Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași au explicat pentru Libertatea că nu se cunoaște exact care a fost originea focarului, în contextul în care Mănăstirea Galata, deși este în interiorul orașului, este mai retrasă.
„A pornit de la o maică ce părea că este răcită, iar când au văzut că sunt trei cu simptome au solicitat testarea la DSP, care au venit chiar ieri. Nu au fost plecate, nu a venit nimeni din străinătate, nu se știe unde a fost contactul. Ele sunt mai închise, ies din mănăstire doar la cumpărături și aprovizionare, iar enoriașii vin în principal doar la slujbe”, a declarat, luni, pentru Libertatea pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În urma anchetei epidemiologice desfășurate de către DSP Iași s-a depistat că șase măicuțe au o formă asimptomatică a bolii și au fost izolate în chilii, una are o formă ușoară, fiind supravegheată tot în interiorul mănăstirii, în timp ce două au forme medii și au fost transportate la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
„DSP informează cu privire la apariția unui focar de COVID-19 la Mănăstirea Galata din Iași, unde au fost confirmate nouă persoane. Șapte persoane confirmate sunt izolate în chilii. Carantinații nu au voie să intre în contact cu enoriașii și nici să părăsească mănăstirea, iar supravegherea medicală este realizată de către asistenta medicală și medicul de familie”, a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iași.
Din informațiile obținute de Libertatea, niciuna dintre maicile care sunt confirmate pozitiv nu este vaccinată, iar în interiorul comunității de la mănăstire sunt foarte puține persoane care au decis să se imunizeze.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro