Testarea antidrog în școli, privită cu scepticism de părinți, profesori și elevi. „Școala nu ar trebui să înlocuiască autoritățile de justiție”

 24 comentarii

Ministrul de interne Cătălin Predoiu a anunțat că se ia în calcul, din această toamnă, testarea elevilor antidrog în școli. Măsura propusă vine după accidentul din stațiunea 2 Mai în care un adolescent de 19 ani sub influența substanțelor a intrat cu mașina într-un grup de pietoni, dintre care doi au murit. Libertatea a stat de vorbă cu un profesor, un părinte și un reprezentant al elevilor despre această propunere.

  • Un studiu realizat de către cercetătorii de la Școala de Sănătate Publică de la Universitatea din Haifa arată că nu există o asocierea între testarea antidrog în școli și consumul de droguri. În schimb, același studiu arată că un climat pozitiv al școlii reduce consumul de țigări și de marijuana.
  • 8,7% dintre adolescenții de 16 ani au consumat canabis de-a lungul vieții, 7,2% au consumat în ultimul an, iar 3,3% dintre ei au consumat și în ultima lună, potrivit unui studiu realizat în 2021 de Agenţia Naţională Antidrog. Unu din 100 de elevi a debutat în consumul de canabis la vârsta de 13 ani sau mai devreme. Cel mai consumat drog din România este canabisul.

Își doresc prevenție și tratament, pe lângă testare

Pe grupul de Facebook cu peste 19.000 de membri „Părinții elevilor din România”, sute de persoane au răspuns afirmativ la întrebarea „Sunteți de acord cu testarea antidrog în școli?”. Cu toate acestea, părinții se așteaptă să existe și programe de prevenție a consumul de droguri în școli și de tratare: „Numai dacă la momentul testării au gata și programe de prevenție, consiliere, recuperare”, spune o mamă.

„Aș fi de acord, dacă în spate ar exista și niște programe care să ofere sprijin copiilor depistați pozitiv - și familiilor lor”, comentează o altă mamă.

Coordonatorul grupului, Zeno Șuștac, părintele unui elev de 11 ani, este de părere că „o astfel de măsură ar fi mai mult decât benefică, ar fi un un ideal pe partea de prevenție. La acest moment poliția face prea puțin, parchetul face prea puțin, hotărârile judecătorești sunt extrem de blânde, legislația este permisivă, suntem practic un rai al consumului și al traficului de droguri din Europa”.

Elevă: „E nevoie de campanii de prevenție, nu de împărțit pliante”

De cealaltă parte, elevii cunosc mai îndeaproape mediul în care trăiesc, dincolo de familie. Reprezentanta Consiliului Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, descrie o realitate paralelă cu cea a adulților, când vine vorba de consumul de droguri la adolescenți. Nu crede că o astfel de măsură ar avea vreun impact în rândul elevilor:

În spațiul public, reducerea consumului de droguri a fost privită ca o problemă care are nevoie de o soluție imediată, o singură soluție, pe care să o putem aplica acum. Dar problema este mult mai complexă și trebuie tratată din mai multe perspective.

Ariana Dudună | Foto: Facebook

„E important ca încă din școala primară să construim o anumită reziliență socio-emoțională, să le clădim stima de sine elevilor, astfel încât ei să aibă tăria de caracter să refuze drogurile. E nevoie de campanii de prevenție, nu de împărțit pliante și de imagini care spun «drogurile sunt rele»”, adaugă Ariana.

Aceasta face referire la campaniile Agenției Naționale Antidrog, responsabilă de prevenirea consumului de droguri. ANA s-a lăudat de-a lungul timpului cu campanii și programe dedicate tinerilor, însă tot Agenția spune că numărul celor care încearcă substanțele ilegale este în continuă creștere, iar vârsta de debut a ajuns la 13 ani.

Campaniile ANA constau în distribuirea la festivaluri de pliante cu informații despre „siguranța în România” și legile antidrog, mesaje în mijloace de transport în comun despre cazuri de tineri care au fost condamnați la închisoare pentru că au consumat droguri sau activități în școli alături de polițiști, care „nu trezesc interesul elevilor”.

Profesor: „Să le aduci elevilor foști consumatori care să le explice”

Și profesorul de sociologie și logică de la Liceul „Benjamin Franklin” din Capitală, Florin Tudose, crede că ar trebui să se pună mai mult accentul pe prevenție. „Cred că mai eficiente ar fi niște campanii foarte dure prin care să le aduci foști dependenți care au ajuns în ultimul stadiu de degradare sau să le aduci oamenii la care ei se uită și să le explice ei că nu-i bine”.

Într-un reportaj Libertatea, chiar un fost consumator și traficant de droguri povestește, din închisoare, că cel mai mare impact asupra tinerilor îl pot avea doar mărturisirile reale ale unor foști dependenți. „E nevoie să o audă de la cineva care a trecut prin asta”, spunea el.

Astfel că profesorul Tudose își exprimă îndoiala vizavi de eficiența unei măsuri de testare a elevilor pentru că, spune el, mulți adolescenți ar găsi mijloace prin care să fenteze testarea:

Dacă anunță că vin pentru testarea antidrog, în ziua aceea ai 20 de absenți, iar s-o facă inopinat, nu văd cum ar putea s-o facă.

Părinte: „Mi-este teamă că este doar o declarație politică, ca alte mii”

Elevii și profesorii cu care a discutat ziarul sunt de părere că testarea antidrog nu ar trebui să fie realizată în școală. „Nu văd cine ar putea să facă chestia asta în școli, pentru că nu pot face profesorii testele astea. Le-ar face probabil un medic și cu poliția. Mai simplu ar fi să le dai părinților direct să-i testeze care vor”, spune Tudose.

Și Ariana Dudună crede că „școala nu ar trebui să înlocuiască autoritățile de justiție și să preia rolul acestora. Autoritățile au atribuții în ceea ce privește deținerea de droguri, traficul, consumul, deci nu cred că ar trebui să fie în atribuția școlii să testeze elevii”.

Implementarea propunerii ministrului este privită cu scepticism și de părinți. „Am mari dubii că o astfel de măsură va fi implementată. Mi-este teamă că este doar o declarație politică, la fel cum au fost mii de alte declarații politice aparent benefice, care nu au fost transpuse în practică și au rămas simple declarații televizate”, spune Zeno Șuștac. Cu toate acestea, acesta mai crede că „un părinte responsabil, care nu are nimic de ascuns și care dorește binele copilului lui și siguranța copilului lui, va accepta testarea chiar cu încântare”.

„Este nevoie să acceptăm adevărul: tinerii vor consuma oricum droguri”

Reprezentanta Consiliului Elevilor din Constanța arată însă un adevăr pe care instituțiile statului, uneori profesorii și părinții îl ignoră:

„Este nevoie să înțelegem și să acceptăm adevărul că tinerii vor consuma oricum droguri. Orice campanie de prevenție, oricâte mesaje cu «spune nu drogurilor» punem, oricum vor exista tineri care vor consuma droguri”.

Și profesorul Tudose este de aceeași părere. „Problema asta nu mai poate fi controlată, nici anihilată pentru că orice puști poate fi un mic dealer care primește o marfă de la ăla mai mare”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (24)
  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 04.09.2023, 14:05

    E dificil

  • Avatar comentarii

    dsterian2001 04.09.2023, 14:17

    Dificil

  • Avatar comentarii

    andreea.online 04.09.2023, 14:26

    Era de asteptat ca masura sa fie primita cu reticenta

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 04.09.2023, 14:37

    Fuse și se duse.

  • Avatar comentarii

    durban22 04.09.2023, 14:39

    Testarea nu rezolva mare lucru.Ce faci daca gasesti un elev drogat?-nu-l primesti in scoala si mare lucru nu ai rezolvat!.Problema este sa prindem pe cei CARE FURNIZEAZA DROGURILE ELEVILOR ,EI TREBUIESC STARPITI !.

ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Claudia Dumitru și Rareș Cojoc
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
13:48
Un angajat a primit un salariu de 10 ori mai mare din greșeală și a cheltuit toți banii în doar trei zile, în Ungaria. Ce a făcut când șeful i-a cerut banii înapoi
13:40
Câte limbi străine știe Pepe junior. Artistul, dezvăluiri rare despre copiii lui: „Rosa a ieșit campioană națională”
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...