Georgiana și Cătălina, fetele care se luptă cu lumea, cu prejudecățile și cu statul. “Noi am ales să ne expunem”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
- 7 cupluri gay au dat în judecată statul român la CEDO pentru faptul că nu le respectă dreptul la viață de familie, susținute de ACCEPT.
- Libertatea v-a prezentat, zilele trecute, povestea unui cuplu de bărbați care de 15 ani își trăiește viața pe ascuns
- În continuare, Georgiana (35 de ani) și Cătălina (29 de ani) au dezvăluit cum e viața de gay în România și de ce ar fi important pentru ele să fie recunoscute de stat ca având un parteneriat civil
Cuprins:
- Cătălina: “N-am avut pe nimeni care să-mi explice ce se întâmplă cu mine“
- Georgiana: “Când simți niște chestii pe care nu poți să le spui nimănui, e greu”
- “Am luat-o de mână și parcă ne-am liniștit amândouă“
- Instigatorii, omniprezenți
- ”Mulți nici nu știu că existăm printre ei”
- De ce își doresc recunoașterea printr-un parteneriat civil
- Viața incompletă
de Florinela Iosip, Delia Marinescu și Eli Driu (foto)
Georgiana și Cătălina sunt de aproape doi ani într-o relație și locuiesc într-un cartier de la marginea Brașovului. Prima este mai mică de înălțime, are părul pe jumătate ras, tatuaje cu simboluri japoneze și lucrează ca grafician. Cătălina are părul ondulat, se îmbracă cu haine largi și este angajată la o companie de resurse umane.
Georgiana spune că cel mai mult apreciază la iubita ei că este “naturală“. “Când face ceva, e în mod natural. Și culmea e că nu-i în viteză niciodată. Iubita când se bucură, se bucură cu toată inima și când se enervează, se enervează cu toată inima. La mine e altceva, e ceva așa care nu știu. Parcă mă bucur, parcă nu mă bucur. Naturalul meu e acolo, ca la ceilalți, numai că nu pot eu. Nu vreau să-l las să iasă. Mi-e frică”.
La rândul său, Cătălina o descrie pe Georgiana ca “foarte caldă“ și optimistă. Asta a ajutat-o extrem de mult în perioadele în care i-a pierdut pe cei dragi, mai ales când s-a stins mama ei. Mama ei nu a aflat niciodată orientarea ei sexuală.
Cătălina: “N-am avut pe nimeni care să-mi explice ce se întâmplă cu mine“
Când avea 13 ani, le-a văzut pentru prima oară pe fetele de la TaTu (o trupă pop din Rusia formată din două fete) la Cerbul de Aur. Stătea cu părinții în sufragerie și se uitau la televizor. Îi plăceau melodiile trupei și când le-a văzut că se sărută, i s-a părut wow. Se întâmpla în 2002, la un an după dezincriminarea homosexualității în România.
Abia atunci a realizat că mai sunt și alți oameni ca ea, că nu e singură. “A fost nasol că n-am avut pe nimeni să-mi explice ce se întâmplă. Nu mă identificam cu oamenii din jur. Nu înțelegeam de ce trebuie să port haine de fată, de ce trebuie să mă comport în toate ca o fată. Eu nu mă simțeam 100% femeie”.
Își amintește o secvență, o discuție. Mergea la o nuntă și s-a îmbrăcat în pantaloni, cămașă și sacou. “Ca un băiețoi“, avea să remarce mama ei. “Da, mamă, dar dacă eu nu mă simt bine în rochii, ce să fac? Mă duc și stau ca o păpușă?”, a răspuns ea. Dar și-ar fi dorit să-i spună adevărul.
Cătălina a ales să-și protejeze mama pentru că avea probleme de sănătate, doar că făcând asta, a renunțat la o parte din ea. “N-am avut foarte multe relații, pentru că tot timpul trebuia să mă ascund, să nu spun cu cine mă văd. Mama, fiind cadru medical, studiase la facultate că homosexualitatea este o boală și era foarte greu să o scoți din paradigma asta. Faza e că binele unuia nu e neapărat și binele tău. Aici cred că, de fapt, e conflictul cel mai mare pe care îl suferă toată comunitatea: oamenii nu pot să vorbească deschis despre problemele lor“, explică femeia.
Georgiana: “Când simți niște chestii pe care nu poți să le spui nimănui, e greu”
Spre deosebire de Cătălina, Georgiana a răbufnit în primul an de facultate. “I-am scris maică-mii o scrisoare, i-am dat-o și bunică-mii să o citească. Nici nu mai știu exact ce am scris în ea, dar în orice caz le-am zis că-mi plac femeile. Bunică-mea a plâns trei ore. Maică-mea era în Italia. Nu știu ce a zis, habar n-am. Taică-miu își dăduse seama cu mult înainte și încet-încet au aflat prietenii și, într-un final, și colegii de la muncă”.
Nu își aduce aminte cu plăcere de perioada aia. A șters-o din memorie. “Când simți niște chestii pe care nu poți să le spui nimănui, e greu”, spune tânăra.
Georgiana a avut mai multe relații în trecut, dar la fiecare a plecat după ce a simțit că misiunea ei s-a încheiat. “Ce am observat din relațiile mele e că există un fel de pattern. Eu intru în viețile oamenilor în momentele cele mai dificile ca să-i scot din anumite chestii. Când s-a terminat partea cu stâlpul și oamenii au devenit puternici și nu mai au nevoie de ajutorul meu, dintr-o dată văd totul mai clar - în sensul de «ok, eu mi-am terminat treaba»”.
Asta nu înseamnă că nu a iubit persoanele respective, ci doar și-a dat seama că nu mai are ce face acolo, mai explică Georgiana. Pentru ea, “iubita“ (Cătălina) e prima persoană din viața ei în legătură cu care simte că nu trebuie să stea doar ca să îndeplinească o anumită sarcină.
“Am luat-o de mână și parcă ne-am liniștit amândouă“
Cele două s-au cunoscut în urmă cu aproape doi ani pe un site pentru comunitatea LGBT.
Prima întâlnire a fost într-o cafenea cu un nume parcă predestinat: “Life begins after coffee”. Cătălina a întârziat, iar Georgiana a ajuns mai repede cu 15 minute. La fel se întâmplă și în prezent. Au acceptat că niciodată nu se vor sincroniza când e vorba de întâlniri și acum nu fac decât să se amuze pe treaba asta.
Când s-au văzut, era o dimineață caldă și ploioasă de sfârșit de săptămână. Georgiana a coborât din tren cu o orhidee în mână, iar Cătălina i-a făcut semn să vină spre ea, pentru că nu găsise un loc de parcare. “Erau emoțiile alea: ce să-i spui, ce să…? Până la urmă, am găsit loc de parcare, ne-am dat jos din mașină, am luat-o de mână și parcă ne-am liniștit amândouă. Am simțit că timpul stă în loc. Cumva știam că va fi bine”, își amintește Georgiana.
Instigatorii, omniprezenți
Cele două încearcă de aproape un an să consolideze comunitatea LGBT din Brașov, dar nu este ușor, pentru că oamenilor le este frică să se expună.
“Sunt foarte mulți care fac chestia asta (n.r. - se ascund) și e aiurea, pentru că de ce ai asculta de părerea unui om din exterior”, crede Georgiana. De aceea, ele aleg să se plimbe de mână pe stradă, fie că este gara sau centrul Brașovului, fie că sunt în cartier.
“Mai sunt instigatori, sunt acolo omniprezenți. Ei te filează, dacă nu ești atent, dacă ești mai diferit. A trecut la un moment dat cineva pe lângă noi și striga «huo, lesbienelor»”, își amintește Cătălina.
Am întrebat-o la ce se gândește în astfel de momente de hărțuire. “Am simțit că e un om frustrat care n-are ce să facă și atunci asta e, pentru că multe din reacțiile astea de agresivitate provin, de fapt, din suferință. Omul când e agresiv, când e negativ, de fapt suferă foarte mult!”, crede Cătălina.
”Mulți nici nu știu că existăm printre ei”
Și Georgiana se simte mereu urmărită, dar a învățat să se protejeze de curioși și de energii negative. “Ne mai ducem în mall la cumpărături. Se simte, adică unii se uită wow, alții se uită de parcă ar vrea să spună ceva. Sunt multe energii, iar pe cele negative le simt instantaneu la maximum. Atunci mi se activează instinctul de supraviețuire și parcă îmi vine să nu o mai țin de mână“, ne mai spune Georgiana.
Tot ea povestește că uneori, pentru că au relația pe Facebook afișată, primește mesaje de la necunoscuți care le cer servicii sexuale. “Le spun: mulțumesc frumos pentru înțelegere, dar noi nu ne ocupăm cu așa ceva. După aceea, nu ne mai bagă în seamă și cam aia e”, ne explică Georgiana.
“Dacă eu nu m-aș lua de mână cu iubita pe stradă, cine ar ști de noi? E clar, oamenii n-au văzut, nu știu ce e un cuplu gay, nu știu că existăm printre ei, trebuie foarte multă pasiune pe partea asta și implicare activă ca să se vadă. Noi am ales să ne expunem”, spun fetele.
De ce își doresc recunoașterea printr-un parteneriat civil
“Să-mi recapăt drepturile pe care le aveam deja. Punct. Trebuia să le am de la bun început. Mi s-au luat, așa pur și simplu, pentru că exist. Asta se întâmplă. Dacă statul nu agreează minoritatea asta, ne-a luat dreptul. Dar cine e statul? Statul nu sunt și eu? De ce nu mă lasă să-mi trăiesc viața de familie la fel ca ceilalți?”, întreabă retoric Georgiana.
La rândul său, Cătălina oferă un exemplu concret. Atunci când s-a angajat, a primit dreptul de a trece un dependent pe contractul de muncă, dar persoana respectivă trebuia să fie ori partener, ori părinte. Pe tatăl ei nu poate să îl treacă pentru că are peste 65 de ani, dar nici pe Georgiana nu poate să o treacă pentru că nu este recunoscută în fața statului ca parteneră.
“Dependentul ăsta are rol de coasigurat social pentru sănătate. Mai sunt și alte beneficii dacă pățesc eu ceva la locul de muncă. Poate că dependentul primește o cotă-parte… Nu pot să o trec pe Georgiana, pentru că trăim ilegal, cum ar fi. Suntem ilegitime în fața societății“, spune aceasta.
Viața incompletă
Ca să dovedească Curții Europene a Drepturilor Omului că vor să fie recunoscute în fața statului român, Georgiana și Cătălina au mers mai întâi la starea civilă din România ca să ceară ca familia lor să fie protejată de lege. Chiar dacă acum Codul Civil nu acceptă uniunile între persoane de același sex, fiecare cetățean are totuși dreptul să ceară protecția statului pentru familia sa.
“A fost foarte emoționant momentul ăla în care ni s-au spus drepturile. După ce am plecat, iubita era foarte fericită. Eu cred că am plecat așa, la 5 km sub pământ, pentru că de fapt mi-am dat seama că a fost o șaradă“, spune Georgiana, cu capul plecat, în timp ce potrivește piesele unui puzzle.
Speră că, într-o zi, și viața lor va fi completă.
(*Cătălina este un pseudonim).
Citește și:
