Fostul președinte socialist, care a contribuit la căderea dictaturii în 1974 și a ajutat la integrarea europeană a țării, a rămas prezent pe scena politică portugheză timp de peste patruzeci de ani.

Figura istorică a țării, el este fondatorul Partidului Socialist portughez, a deținut de două ori funcția de premier, a fost președinte al Republicii în perioada 1986-1996, și deputat european.

Foarte activ până la o vârstă înaintată, el a atacat vehement măsurile de austeritate puse în aplicare de fostul guvern de centru-dreapta, în cadrul pachetului de asistență financiară acordat țării de UE și FMI în perioada 2011-2014.

După moartea soției sale Maria Barroso în iulie 2015, el s-a retras încetul cu încetul din viața publică. Vizibil slăbit din cauza problemelor de sănătate, el a participat în iulie la o ceremonie organizată în onoarea sa de guvernul socialist, fără însă a lua cuvântul.

Ultima apariție publică datează din luna septembrie a anului 2016. Fostul președinte portughez împlinise 92 de ani la 7 decembrie 2016, iar la 13 decembrie a fost internat la terapie intensivă la spitalul Crucii Roșii din Lisabona, prezentând „semne ale unei agravări generale a stării sale de sănătate”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.