• Cu câteva zile înaintea începerii școlii, Ministerul Educației și Sănătății vor să testeze antidrog elevii în școli, dar nu pe toți, cum fusese discuția inițială. Actul normativ la care lucrează cele două instituții va prevede doar cazuri specifice în care anumiți elevi vor fi testați și doar cu acordul părinților. 

Ionuț are la gât un medalion cu simbolul Yin și Yang, din filosofia taoistă care spune că întunericul și lumina sunt complementare. De trei ani de când e închis la Penitenciarul Giurgiu poartă lupta asta cu sine.

Fost consumator de droguri închis la Giurgiu, despre campaniile antidrog: „Degeaba vii tu ca organ judiciar și îmi spui că nu e bine. Mai bine arăți o persoană care a trecut prin asta”
Ionuț Chiva, fost consumator de canabis

„Medalionul reprezintă binele și răul, dar nu are o poveste anume, în viață trebuie să existe o balanță și dacă acum este rău, nu are cum să rămână așa, automat trebuie să fie bine. Și invers”, spune tânărul ale cărui zile astăzi se împart între citit, pasiune pe care și-a descoperit în spatele gratiilor, și diferite activități ale penitenciarului: ieșit la aer, mersul la capelă, cursuri.

„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict
Recomandări
„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict

La 18 ani nici prin cap nu-i trecea că jucătorul înrăit pe calculator va ajunge un fan al lui Alexandre Dumas și că va putea trăi fără telefon. „Am citit multe, cel mai mult mi-a plăcut «Contele de Monte Cristo», bineînțeles. Mi-au cumpărat ai mei chiar vreo 50-60 de cărți de-ale lui. Nu credeam că o să ajung să citesc. Eu afară mă jucam foarte mult pe calculator, nu aveam treabă cu cărțile, jucam multiplayer”, povestește azi.

„Mintea ta nu e în același loc cu tine”

În 2020, era un adolescent ca mulți alții din București, se pregătea pentru bacalaureat și lucra part-time la un supermarket „nu pentru că aveam nevoie, ci pentru că voiam să-mi fac banii mei”. Fuma canabis de la 14 ani deja, era o plăcere comună în gașca lui.

„Aveam niște prieteni care și ei consumau la rândul lor și chiar de ziua mea s-a întâmplat prima dată să consum, mi-au făcut un cadou, cu ghilimele de rigoare. De atunci am continuat, mi-a plăcut starea aia de moment. Eram într-a opta spre a noua”, își amintește Ionuț.

Canabisul este unul dintre cele mai consumate droguri, atât în populația generală, cât și în cea școlară. Al doilea, însă, după substanțele psihoactive sau etnobotanice. În România, vârsta de debut a consumatorilor a ajuns la 13 ani, conform Agenției Naționale Antidrog (ANA).

Analiză. Ursula von der Leyen pierde teren în cursa pentru șefia CE. Cine ar putea să o înlocuiască
Recomandări
Analiză. Ursula von der Leyen pierde teren în cursa pentru șefia CE. Cine ar putea să o înlocuiască

Peste 20% dintre tinerii români au consumat cel puţin o dată în viaţă canabis, arată cel mai recent sondaj realizat de ANA.

„Profesorii nu bănuiau. Dar dacă erai atent, nu aveai cum să nu-ți dai seama”

Drogurile le cumpăra prin prietenii pe care îi știa de când erau mici. „Era și în funcție de bani, că nu aveam mereu bani. Dar când n-avea unul, avea altul, făceam o chetă. Găseai și cu 50 de lei, se vindea la gram sau la jumătate de gram, 25-30 de lei jumătate de gram, 50-60 lei un gram.”

În tot timpul ăsta mergea la școală fără ca profesorii să bănuiască ceva. Singurul lucru ce ar fi dat de gândit erau rezultatele tot mai slabe la învățătură.

„Colegii ce-și mai dădeau seama că na!, fiind de aceeași vârstă și trăind prin aceleași împrejurimi, se recunosc chestiile de genul. Profesorii nu bănuiau. Dar dacă erai atent, nu aveai cum să nu-ți dai seama. Eu în clasele mici eram un copil destul de bun, nu premiant, dar aveam medii de 8-9. Dar cu cât trecea anul, cu atât îmi scădea media. Am ajuns ca atunci când am terminat clasa a 12-a să rămân corigent la limba română”, povestește tânărul.

„Mintea ta nu e în același loc cu tine”, dă o definiție scurtă a ceea ce i se întâmpla atunci. Nu se oprea să analizeze ce se întâmplă cu viața lui, nimeni dintre cei care știau că ia droguri nu-i spunea că nu e bine.

FOTOREPORTAJ. Frumusețea fără viitor a „celui mai urât oraș din România”: berzele s-au întors la Corabia, dar turiștii întârzie
Recomandări
FOTOREPORTAJ. Frumusețea fără viitor a „celui mai urât oraș din România”: berzele s-au întors la Corabia, dar turiștii întârzie

Noaptea după care nimic n-a mai fost la fel

Apoi, a urmat acea noapte care avea să-l bage în închisoare. În martie, după ce a ieșit din tura de muncă la supermarket, niște prieteni l-au convins să meargă la ei. Acolo au fumat și au consumat alcool. Spre dimineață a vrut să meargă acasă și, chiar dacă nu avea bani de taxi, totuși a chemat o mașină.

„Am clacat, să zic așa, am avut un moment în care m-am pierdut total, nu-mi aduc aminte de unde am luat un cuțit, cum am ajuns în taxi, m-am trezit doar în momentul în care omul acela țipa la mine. L-am atacat pe șoferul taxiului pentru o sumă banală, 10 lei. M-am trezit, m-am speriat, am scăpat cuțitul și am plecat acasă”, povestește Ionuț. Spune că niciodată până atunci nu a mai avut o reacție violentă pe fondul combinației de consum de droguri și alcool. 

Taximetristul a avut o plagă în zona gâtului „care a necesitat circa 15 zile de îngrijire medicală pentru vindecare și nu i-a pus în primejdie viața”, potrivit motivării Tribunalului Ilfov care l-a condamnat pe tânăr. 

A primit 7 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de omor. Instanța a calificat atacul tânărului astfel fiindcă există elemente clare ale tentativei la infracțiunea de omor: „folosirea unui obiect vulnerant, apt să producă moartea, zona vizată, intensitatea loviturilor. Împrejurarea că victima a suferit sau nu leziuni ori că leziunile suferite au pus sau nu în primejdie viața victimei nu prezintă relevanță în ceea ce privește încadrarea juridică”.

Fost consumator de droguri închis la Giurgiu, despre campaniile antidrog: „Degeaba vii tu ca organ judiciar și îmi spui că nu e bine. Mai bine arăți o persoană care a trecut prin asta”

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în jur de 935 de persoane erau închise anul acesta pentru fapte care includ și traficul de droguri. Dintre aceștia, doar 5 au sub 21 de ani, majoritatea sunt mai mari: 420 până în 35 de ani, 410 până în 50 de ani, 100 peste 50 de ani.

În aprilie, ANP avea în evidență 17 persoane private de libertate doar pentru consum de droguri (art. 4 din Legea 143/2000), toate aveau însă alte antecedente penale.

A dat Bacul „în rate”

În toamna aceluiași an, Ionuț Chiva a ajuns la închisoare. „În ziua în care am făcut fapta, am fost ridicat de organele de poliție, la vreo două-trei ore, am fost dus la tribunal. În prima instanță mi s-au dat 30 de zile în arest preventiv, am fost pe arestul central și după o lună, eu fiind la școală și vrând să termin și cursurile, mi-au dat voie să stau la domiciliu ca să pot continua. Am avut noroc că a fost și pandemia și se țineau cursurile online”, povestește tânărul.

A susținut totuși bacalaureatul în acea vară, în sesiunea din toamnă. „Am reușit să termin liceul, am luat Bacul, în rate, să spun așa. Am dat bacul prima oară în 2020, nu ne-a băgat în vară pe niciunul, era o clasă destul de slăbuță. Am intrat abia în sesiunea de toamnă și atunci am reușit să iau la română. A doua oară când l-am dat am luat la matematică și acum, ultima oară, la biologie. Am avut 5.45 la română, slăbuț rău de tot. La matematică 6.10 și la biologie undeva la 7 și ceva. Mi-a ieșit media oricum”, povestește tânărul care acum se gândește serios să se înscrie la facultate. 

I-ar plăcea să facă Informatică, dar nu știe dacă are această ofertă în penitenciar.

„Noi putem urma doar regimurile de la distanță. Dar de mic sunt cu calculatorul, de pe calculator am învățat și engleză, la școală doar îmi aprofundam cunoștințele. Mă pasionează pe mine în mod special, calculatorul, tehnologia în general. Cât eram pe domiciliu am făcut și o postliceală pe informatică, am avut posibilitatea asta”, spune Ionuț.

Este unul dintre foarte puținii deținuți care continuă școala în închisoare. Doar 9% dintre persoanele private de libertatea, adică în jur de 2.000, erau înscriși la școală în anul școlar 2021-2022. Dintre ei, 72% ajung și să-și finalizeze studiile, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Numărul celor care își continuă studiile universitare din facultate îi numeri pe degete. În anul universitar 2022-2023 a fost doar un deținut, cu un an în urmă erau doi și înainte au fost cinci la nivel național.

Știam că o să am nevoie de Bac pe viitor și voiam să-mi demonstrez că nu sunt acea persoană cum crede lumea.

Ionuț Chiva:

Tânărul care are comisia pentru liberare condiționată abia în 2025. Vrea să plece din penitenciar cu o diplomă universitară în buzunar. „O să am 25 de ani dacă mă eliberez la termen, 23 dacă am noroc.”

Fost consumator de droguri închis la Giurgiu, despre campaniile antidrog: „Degeaba vii tu ca organ judiciar și îmi spui că nu e bine. Mai bine arăți o persoană care a trecut prin asta”
Ionuț a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de omor. Se afla sub influența drogurilior și a alcoolului.

„Știu cât de ușor se intră cu așa ceva în unitățile de învățământ”

Când erau ridicați în primăvara acestui an mai mulți tineri care vindeau droguri elevilor din liceele din Capitală, Ionuț a urmărit desfășurarea de forțe la televizor. Nu l-a surprins că este atât de răspândit traficul. „Știu din proprie experiență cât de ușor se intră cu așa ceva în unitățile de învățământ și în cam orice instituție.”

Nu l-a mirat nici că situațiile pot denatura, așa cum s-a întâmplat cu tânărul care era sub influența substanțelor și s-a urcat la volan, ucigând doi tineri de pe marginea străzii, în localitatea 2 Mai. 

Ionuț crede că sunt prea puține lucruri care îi fac pe adolescenții consumatori să conștientizeze pericolele. 

Chestia amuzantă e că au venit în liceu la mine cei de la poliție cu o campanie antidrog și ne-au prezentat efectele consumului, ce s-ar putea întâmpla. Eu eram deja consumator și nu a avut efect asupra mea. Mă gândeam că e o chestie ca de propagandă.

Ionuț Chiva, fost consumator de droguri, din închisoare:

Crede că tinerii nu pot fi îndepărtați de consum „decât cu exemple reale”, ca al lui. „Degeaba vii tu și îmi spui ca organ judiciar «băi, nu e bine să consumi droguri». E mai bine să arăți o persoană care chiar a trecut prin asta, este dependentă de așa ceva, dar nu ca un exemplu de pus la colț, un exemplu de așa nu, dar în scopul îndreptării, nici să umilești persoana respectivă”, este soluția lui pentru campaniile antidrog din școli.

„Multe luni plângeam în fiecare dimineață când mă trezeam”

Își amintește cum era el atunci. „Dacă îmi spunea cineva că sunt dependent, negam asta. Spuneam că pot să mă las când vreau, dar nu era așa pentru că eu voiam să mă simt într-un fel anume și automat nu voiam să mă las. Nu am avut simptom de sevraj când m-am oprit.”

Ionuț a avut noroc că familia i-a rămas alături. Susținerea cuiva din afară este de altfel un criteriu important al reabilitării persoanelor private de libertate, arată și studiile.

„A fost un șoc pentru ei, vă dați seama, nu se aștepta nimeni să fac așa ceva. N-au acceptat ideea că eu sunt persoana care se spune că sunt pentru că știau ce au la ușă și m-au susținut, mi-au spus că o să fie bine, că ei știu că nu sunt așa, mi-au dat încrederea în mine de care aveam nevoie!”

Mai ales în prima perioadă în care a fost închis a avut nevoie de susținere. „Eram într-o lume cu totul nouă pentru mine, nu știam ce înseamnă, cum sunt oamenii. S-a dovedit că sunt oameni și oameni, cum e în viață de altfel. Și totul a fost o chestie de adaptare. Multe luni plângeam în fiecare dimineață când mă trezeam pentru că-mi era greu să mă văd aici, dar am trecut peste. Am avut noroc cu mama, cu tata, familia m-a ajutat foarte mult.”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (28)

piciusz   •   11.09.2023, 22:24

trist

lipanileana   •   11.09.2023, 17:17

Așa este ,are dreptate!!!

Inginer   •   11.09.2023, 15:22

Cazul arată cum îţi pot distruge drogurile viaţa. Şi prin ,,drog" nu mă refer doar la ceea ce se numeşte oficial ,,drog" în lege, ci şi la alte substanţe legale - de ex. alcool - cu efect mult mai puternic. Însă arată şi cum statul a eşuat complet în lupta cu drogurile şi cum justiţia e mai mult chioară decât oarbă. Acest tânăr a primit 7 ani de închisoare... nu mă înţelegeţi greşit, tâlhăria şi vătămarea corporală sunt fapte grave şi trebuie pedepsite. Dar când îi vezi pe alţii care omoară oameni şi scapă cu suspendare (ŞH) sau nici nu ajung la proces (MI)... el n-o fi avut pile pe unde trebuie. Şi uite aşa, viaţa lui e distrusă, pe lângă faptul că pierde cei mai frumoşi ani din viaţă la puşcărie, rămâne şi cu un cazier cu care nu se poate angaja în multe locuri. Cum a zis un antevorbitor, toată industria muzicală, cinema, social media, ba chiar şi presa glorifică tipul şmecherului care scapă cu orice... câtă vreme situaţia rămâne la fel, iar articole ca cel de sus ajung cel mult pe la jumătatea unui site de ştiri, cazuri gen Mario Iorgulescu vom mai vedea cu sutele. Iar controalele la şcoală, la muncă, la festival, la volan sau prin alte părţi nu vor rezolva nimic... vom umple puşcăriile şi cam atât. Se tratează efectul şi nu cauza, traficanţii-s bine mersi, jmekerii scapă, fraierii ajung 10 ani la pârnaie. Ce dreptate mai e asta?

    Grigorescu33   •   12.09.2023, 09:09

    Spui că rămâne cu un cazier cu care nu se poate angaja în alte locuri... eram gata sa te contrazic (avem primari cu cazier, avem profesori universitari cu cazier etc) dar probabil așa cum spui că el a intrat în pușcărie doar pentru intenție in timp ce alții nu au pățit nimic, probabil că nici nu va reuși să se angajeze nicăieri.

      Inginer   •   21.09.2023, 12:48

      E posibil ca infracţiunea să fie radiată din cazier după o anumită perioadă mai mare sau mai mică. Dar sigur va rămâne o vreme cu tinicheaua de coadă... la stat se cere la angajare cazierul pentru orice, iar în sectorul privat sunt mulţi angajatori care-l cer. Chiar şi pentru a obţine un permis auto ţi se cere cazierul. Iar acolo nu e descrisă în detaliu infracţiunea, o să scrie doar că a fost condamnat pentru tâlhărie şi a făcut 7 ani de pârnaie. Cine ar angaja un om cu asemenea cazier?

Vezi toate comentariile (28)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii care vor avea noroc la bani până la vară. Balanțele dau lovitura
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea noroc la bani până la vară. Balanțele dau lovitura
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Bianca Drăgușanu și fiica ei, asortate în Dubai din cap până în picioare. Cum arată și cât costă ținutele Dolce & Gabbana
Libertateapentrufemei.ro
Bianca Drăgușanu și fiica ei, asortate în Dubai din cap până în picioare. Cum arată și cât costă ținutele Dolce & Gabbana
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
GSP.RO
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
Capitala europeană care s-a umplut de oameni ai străzii, consumatori de droguri și prostituate: “Ferentariul e o glumă”
FANATIK.RO
Capitala europeană care s-a umplut de oameni ai străzii, consumatori de droguri și prostituate: “Ferentariul e o glumă”
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Știrileprotv.ro
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
Unica.ro
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Orangesport.ro
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Mărturia şoferului care l-a filmat pe biciclistul urmărit de lup. "Era extrem, extrem de speriat"
Observatornews.ro
Mărturia şoferului care l-a filmat pe biciclistul urmărit de lup. "Era extrem, extrem de speriat"
Horoscop 9 aprilie 2024. Taurii sunt în elementul lor și vor reuși să facă cele mai bune alegeri fără cine știe ce efort
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2024. Taurii sunt în elementul lor și vor reuși să facă cele mai bune alegeri fără cine știe ce efort
RECOMANDĂRI