| Ştiri | Știri România

Gara de Vest din Ploiești a ajuns un decor de film horror: gropi, fisuri, mizerie, apă lipsă. Lucrări pentru modernizare de 4 milioane euro, neîncepute

« Înapoi la articol

Comentarii (4)
Avatar comentarii

gheorghe_2 18.03.2026, 13:45

Așa arată toate gările din România, nu doar aia din Ploiești. Autorul ar putea să caște ochii mai bine și să vadă cum arată Gara de Nord, cea mai mare gară din România, care și ea trebuia să intre într-o modernizare, ce n-o să înceapă niciodată. Și gările din Brașov sau Cluj și din toate orașele mari sau mici ale patriei noastre. Gara din Pitești a fost modernizată, recent, și deja a început să se descompună, nu mai merg scările rulante, nu se mai deschid ușile, nu au nici o bancă în sala de așteptare. Dar hei, hai să vedem cum arată șinele de tren, din toată țara asta, cu excepția celor spre Brașov și Constanța. La fel, hai să vedem cum arată toate clădirile publice și centrul orașului București, care par să aștepte nu cutremurul, ca să se dărâme, ci doar un vânt mai puternic. Hai să vedem tot ce înseamnă spațiu public sau clădire publică, din țara asta, ca să pricepem că toată șandramaua noastră așteaptă doar un vânt mai tare, ca să ne cadă în cap.

Avatar comentarii

diss1958 18.03.2026, 16:01

Tot Ploieștiul e horror! \" Felicitările \" noastre!

Avatar comentarii

DanielHH 19.03.2026, 03:28

@diss1958. Am făcut armata in Ploiesti. In 1995. Între timp am mai trecut pe acolo. Dar nu am văzut mare schimbare in bine. Ba mai mult, e mai rău. Și mai mult. Am avut o femeie din Ploiesti. Iubire mare. A plecat cu altu care avea bănuțu. Și cu 30 de ani mai mare decât ea.

Avatar comentarii

Vladov 19.03.2026, 08:42

Cand critici ceva, e bine sa te documentezi mai atent. Gara Ploiesti Vest, ea in sine, nu este si nu a fost niciodata nod feroviar, cu atat mai mult important. Starea de degradare nu are cum fi combatuta, atat timp cat urmeaza sa inceapa lucrarile, ar fi culmea sa cheltui bani cu lucrări de amenajari si dupa o luna sa le strici cu lucrarea noua. Din punctul meu de vedere, ne aflam in categoria in care scriem si noi ceva sa fie scris, pe teme gratis, cu priza la public, ce daca de fapt nu spunem de fapt nimic.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.