Suzi Milgate a fost condamnată la 12 luni de închisoare cu suspendare pentru că a atacat-o pe Natasha Fyles, fostă prim-ministrul al Teritoriului de Nord, cu o clătită umplută, în septembrie 2023, în Darwin, ca protest față de obligația de vaccinare anti-COVID-19, transmite ABC News.
Incidentul a avut loc într-o piață din Darwin, Suzi Milgate a aruncat clătita în fața premierului, ca formă de protest față de obligația de vaccinare anti-COVID-19.
În timpul procesului, femeia a susținut că acțiunea sa a fost un gest de protest, dar judecătoarea Julie Franz a considerat că fapta a fost premeditată.
Milgate a cumpărat clătita de la fața locului și a cerut unei persoane să filmeze momentul atacului. „Nu a fost un protest legitim, ci un atac cu intenția de vătămare corporală gravă”, a declarat judecătoarea.
Pe parcursul ședinței de judecată, inculpata a prezentat documente lungi despre teorii ale conspirației și a întrerupt în repetate rânduri judecătoarea, ceea ce a dus la necesitatea intervenției personalului de securitate pentru a restabili ordinea.
Milgate a insistat că „nu a făcut niciodată rău cuiva”, așa că nu avea motive să premediteze atacul la adresa Natashei Fyles, și a povestit instanței despre educația, munca de caritate și trecutul său ca fost agent imobiliar în Darwin. „N-am fost niciodată o persoană rea, în toată viața mea”, a spus ea.
În ciuda comportamentului ei, tribunalul a decis să îi acorde o pedeapsă cu suspendare, evitând astfel încarcerarea.
După anunțarea sentinței, Milgate a izbucnit în lacrimi de recunoștință. Cazul a atras atenția internațională, mai ales datorită înregistrării video a incidentului, care a devenit virală pe internet.