Francezul din Cobor. A lăsat Bretania pentru a schimba viața unui sat uitat din Țara Făgărașului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Originar din Bretania, din orașul port Lorient, Erwan Joliff locuiește de un deceniu și jumătate într-un ”sat uitat de lume” din Țara Făgărașului. Aici și-a făcut o familie și a înființat un punct de lucru pentru pompierii voluntari.
Cuprins:
- Primul contact cu România: Bucureștiul anilor ’93-‘95
- A colindat țara cu o dubă ”de șantierist“ pentru a găsi un loc al lui
- O nemțoaică venită în vizită i-a devenit soție, iar azi au patru copii
- Punctul de lucru al pompierilor voluntari, marele lui proiect
- Un cioban l-a amenințat că-i dă foc casei
- S-a școlit la Siret, în ”stil francez”
- Gater, ”taxi comunitar“, dispensar, serviciu de reciclare a deșeurilor
- Un premiu l-a făcut să înceapă să se simtă apreciat
- După ce a colindat 300 de sate din România, Erwan, 47 de ani, a ales să se stabilească în Cobor, un sat aflat la aproximativ 70 de kilometri de Brașov.
- Descrie viața pe care o trăiește aici drept un amestesc de chinuri, dificultăți și bucurii.
- ”Vin dintr-o lume unde totul părea să funcționeze de la sine și am găsit o lume unde, pentru orice mic confort, trebuie să te lupți ca un leu. De exemplu, după 15 ani, am reușit în sfârșit să finalizez pavajul din curtea mea, iar coșmarul noroiului pare să se fi sfârșit!“.
Primul contact cu România: Bucureștiul anilor ’93-‘95
Cum a ajuns aici tocmai de malul Oceanului Atlantic? Povestea e lungă. A plecat din Bretania imediat după Bacalaureat, iar din 1990 și-a continuat studiile în Belgia. Trei ani de filozofie. Urmați de o ”detașare” în România, unde pentru doi ani a fost profesor de limba franceză și istoria Franței, la două licee și o facultate din București, între 1993-1995. Apoi, s-a întors în Franța. După zece ani, a decis să aleagă România.
”Nici nu mă gândeam atunci la așa ceva. Singurul lucru care mi-a fost clar după acei doi ani ȋn România a fost că nu vreau să mai stau ȋn Franța, că trebuie să plec din țara mea. Nu mă mai ȋnțelegeam deloc cu «francezul plângăcios», veșnic nemulțumit, mereu gata de o nouă revoluție.
Erwan Joliff :
”Ȋn România, am simțit puternic intensitatea vieții, așa că am fost foarte deprimat câteva luni după ȋntoarcerea mea ȋn Franța. Am prins în România un gust puternic pentru libertatea pe care Franța nu mi-o putea oferi, iar astăzi acesta mi se pare cel mai prețios lucru pe care ȋl am aici”, continuă francezul din Cobor.
Nu s-a grăbit, însă, să emigreze definitiv. A ales o perioadă de ”pregătire“, în care a ȋnvățat să se descurce cu propriile mâini, pentru că și-a dat seama că studiile l-ar fi ajutat prea puțin să se întrețină la noi.
S-a decis în 2000, însă de-abia în 2004 și-a strâns bagajele, cu o dubă și o remorcă și a traversat toată Europa pentru a ajunge la Cobor. Lucrase câțiva ani ȋn construcții, la Bruxelles, astfel că a durat ceva să-și lichideze afacerea. Apoi, ȋn 2003 a mers ȋn Irlanda timp de 6 luni, pentru a experimenta viața la țară ȋn mai multe ferme, căutând inspirație pentru ”proiectul românesc“.
Nu mă atrăgea România urbană, ci doar cea rurală, care putea să-mi ofere ce căutam: libertate, spirit de pionierat, pace și liniște, spațiu, multe provocări și, nu ȋn ultimul rând, accesul la proprietate, chiar dacă pe atunci nu era simplu pentru un străin să se stabilească ȋn România, lucru care, din fericire, s-a schimbat mult după ce am intrat ȋn UE ȋn 2007.
Erwan Joliff :
A colindat țara cu o dubă ”de șantierist“ pentru a găsi un loc al lui
Totuși, de ce Cobor? În 2003 explorase România în căutarea unui loc al lui. Avea o dubă cu de toate, dar nu ca cele din ziua de azi, ci mai degrabă una ”de șantierist”. ”Ceea ce și fusesem, de fapt”, cu tot ce era necesar pentru a prospecta o zonă rurală cunoscută ca având o infrastructură precară.
Ȋnăuntru avea o motocicletă, iar după ce se stabilea ȋntr-un loc, timp de câteva zile explora satele din zonă.
Făceam o sută de kilometri pe zi cu motocicleta, trecând dealurile, traversând pădurile, mergând din sat ȋn sat. Ȋn total, timp de o lună și jumătate, am explorat aproape 300 de sate din centrul României (Mediaș, Sibiu, Făgăraș, Sighișoara), din Apuseni și din Banat. Spre sfârșitul «misiunii»“, am ajuns să mă stabilesc timp de o săptămînă la Șoarș, că să explorez Țara Făgărașului. Acolo am dat de Cobor.
Erwan Joliff :
”Aici am găsit sentimentul puternic că era locul meu. Să ȋți zici, după trei sute de sate, că ȋn satul acela vei trăi restul zilelor tale, e un sentiment puternic, care ține loc de confirmare. După 15 ani, deși nu pot spune că este cel mai paradisiac loc de pe pământul acesta, cu siguranță știu că este locul meu. Coborenii băștinași s-au răspândit pe tot globul, iar cei rămăși se întreabă cum de eu, venit tocmai din Franța, am ajuns în satul lor. Sunt convins că le este greu în continuare să mă înțeleagă”, continuă bărbatul.
O nemțoaică venită în vizită i-a devenit soție, iar azi au patru copii
Când s-a stabilit în Țara Făgărașului era celibatar. Făcea parte dintr-o rețea de ”ferme gazdă” și a primit mulți oameni din toată lumea care voiau să experimenteze viața la țară în România. În 2008, în iunie, a primit o voluntară din Germania.
Ne-am plăcut și, în 2010, ne-am căsătorit și am devenit părinții a patru copii. Da, România mi-a dat șansa să ȋntemeiez o familie, lucru care nu mi se părea deloc evident cât timp am locuit în Belgia, dar ȋn mod uimitor, nu m-am căsătorit cu o româncă, așa cum și-ar fi ȋnchipuit toată lumea, ci cu o nemțoiacă. Așa că formăm o familie cu adevărat europeană, eu francez din Bretania tocmai din vest, soția mea din Dresda, din centrul Europei, și trăim, cu toți copiii noștri, în România, ȋn estul Europei.
Erwan Joliff :
Punctul de lucru al pompierilor voluntari, marele lui proiect
”Francezul din Cobor”, așa cum este cunoscut în zonă, datorită paginii de Facebook cu același nume prin care-și face cunoscută activitatea, a înființat un punct de lucru pentru pompieri voluntari.
”Am avut din adolescență dorința de deveni pompier, dar până la 40 de ani nu s-a concretizat. M-am hotărât ȋn urma unui incendiu din Cobor, din 2007 parcă, ȋn care a ars o șură. Atunci mi-am dat seama că, ȋn caz de incendiu, nu suntem deloc apărați. Până vin pompierii din Făgăraș, incendiile fac ravagii, iar noi n-avem nici apă destulă pentru a le face față. Mi-am zis atunci că trebuie neapărat să găsesc soluții pentru la mine acasă”.
A construit, în subsolul unei construcții, o rezervă de apă la care să se conecteze în caz de incendiu. Construcția a devenit în timp remiza pompierilor, deși pe atunci trebuia să fie un atelier ceva mai mare pentru gospodăria lui.
Un cioban l-a amenințat că-i dă foc casei
În 2010 a avut un conflict cu un localnic, un cioban care l-a amenințat că-i dă foc la casă, motiv să urgenteze măsurile de autoprotecție împotriva incendiilor.
”Ultimul motiv este legat de desființarea remizei vechi din Cobor, ȋn locul căreia primarul de atunci și-a făcut o lăptărie personală. Acest lucru mi s-a părut scandalos, așa că mi-am propus să ȋnființez la mine acasă o remiză de pompieri de care nici un primar nu se va mai putea atinge. Am înființat și Asociația de pompieri SISUR, care deservește la ora actuală 7 sate din 4 comune, o populație de peste 3.500 de oameni, asigurând și un serviciu de prim ajutor: un proiect pilot pentru mediul rural din România”.
S-a școlit la Siret, în ”stil francez”
Pregătirea lui Erwan că pompier a început cu lectura documentelor redactate de ministerul francez de interne, despre normele aplicate pompierilor francezi. Apoi, primul curs la care a ajuns în România a fost cel de la SVSU la Ciolpani, în 2015.
”A durat o lună și sincer m-a dezamăgit. Așteptam să facem ceva practic, ori toată practica consta în a desena pe hărți acțiuni de salvare, folosind niște semne grafice. A fost o experiență neplăcută. Noroc că într-o zi am găsit o informație legată de centrul de pregătire de la Siret, Suceava. Mi s-a părut foarte interesant și am luat legătura cu coordonatorul centrului, care mi-a spus că aș putea participa la o sesiune doar dacă sunt trimis de ISU Brașov. Am făcut cerere, mi-a fost aprobată, și am ajuns, la scurtă vreme după Ciolpani, la Siret. Acolo am stat doar trei zile, dar au fost trei zile extrem de utile în pregătirea mea”.
În 2016, IGSU a oferit civililor ocazia de a face voluntariat în unitățile lor, lucru care i s-a părut o oportunitate, iar în 2019 a putut accesa ca voluntar ISU cursul de paramedic.
A întâmpinat greutăți în activitatea lui încă de la început, dar spune că o mare parte dintre ele au fost deja depășite. Trebuie să caute anual bani pentru a plăti asigurările, piesele, carburantul, materialele etc. Afirmă că este stupefiat de cât fuge toată lumea în România de răspundere, ȋncercând să se acopere cu hârtii.
Gater, ”taxi comunitar“, dispensar, serviciu de reciclare a deșeurilor
În 2006 a început să interacționeze mai mult cu sătenii. A dezvoltat un gater care oferă serviciul de tăiere a lemnului pentru oamenii din sat. Apoi, a dezvoltat așa-zisul ”taxi comunitar“ - un mix între serviciul pe care ți-l oferă un taxi și cel pe care ti-l oferă un mijloc de transport în comun, la un preț mai mic.
”Îi duceam pe oamenii din sat în oraș cu o Dacia MCV cu 7 locuri, de trei ori pe săptămână. Apoi, ȋn paralel cu servicul de taxi comunitar, am ȋnceput să dezvolt un serviciu de comisioane pentru săteni. Le aduceam tot ce aveau nevoie din oraș și le rezolvam diverse treburi care ȋi scuteau de o zi pierdută în oraș”.
În 2009, a început să pună pe picioare un serviciu local de reciclare a deșeurilor la nivelul Cobor-ului. ”Mă săturasem să văd pet-uri aruncate peste tot în natură”.
Un premiu l-a făcut să înceapă să se simtă apreciat
În 2016, a primit un premiu din partea Fundației Comunitare din Țara Făgărașului, la categoria ”voluntar din pasiune“. ”A fost neașteptat, pentru că atunci eram convins că un juriu român nu poate să acorde un premiu, un semn de recunoștință, unui străin. Nu știu dacă voi deveni vreodată român cu acte ȋn regulă, dar sigur voi rămâne pentru toți «Francezul din Cobor», un om care, chiar dacă nu s-a născut aici, a dobândit un profund sentiment de apartenență în fața acestui pâmânt”.
Cobor este un sat înființat de sași, care ”colonizaseră“ întreaga Transilvanie, după care în zonă au venit, timp de sute de ani, maghiarii, astăzi o comunitate minoritară.
”Se pare că astăzi Cobor intră ȋntr-o nouă eră, nefiind deloc un sat care se stinge”, afirmă mândru, Erwan Joliff.
