Florin Piersic a adus zâmbete și a primit o stea în deschiderea Festivalului Internațional de Film Transilvania

„Semeni cu mama, ai aceeași seninătate” rostește un personaj din filmul de deschidere al TIFF, ediția 2025, programată între 13-26 iunie. Replica îi este adresată unui tânăr irlandez care o ține din necaz în necaz, iar cuvântul folosit este „lightness”. Nu are un echivalent perfect în română. „Light” în engleză înseamnă și „lumină”, și „ușor”, și „grațios”, și „neserios”, în sensul de lipsit de gravitate.

Despre această „lightness”, grație care saltă ființa deasupra turbulențelor, au vorbit și cei care au urcat pe scenă pentru a-l descrie pe Florin Piersic, omagiat în prima seară a festivalului.

Actrițele Rodica Mandache și Medeea Marinescu, criticul de film Irina Margareta Nistor, cântăreața și actrița Corina Chiriac au povestit despre cum l-au cunoscut și cum au lucrat cu „Făt-Frumosul” cinematografiei românești.

A fost un omagiu „light”. Pentru fiecare cuvânt mare („un om mai tare ca viața, făcut din aluat de semizei”, de exemplu), pentru fiecare declarație de iubire și prețuire care i-a fost adresată („mi-aș așeza oricând capul pe pieptul lui”), sărbătoritul a răspuns cu o glumă. Autoironic și cald, actorul a fost cu adevărat vedeta galei care a dat startul celei de-a 24-a ediții a Festivalului de Film Transilvania.

Spotul oficial face trimitere la A.I. și la alegeri

„Ușurătatea”, umorul filmic și metafilmic au fost prezente încă de la începuturi în spoturile oficiale ale TIFF. Vă amintiți, desigur, de gardienii de la Scorsese (ca regizorul, nu ca firma de securitate) păzind covorul roșu sau de duelul dintre Darth Vader – Piersic sr. și Skywalker – Piersic Jr.. Anul acesta, spotul oficial, regizat de Radu Bărbulescu, pe scenariu de Dan Panaet și Tudor Giurgiu, bagatelizează amenințarea AI-ului și a autoritarismului.

Acțiunea clipului se desfășoară într-un viitor îndepărtat, dar nu prea. De altfel, „Viitorul este frică” este și numele unei secțiuni a festivalului, dedicată distopiilor cinematografice. Spotul TIFF 24 a fost produs înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale din mai, a ținut să precizeze Tudor Giurgiu, pe scena galei de deschidere. „La momentul respectiv, ne așteptam la altceva decât la un final fericit”.

Personajul din clip întreabă AI-ul cu cine să voteze, iar robotul îi oferă varianta câștigătoare „cel mai probabil”. „Ei, pe dracu!”, răspunde alegătorul. Apoi îi cere robotului să îi genereze o imagine cu Cluj în 2050. Apare castelul Bran și o navetă spațială, pentru că, explică AI, Clujul „se va extinde și va ocupa 90 la sută din Ardeal”, aluzie la avântul imobiliar al urbei din Dealul Feleacului. Pe ecran apare apoi parafraza MAGA “Ardeal is great again”.

Când AI-ul oferă, după „rafinarea” rugătoare a căutării, o imagine cu Piața Unirii din Cluj, în locul statuii lui Matei Corvin se vede un ochi uriaș, în stil Big Brother, care supraveghează mulțimea.

Turiștii cinefili și prețurile psihologice din Cluj

Încă n-am ajuns în 2050-ul din spot. La gala de vineri seară, au contat doar ochii celor câteva mii de spectatori așezați dinaintea ecranului uriaș, instalat în centrul istoric al Clujului. Ce-i drept, o dronă a organizatorilor a survolat evenimentul, bâzâind cot la cot cu avioanele care traversau, la răstimpuri, cerul orașului.

„O vreme excelentă pentru film”, a observat directorul festivalului, Tudor Giurgiu. Anul acesta nu se vor aprinde umbrele la proiecțiile din Piața Unirii.

Temperaturile medii anunțate sunt de 25 de grade Celsius – media dintre peste 30 de grade la prânz, vreme de pălărie de pai și sandale, și 20 de grade sau mai puțin după căderea serii, când ai nevoie de geacă sau hanorac.

Așa în expansiune imobiliară cum îl descrie și AI-ul din spotul oficial, Clujul este încă un oraș respirabil. Și da, după cum știam, e un oraș scump. Greu de determinat dacă e mai scump decât face, de vreme ce oferta nu duce lipsă de cerere: mii de turiști, veniți cu sau fără treabă cu TIFF-ul, defilează zilnic pe axa catedralelor clujene, legate între ele de buticuri cu produse artizanale și terase cu trandafiri și șervete brodate pe masă.

În zona centrală, devenită un fel de cartier rezidențial al festivalului, prețurile se termină, majoritatea,, în 9 și 8: 49 de lei kilogramul de cireșe din Ungaria, 68 de lei o ceafă de porc iberic, între 29 și 70 de lei un burger „American style”, 38 de lei un sandviș cu ruladă de porc, 35 de lei o ciorbă de pui, 10 lei un mic (porc și vită), între 15 și 32 de lei o bere, între 10 și 20 de lei o cafea. Pe bolurile pentru bacșiș din cafenele scrie, din nou „lightness”, „Bani pentru chirie în Cluj”.

Cât costă biletele și abonamentele la TIFF 24

Proiecțiile de la TIFF sunt găzduite de locații apropiate între ele, la o cafea și o vorbă distanță, astfel încât spectatorii pot înșira de-a lungul unei zile de festival vizionări de la 12 ziua până după 12 noaptea. Un bilet pentru proiecție în aer liber costă 25 de lei, biletul pentru proiecție în sală – 28 de lei. Abonamentele – TIFF card-urile costă între 240 de lei – 10 proiecții și 2000 de lei – 30 de proiecții.

Biletul pentru gala de deschidere a costat 60 de lei – mai scump pentru că a inclus punga de alune gata pregătită pe scaun, recitaluri Irina Rimes și Kabin Crew, o trupă de rap irlandez, și, firește, momentul Florin Piersic, care a durat, previzibil, mai mult decât preconizau organizatorii și mai puțin decât și-ar fi dorit spectatorii.

Boc: „Un oraș fără cultură devine retrograd”

După introducerea rostită de Tudor Giurgiu, pe scenă a urcat și primarul Clujului, Emil Boc, în dispoziție retorică de zile mari, festive. „Mulțumim pentru cei 24 de ani de TIFF la Cluj Napoca”, a afirmat edilul, în debutul discursului său, care s-a referit, în principal, la necesitatea susținerii filmului și a culturii în general.

„De ce este important să susținem cultura?”, de Emil Boc, poem în proză, pe puncte.

„Unu: cultura este sufletul unui oraș. Așa cum noi avem un corp și-o inimă, așa și un oraș are un corp – infrastructura și o inimă mare, care este cultura. Un oraș fără cultură este ca un corp fără inimă. Un oraș fără cultură este un simplu loc, fără identitate. Un oraș care are o cultură devine o comunitate”.

Apoi primarul a lăudat cultura drept factor esențial pentru bunăstare. „Veți spune ce legătură este între cultură și locurile de muncă bine plătite? Este o legătură directă. Fenomenul cultural asigură caracterul deschis al unui oraș. Acolo unde ai un oraș deschis, ai inovații, ai soluții, ai creativitate, ai locuri de muncă mai bine plătite. Un oraș fără cultură este un oraș care se scufundă, devine izolat, cenușiu și, de cele mai multe ori, retrograd”.

Amintiri despre clujeni la Revoluție

În zilele Revoluției de la 1989, care au revenit în contemporaneitate, ca să spunem așa, cu ocazia scrutinurilor prezidențiale recente, la Cluj Napoca au murit 26 de oameni. 13 dintre aceștia au murit chiar în Piața Unirii, unde acum oamenii fac pelerinaje, anual, la început de vară, să vadă filme.

De unde și punctul următor din discursul lui Boc: „Doi: au murit oameni pentru ca noi să putem avea libertate. Drumul spre libertate este asigurat de cultură. Dacă n-ai cultură, n-ai democrație. Nu degeaba dictatorilor nu le este frică mai mult de politicieni, ci de actori, de poeți, de artiști. Lor încearcă în primul rând să le închidă gura, după aceea politicienilor sau mai puțin politicienilor”.

Bine, politicienii au talentul de a asasina nuanțele și de a ignora „continente de palid mister” din realitate, ca să parafrazăm versurile unui șlagăr postrevoluționar. Într-adevăr, arta este periculoasă pentru regim, „poeții și curvele la închisoare”, solicita și Profetul lui Salman Rushdie. Niciun sistem de putere nu vrea minți tulburate de gânduri și corpuri preocupate de plăceri. Nu doar regimurile dictatoriale. Toate regimurile sunt, funciar, predispuse să controleze actul artistic, sub diverse pretexte, cum ar fi acela că-l „sprijină”, și să ia în stăpânire libera exprimare, pe motiv că încalcă litera constrângătoare a legii.

Arta este vizionară, „angajată” politic și, prin definiție, subversivă. Este un pericol, de fapt, pentru establishment-ul de orice fel. Cu cât primește mai mulți bani publici, cu cât este mai generos finanțată de stat, cu atât arta devine mai puțin periculoasă. Și mai puțin liberă. De fapt, deloc liberă. Pentru că nu există grade de libertate în artă, decât în ceea ce privește libertatea artistului față de demonii interiori.

De aceea, regimurile – dictatoriale sau nu – sprijină ceea ce se numește cultura oficială, cultura cu „C” mare, cultura cu care umblă în gură atâtea institute, ministere, agenții, direcții și departamente bugetare, înființate ca ciupercile în democrația noastră originală.

Primarul și-a lăudat orașul pentru votul la prezidențiale

Punctul trei, cum ar elabora Emil Boc: să nu uităm că dictatura ceaușistă finanța abundent „cultura” Epocii de Aur – Cântarea României, poeții plătiți la metru de odă, actorii-recitatori, corurile de întreprindere, vacanțe la mare pentru scriitorii ascultători, megaproducții pentru regizorii corespunzători, vizite la festivaluri în Coreea de Nord pentru „maeștrii” cinematografiei, validați pe linie de partid.

Spune Emil Boc: „Poți să cenzurezi un ziar (n. a. – nu prea mai ai ce să cenzurezi, în materie de presă locală în Cluj), o carte (n.a. – economic, crescând timbrul cultural, inițiativă liberală, până ajunge să coste cât chiria în garsoniera de 11 metri pătrați din Cluj), dar nu poți să ștergi o memorie”. Pentru memorie, ne bazăm pe Google, să fim sinceri.

Primarul Clujului n-a ratat ocazia să își felicite orașul pentru devotamentul lui față de valorile vestice, la alegerile prezidențiale din mai. Încă o demonstrație de superioritate predată din Dealul Feleacului universitar către țara alfabetizată, dar nefuncțională, într-un moment de derută istorică.

Democrația și finanțarea mai puțin democratică a culturii

„Cultura este cel mai important factor pentru menținerea unei democrații. Gândiți-vă că în această piață, în 1989, primii doi oameni care au fost împușcați au fost doi artiști, Călin Nemeș (n.red. – actor clujean, rănit la Revoluție) și Lucian Matiș (n.red. – pictor clujean, mort în timpul Revoluției). Adică aceia care, dintre noi toți, au avut primii curajul să spună «Haideți să spargem zidul dictaturii și să ne croim drumul spre libertate!». Să nu uităm că dacă vrem să avem democrație trebuie să susținem actul cultural în toate formele lui”.

Toate aceste cuvinte mărețe au fost rostite lângă un Giurgiu care mustăcea aprobator, în costum ocru Tudor Tailor, după cum a ținut să precizeze de la microfonul galei. Pe principiul „Cine împarte, parte-și face”, un rând de scaune a fost rezervat pentru „fam. Giurgiu”, în zona rezervată sponsorilor.

Directorul TIFF a mulțumit public ministrului Culturii, Natalia Intotero (care tocmai a desființat un teatru din Iași), pentru sprijinul acordat TIFF, și a lansat o invitație auditoriului la premiera ultimului său film, finanțat, în 2018, cu 400.000 de euro de Consiliul Național al Cinematografiei și prezentat în cadrul acestei ediții a festivalului.

I-a mulțumit primarului pentru asfalt

Primarul Boc a fost readus din empireul muzelor înapoi cu picioarele pe pământ de către Florin Piersic, care i-a mulțumit edilului pentru că „a trimis o echipă, zilele astea”, să asfalteze strada unde locuiește. „Ceva extraordinar, m-a vizitat și a văzut câte gropi avea strada, în ce hal locuiesc acolo. Unde e domnul… președinte… Boc? Mai e aici? A, să se ridice domnul de pe scaunul din față că nu-l văd!”, a cerut actorul, spre hazul publicului.

Fragil și cu glasul slăbit, Piersic a fost ajutat de un însoțitor să urce pe scenă. S-a așezat pe scaun și, pentru ca atmosfera să nu devină solemn-apăsătoare, de la atâtea omagii, a bătut obrazul publicului că l-a aplaudat cam „slăbuț”, după tot ce a făcut pentru el. A complimentat pălăria Rodicăi Mandache, felicitând-o pentru că și-a pus „o cloșcă în cap”. A îndemnat-o pe Irina Margareta Nistor să-l mai sune la telefon din când în când, „și să vorbiți cu mine, ca să îmi mai ridicați tot ce am eu de ridicat”.

Medeea Marinescu a fost apostrofată de sărbătorit pentru că a spus că „Florin Piersic are și defecte”. „Da, normal că am. Unul dintre ele e că nu m-am încurcat cu tine, Medeea!”, a replicat actorul, în râsetele spectatorilor. Prezența îndrăgitului actor la TIFF 24 a fost, în rezumat, un eveniment cultural în sine, „lightness” de categoria grea.

De la „mâna dreaptă a lui Hitler” la ursoaica Țuți

Singurul ușor încordat era Tudor Giurgiu, care aștepta, cu un trofeu în formă de stea, prilejul potrivit să finalizeze această porțiune din programul galei.

„Dacă te-ai plictisit, poți să pleci acasă, că eu mai am treabă cu ăștia”, l-a tachinat Piersic. “Ai venit cu mama, cu tata?”. Giurgiu a intrat în joc și i-a indicat pe părinții săi, care, într-adevăr, erau în public. Piersic a spus că și-ar fi dorit și el ca părinții lui să stea în primul rând și să-l vadă cum e premiat la TIFF, în „orașul visurilor mele, care este Clujul”. Din familie, la gală l-au susținut soția, Anna Torok, și fiul Daniel Piersic, venit special la eveniment din Ungaria.

Cu „lightness”, actorul de 89 de ani a vorbit despre problemele de sănătate pe care nu și-ar fi dorit să le vadă dezbătute la TV, „sunt treburi intime”. “Ați văzut că am urcat destul de greu pe scenă, din motive pe care o să le aflați peste 20 de ani”.

Florin Piersic a povestit cum a jucat în filmul sovietic „Eliberarea Europei”, în rolul de „Mâna dreaptă a lui Hitler”. Un rol cu totul diferit de cele de până atunci, remarcă el. Actorul care îl interpreta pe Hitler, în schimb, a precizat Piersic, numai rolul ăsta îl juca: „oriunde se făcea un film cu Hitler, îl chemau pe el, pentru că semăna foarte bine”.

Pauzele de efect dintre liniile povestirii erau umplute imediat cu râsete. Actorul a istorisit și cum l-a convins pe un coleg italian de platou să-și radă mustața, care nu cadra cu fizionomia de împărat roman în „Columna”.

Apoi Piersic l-a arătat cu degetul pe ÎPS Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului, și a făcut o glumă pe seama bărbii lui. N-a lipsit din repertoriu, de vreme ce a fost menționat rolul său de Harap-Alb, istoria cu ursoaica Țuți, căreia actorul i-a oferit, la filmări, tutun Virginia, că nu accepta orice fel de tutun, „era pretențioasă”.

Adevăratul omagiu: aplauzele venite și din stradă

Momentul Florin Piersic din deschiderea festivalului clujean – moment cu o durată rezonabilă, în jur de 40 de minute – a fost în același spirit cu one-man-show-ul oferit de Peter Ustinov, în 1988, în studiourile ITV, în fața unei săli pline cu celebrități din lumea filmului și teatrului.

La fel ca artistul britanic, și Florin Piersic este un „raconteur”, are un talent de a povesti care a captivat și publicul de dincolo de gardul împrejmuitor al festivalului. Adică au râs și l-au aplaudat și clujenii care ieșiseră la plimbare și se opriseră să tragă cu ochiul la ce se petrece în Piața festivalului.

„Ar trebui să ne luăm în serios responsabilitățile, nu pe noi înșine”, așa sună un sfat al lui Ustinov. Asta e diferența, de fapt, dintre democrație și dictatură. Dictatura se ia pe sine foarte în serios. Pe când democrația face glume pe seama democrației. Cum ar fi, tot de la Ustinov citire, „corupția este modul naturii de a ne reface încrederea în democrație”. Democrația râde (ceea ce îi procură destul de multe belele), dictatura stă încruntată.

De aceea, după ce a tunat Emil Boc la microfon, ridicând vocea pe tema importanței artei și culturii, era urgent nevoie de contragreutatea veselă, asigurată, aparent fără efort, de Florin Piersic. Acea „lightness” tot mai complicat de procurat în ziua de azi, acea neseriozitate luminoasă care acționează ca o vrajă bună și risipește întunericul. Descântă încrâncenarea și dezleagă farmecele de orbire.

200 de filme și o nouă secțiune, jurizată de adolescenți

Din peste 1.000 de filme, comisia de selecție a festivalului a păstrat în program 200. Filme în competiție sau în afara ei, lungmetraje și scurtmetraje, ficțiune și documentare, filme vechi sau filme din ultimii doi ani, despre subiectele de interes acut în „satul global”, cum ar fi Palestina, spectrul lui Big Brother sau ascensiunea A.I..

Curatorul festivalului, criticul de film Mihai Chirilov a prezentat noua secțiune a TIFF, dedicată adolescenților. Secțiune care e jurizată chiar de 15 adolescenți, selectați pe baza unor eseuri și interviuri.

Și filmul de deschidere, „Christy”, al irlandezului Brendan Canty, a fost despre noua generație și despre alegerile ei de viață. Pe lângă actorii profesioniști, tineri și copii din Cork, din Irlanda profundă, joacă în film. La final, aceștia au și urcat pe scenă, pentru a cânta câteva piese rap.

Premiat la ediția din acest an a Berlinalei, „Christy” arată cum poate o comunitate să lupte împotriva celulelor sale maligne (droguri și violență în acest caz), izolându-le.

Filmul lui Canty spune că metoda de apărare contra răului – a unei familii, a unui oraș, a unei țări – e să-și restaureze, să-și recupereze și să-și fortifice legăturile umane autentice. Cu cât oamenii sunt mai uniți, cu atât mai greu e să fie smulși unul câte unul, prin diverse tehnici de manipulare, contondente sau emoționale, să fie folosiți și apoi aruncați spre pierzanie în prăpastia dependențelor.

Cum ajută TIFF democrația

Unirea e forța și când ne confruntăm cu realitatea noilor tehnologii, care ne predispun la postura vulnerabilă de a fi singuri în fața ecranelor de telefon. Singuri nu e bine. Din fericire, după cum observa filosoful american John Naisbitt, la fiecare salt al tehnologiei care ne împinge să închidem ușa lumii, sapienșii fac „țup” în direcția opusă.

De aceea, cu toate home cinema-urile și rețelele de streaming, cinematografele n-au dispărut. Oamenii n-au renunțat la experiența de a viziona filme nu atât pe ecrane gigantice, cât împreună cu ceilalți. De aceea, încă există festivalurile de film și acesta este, la drept vorbind, adevăratul lor rol în susținerea democrației: aduc oamenii alături unii de alții, fizic și nu numai.

Acesta este meritul indiscutabil al TIFF la imunizarea Clujului față de bolile rațiunii, boli de care te molipsești dacă stai, de la un număr de ore în sus, pe Tiktok și pe alte platforme unde gândirea în doi pași e prohibită. De 24 de ani, festivalul se ocupă de fezabilitatea și mentenanța „lightness”-ului într-un oraș care, nu cu secole în urmă, își vopsea băncile în tricolor.

---

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro