O femeie și-a recăpătat vederea după un deceniu grație unei operații inovatoare. Partea corpului pe care au folosit-o medicii drept implant ocular

Comentează
Trei medici în costume sterile albastre, cu masti pe față in timpul unei operații, in afat se vede instrumentarul steril

O femeie din Canada și-a recăpătat vederea după un deceniu de orbire, grație unei intervenții chirurgicale neobișnuite care implică implantarea unui dinte în ochi. Potrivit Daily Mail, Gail Lane, în vârstă de 75 de ani, din Victoria, Columbia Britanică, a suferit o operație rară numită osteo-odonto keratoproteză (OOKP) în februarie.

Proteza oculară realizată din dintele pacientei

Procedura complexă, cunoscută și sub numele de „dinte-în-ochi”, a implicat implantarea unei cornee protetice pe un pivot făcut din dintele pacientei în orbita ochiului. Daily Mail relatează că Lane a fost una dintre cele trei persoane care au beneficiat de această intervenție în Canada.

În săptămânile următoare operației, Lane și-a recăpătat treptat vederea. Inițial, a putut distinge între lumină și întuneric, apoi a început să observe mișcări, inclusiv coada veselă a câinelui de serviciu al partenerului său, Piper.

„Pot vedea multe culori și pot vedea afară acum. Copacii, iarba și florile, este o senzație minunată să pot vedea din nou unele dintre aceste lucruri”, a declarat femeia pentru o publicație locală, la scurt timp după operație.

Ce înseamnă operația OOKP și cum se realizează

Operația OOKP este o procedură complexă care implică mai mulți pași. În primă fază, medicii extrag un dinte pacientului cu deficiențe de vedere, apoi îl taie longitudinal și îl șlefuiesc pentru a crea o placă netedă.

Ulterior, dintele este găurit pentru a crea spațiu pentru un dispozitiv optic, numit cornee protetică. După ce dispozitivul optic este montat în dinte, acesta este implantat în obrazul pacientului timp de trei luni.

Ultimul pas prevede suturarea implantului în orbita ochiului pacientului, după ce acesta a stat trei luni în obrazul pacientului.

Conform NHS, OOKP este o tehnică utilizată pentru a înlocui corneele deteriorate la pacienții orbi pentru care transplantul de cornee de la donator cadaveric nu este o opțiune.

Impactul implantului ocular OOKP asupra vieții canadiencei

La șase luni după operație, Lane a putut să-și vadă partenerul pentru prima dată, pe care l-a cunoscut după ce și-a pierdut vederea.

„Încep să văd trăsăturile faciale ale altor persoane, ceea ce este, de asemenea, destul de interesant”, a mai explicat ea.

Această intervenție miraculoasă i-a permis să facă lucruri simple pe care mulți dintre noi le considerăm de la sine înțelese. Acum poate să-și aleagă singură hainele, după ce anterior se baza pe serviciul voluntar Be My Eyes pentru a o ajuta să aleagă haine potrivite.

Primul chirurg care a efectuat această operație în Canada

Dr. Greg Moloney de la Spitalul Mount Saint Joseph din Vancouver a fost primul chirurg care a efectuat această operație în Canada.

„Este o operație complexă și ciudată, dar în esență implică înlocuirea corneei”, a eplicat el.

„Avem nevoie de o structură suficient de puternică pentru a susține telescopul de focalizare din plastic [corneea artificială], dar care să nu fie respinsă de organism”, a mai declarat doctorul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
MONDEN
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
Xonia | Foto: Instagram
17:34
Vedeta din România care s-a apucat din nou de școală la 37 de ani: „Nu duc lipsă de educație”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
18:09
Mohammed bin Salman i-a cerut lui Donald Trump să-i atace pe rebelii Houthi, care amenință o nouă rută maritimă vitală. De ce a refuzat președintele american
BREAKING NEWS
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Omar Hayssam a ieșit în închisoare. Omar Hayssam, cu barbă albă și ochelari
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate