atlantic până la atolii tropicali din Santa Lucia, Guadelupa și Martinica.

Cei din familia Barberis spun că vor purta măști și mănuși de protecție atunci când vor debarca în porturi. Pentru a se proteja, în cea mai mare parte a călătoriei, ei vor mânca pe punte și vor ancora pe plaje izolate și în golfuri în care nu se găsesc alte bărci.

Stefano și Sara Barberis susțin că motivația pentru această călătorie vine din dorința de a experimenta un stil de viață alternativ și de a le permite copiilor să-l descopere.

Criticați pe rețele de socializare

Aventura familiei pe mare a stârnit controverse în Italia. Pe rețelele de socializare, oamenii au pus la îndoială înțelepciunea navigării în aceste vremuri tulburi. Au existat persoane care i-au criticat pe soții Barberis pentru că și duc copiii și câinele într-o călătorie potențial periculoasă.

Italianul Maurizio Martini, un expert în navigație care a traversat Atlanticul de mai multe ori, a spus că familia Barberis are șanse mari de a se bucura de o călătorie lină, cu vreme favorabilă în această perioadă a anului.

Există, totuși, câteva pericole, în special incertitudinile create de schimbările climatice.

Unul dintre cele mai mari pericole ar putea fi reprezentat de navigarea în strâmtoarea Gibraltar, înainte ca familia să intre în Atlantic, a afirmat acesta. „Marea Mediterană este o mare închisă, dar poate fi una urâtă, niciodată de subestimat”, a declarat Maurizio Martini.

Ce vor face când se vor întoarce în Italia

Chiar dacă nu mai au casă, soții Barberis nu își fac griji. Ei spun că preferă să se bucure de moment, fără anxietate. Conform Sarei, prietenii și rudele le-au oferit un loc de ședere când se vor întoarce în Italia, iar tatăl ei are un camper de împărțit. În plus, tatăl ei are o camionetă pe care este dispus să o împartă cu ei.

„Adevăratul nostru vis este să navigăm într-o zi până în Polinezia, să rămânem pe mare încă unul sau doi ani", a dezvăluit Sara.

Foto: CNN

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
18:32
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
18:58
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
17:53
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
18:19
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
Analiză
22:02
Un AI a atacat autonom, pentru prima dată, o organizație din Spania și a obținut acces la date personale și facturi. Măsurile drastice cerute de experți
21:54
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
21:53
Volodimir Zelenski, despre încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice: „Ar putea fi primul pas către pace”
21:19
Ce este „privirea germană”, obiceiul care îi înfioară pe turiști. De ce germanii se holbează în spațiile publice
TRENDING
19:00
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
21:50
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
16:03
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
19:56
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
19:23
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
18:52
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare