Schimbările văzute la copiii dintr-o școală din București de o femeie de serviciu, ieșită recent la pensie: „S-au strâns ca într-o carapace”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mariana Șerban a lucrat în ultimul an înainte de pensionare ca femeie de serviciu într-o școală bucureșteană în care învățau trei schimburi de elevi. Femeia a povestit pentru Școala 9 ce a însemnat să dezinfecteze suprafețele dintr-o școală de mai multe ori pe zi, cu substanțe foarte puternice, dar și cum crede că pandemia i-a schimbat pe copii.
Cuprins:
A ieșit la pensie după 38 de ani de muncă. A fost femeie de serviciu la Școala nr. 141 din Rahova, iar ultimul an a fost chiar ieșit din comun, cu noile reguli și responsabilități.
I-a plăcut să fie înconjurată de copii, chiar dacă pandemia i-a schimbat pe cei mici. Toți o strigau „mamaie”. „Copiii nu mai erau la fel, stând mult în casă, ei s-au strâns ca într-o carapace. Am văzut copii care nu mai ieșeau din bancă. Telefonul și calculatorul i-au făcut așa. Nu li se dădea voie să facă nimic, și în sala de sport cu distanțare. Ei, care erau obișnuiți să se ia în brațe...”, spune femeia de 62 de ani.
Alergie de la dezinfectanții folosiți zilnic
Din cauza detergenților folosiți, Mariana a căpătat și o alergie. O ustură ochii, i se irită comisurile gurii. Opt ore pe zi spălau cu dezinfectanți. „Plexiglasul cu care au umplut școlile era purtător de microbi. Oricât îl ștergeam noi cu fâs-fâs, nu se curăța. Trebuia să dăm și cu spirt. Copiii le mâzgăleau cu markerul. Acum zac în sala de sport 270 de plexiglasuri”, spune femeia.
Copiii învățau în trei schimburi, fiindcă în clădirea Școlii 127 au fost primiți și cei de la 141, unde învățau nepoatele ei.
În Școala 141 acum patru ani s-a prăbușit tavanul. Au închis-o s-o refacă. Acum sperăm să fie redeschisă, așa ne-au promis.Mariana Șerban:
Speră să nu se mai închidă școlile
Dar indiferent în care clădire vor merge la școală, pensionara speră ca nepoatele ei, una în clasa a V-a și cealaltă într-a VIII-a, să nu mai trebuiască să stea în fața tabletei, fiecare în colțul ei de cameră. „Eu sper să treacă pandemia asta și copiii să se întoarcă la normal. Copiii trebuie să zburde”.
Ultima oară când Școala 9 le-a vizitat pe Andreea, Francisca și bunica lor, focul duduia în soba mică din teracotă. Era o dimineață rece de octombrie și Andreea se pregătea să intre la orele online. O lună a putut să meargă fizic la școală, apoi totul s-a închis. Nu se știa atunci pentru câtă vreme. Atunci spunea că nu se omoară după învățatul online și i-ar plăcea să se întoarcă în clasă, deși nici purtatul măștii nu-i plăcea prea tare.
Cu o zi înainte de deschiderea unui nou an școlar, nu și-a schimbat opinia, din contră.
„A fost greu pentru că, deși doamna încerca să ne explice foarte bine, la unele ore nu se vedea și nu se înțelegea bine. Tableta se bloca”, spune fata. Va începe clasa a V-a și zâmbește larg, sigură pe ea: „Nu am emoții!”.
Nu s-au putut vedea cu colegii în pandemie
„Eu când am trecut în clasa a V-a, eram tare emoționată, mă gândeam cum o să fie anumiți profesori, dar sora mea nu are nimic. Bine, eu sunt altă fire, mă sperii din orice”, spune Francisca.
În plus, sora ei mai mică a putut să afle pe propria piele ce-i rezervă gimnaziul, fiindcă în pandemie a asistat și ea la orele Franciscăi. „A băgat-o doamna dirigintă și a stat și ea la ore cu mine”.
„La prima vedere, mi s-a părut ușor!”, decretează fata și îi smulge un zâmbet ironic surorii mai mari. Andreea nici măcar nu a scos eticheta ghiozdanului nou pe care l-a cumpărat. Îl ține la piciorul patului și din când în când se mai uită la el. „Sunt prințesele Elsa și Anna”, ne face cunoștință fetița. Spune că are totul pregătit, numai să înceapă odată școala, că îi e dor de colegi.
Revenirea la orele fizice nu e ușoară
Dacă ar fi să aleagă un lucru care s-a schimbat în pandemie, amândouă ar spune că dinamica prieteniilor e alta. „Eu am ieșit cu prietenii din vecini, pentru că nu am putut cu colegii, ori nu-i lăsau părinții din cauza pandemiei, ori s-au obișnuit să stea mai mult în casă. Dar eu nu pot să stau într-un loc, trebuie să ies să mă joc, am foarte multă energie”, spune Francisca.
Intră în clasa a VIII-a și speră să poată să stea cât mai mult în clasă, acolo învață cel mai bine.
„În mai, când ne-am întors la școală, eram toți cu capul în nori. Eram obișnuiți ca acasă. A trebuit să recapitulăm și a fost foarte greu, s-au adunat atâtea lucruri. Eu mă bucur că încep fizic și știu că pot recupera, să iau o notă bună la capacitate și să intru la liceul pe care mi-l doresc”, spune fata. Vrea să dea la Liceul Ion Barbu și e pregătită să muncească pentru asta.
Ar fi vrut să poată lucra în continuare
În octombrie anul trecut, Mariana Șerban, bunica fetelor, era îngrijorată că nu-i vor ajunge banii pentru lemne de foc. Speră ca vremea bună să țină cât mai mult, mai ales că i s-au micșorat veniturile de când a ieșit la pensie.
După 38 de ani și nu muncă ușoară, să iau 1.280 de lei... Am lucrat 13 ani la cinematograf, controloare, am lucrat în pază, ca vânzătoare și apoi am venit la școală. Nu e o rușine să dai cu mătura, rușine e să furi, să faci rău.Mariana Șerban:
Acum mai lucrează prin vecini, face mâncare unui bărbat în vârstă, pe un altul bolnav îl îngrijește când rămâne singur acasă. Dar chiar și cu banii ăștia pe care îi ia în plus, abia îi ajung de la o lună la alta. Francisca, de exemplu, face și dansuri și cursurile i le plătește Organizația Salvați Copiii. „Altfel nu am avea cu ce”. Tot de la organizație au primit și tablete anul trecut, ca să nu piardă din materie.
Întreaga lor poveste, pe Școala 9.
