Ce l-a învățat tatăl lui Emil Rengle pe Alejandro Fernandez: „Mergem doar noi doi. Fără el”

Comentează
Arhiva foto
Exclusiv

Alejandro Fernandez, partenerul de viață al lui Emil Rengle, nu i-a cucerit doar inima coregrafului, ci și pe cea a tatălui acestuia. Între cei doi s-a legat o prietenie atât de puternică, încât Rengle spune, mai în glumă, mai în serios, că a ajuns să fie „a treia roată” în propria familie. Mai mult, Alejandro merge cu „socrul” la făcut pălincă, vorbește cu el aproape zilnic și spune că datorită lui a învățat românește într-un timp record.

Acum câteva luni, Alejandro a povestit în exclusivitate pentru Libertatea că și-ar dori să fie român și în acte, nu doar în suflet, așa că a început un proces pentru a obține cetățenia. Chiar dacă nu a depus încă actele pentru demararea procedurii, spaniolul e tot mai aproape de a deveni român. Până la examenul pentru obținerea cetățeniei, Alejandro spune că se meditează la limba română cu tatăl lui Emil Rengle.

„Cred că trebuie să învăț un pic mai bine românește. Și mai am de învățat cum să fac mici, sarmale, salată de boeuf, dar și cum să fac pălincă și must”, a declarat Alejandro pentru Libertatea, completat fiind de Emil Rengle, care a mărturisit că iubitul lui s-a apropiat tot mai mult de familia lui. „Nu că știe să facă pălincă. Este cel mai bun prieten cu tati. De când este cel mai bun prieten se duc împreună la cazan. Cum să nu-l învețe Nicolae pe Alejandro?”.

Alejandro Fernandez îl consideră pe tatăl lui Emil Rengle ca pe propriul părinte

De cealaltă parte, Alejandro Fernandez vorbește cu multă căldură despre tatăl lui Emil Rengle și spune că îl consideră deja parte din propria familie. Cei doi petrec timp împreună chiar și fără Emil, iar ieșirile lor au devenit deja o obișnuință.

„Nicolae este o persoană perfectă. E ca tatăl meu. Nu este doar al lui Emil, este și al meu. Suntem prieteni foarte buni. Mergem doar noi doi să facem pălincă. Fără Emil”, a povestit amuzat Alejandro.

La auzul acestor declarații, Rengle a recunoscut, mai în glumă, mai în serios, că uneori se simte exclus. „Îi aud zilnic vorbind pe Facetime. Deci Alejandro și cu tati au legat o prietenie extraordinară. Da, mă simt în plus. Tata nu știe nici spaniolă, nici engleză. Îl obligă pe Alejandro să vorbească în română”, a completat Emil Rengle pentru Libertatea.

Tatăl lui Emil Rengle l-a învățat românește pe Alejandro

În ciuda barierei lingvistice de la începutul relației, Alejandro și Nicolae Rengle se înțeleg perfect în momentul de față. Spaniolul recunoaște că adevăratul profesor de limba română nu a fost Emil, așa cum se așteaptă toată lumea, ci chiar tatăl acestuia. Pentru că nu exista o limbă de compromis între ei, singura soluție a fost să vorbească exclusiv în română.

„Tati Rengle a fost cel mai bun profesor bun din viața mea. Emil trebuie să lucreze la birou, eu lucrez mult de acasă și stau cu tati Rengle. La începutul relației noastre, el nu știa să vorbească nimic în engleză sau spaniolă, ci vorbea doar în limba română, așa că eu trebuia să fac ceva. Într-o săptămână cred că am învățat mai mult decât în doi ani cu Emil”, ne-a povestit Alejandro Fernandez.

În momentul de față, comunicarea dintre cei doi este atât de bună, încât cei doi discută tot felul de subiecte. Printre cele mai abordate fiind relația dintre spaniol și Emil Rengle. Ca un făcut, în clipa de față, domnul Rengle pare să țină mai mult cu fiul adoptiv decât cu cel biologic. Atât de apropiați au devenit, încât Emil Rengle a ajuns să intervină chiar și atunci când în cuplu apar mici neînțelegeri. Evident, ținând mai mult partea lui Alejandro.

„Chiar s-a întâmplat recent. M-a sunat tati să îmi zică să mă calmez. Că semăn cu maică-mea. Mi-a zis să mă calmez că Alejandro este supărat, e trist, să mă duc să rezolv treaba că așa nu este normal și că fac exact ca mama. Alejandro e iubit de toată lumea”, a mai povestit amuzat Emil Rengle pentru Libertatea.

Video: Dumitru Marin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!