Florin Cîțu, după îmbunătăţirea ratingului de țară: „Arată că ceea ce am făcut este bine”

Comentează

„Realizarea este cu atât mai importantă, în condiţiile în care această coaliţie de guvernare, condusă de PNL, a reuşit în această perioadă dificilă ce nu au reuşit guvernele din perioada de creştere economică”, a declarat sâmbătăt premierul Cîţu.

Declarația lui Florin Cîțu a venit după ce agenţia Standard & Poor's a îmbunătăţit ratingul de ţară al României.

„Eroii din economia românească, mai ales în această perioadă dificilă, sunt, din punctul meu de vedere, companiile private, antreprenorii. Ei sunt cei care au dus greul şi cu care m-am consultat de foarte multe ori pentru a lua cele mai bune decizii. Fără încrederea lor nu reuşeam. Pentru toate acestea le mulţumesc”, a adăugat Florin Cîţu.

„Am reuşit să reduc deficitul bugetar, să avem venituri mai mari la buget şi am promis că nu introducem nicio taxa nouă. În trimestrul 4 am avut cea mai mare creştere economică din UE. Această decizie a agenţiei arată că ceea ce am făcut este bine”, a punctat premierul.

„Coaliţia de guvernare condusă de PNL, cu un premier liberal, a câştigat clar şi fără dubiu încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini”, a mai spus premierul.

Agenţia de rating Standard & Poor’s a anunţat îmbunătăţirea perspectivei de la „negativ” la „stabil” aferentă ratingului acordat datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în monedă locală şi valută.

„Ne-am îmbunătăţit perspectiva la «stabil» deoarece credem că riscurile fiscale pe termen scurt la adresa României s-au redus”, arată agenția de rating Standard & Poor's.

Potrivit Standard & Poor’s, economia României ar putea înregistra o creştere de 5% în aceste an şi să rămână la un nivel solid în 2022-2023, „pe baza revenirii consumului privat şi a majorării investiţiilor, în special în sectorul public. Acesta din urmă va fi susţinut de programul multianual de investiţii în infrastructură al guvernului, conform căruia cheltuielile publice urmează să crească cu 15% în 2021. Aceasta va duce ponderea investiţiilor în PIB la un maxim istoric de 5%”, estimează Standard & Poor’s.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
MONDEN
Adela Popescu
10:17
Adela Popescu, dezvăluiri din căsnicia cu Radu Vâlcan. Ce tabiet are actrița: „Relaxarea supremă”
Concurenți Asia Express ediția 14
10:14
„Asia Express” 29 septembrie 2026. Începe lupta pentru Marea Imunitate, iar echipele au parte de o probă inedită
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
Analiză
11:00
Cum „citim” factura Hidroelectrica la energie: cât plătim, de fapt, pentru lumină și câți bani ajung la stat prin taxe și contribuții
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:51
Imagini rare cu Georgiana, soția lui Cătălin Moroșanu. Cu ce se ocupă și de ce locuiesc în orașe diferite
10:48
Rusia oferă 20 de milioane de dolari pentru capturarea lui Robert Brovdi, comandantul Forțelor ucrainene de sisteme fără pilot
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri