Activista suedeză de mediu a călătorit într-un tren aglomerat la întoarcerea de la Conferinţa asupra schimbărilor climatice (COP25) desfăşurată la Madrid.

Greta Thunberg a publicat pe Twitter o imagine cu ea aşezată pe podea într-un tren, înconjurată de valizele sale. „Călătorind într-un tren aglomerat prin Germania. În sfârșit, sunt în drum spre casă”, a scris tânăra, potrivit Daily Mail.

Mesajul cunoscutei activiste de mediu i-a deranjat pe reprezentanții companiei feroviarei Deutsche Bahn, care au replicat Twitter că Greta călătorea la clasa I.

„Dragă Greta, mulţumim pentru susţinerea acordată lucrătorilor feroviari în lupta noastră împotriva schimbărilor climatice. Ne bucurăm că ai călătorit cu ICE 174 (tren de mare viteză) sâmbătă”, a scris Deutsche Bahn.

„Ar fi fost mai frumos dacă ai fi menţionat şi modul amabil şi competent în care ai fost tratată de personalul nostru la clasa întâi”, au mai scris reprezentanții companiei germane pe Twitter, a scris Agerpres.

Deutsche Bahn nu a negat faptul că Greta Thunberg nu şi-a găsit un loc înainte de Frankfurt, la jumătatea drumului dintre Basel şi Hamburg.

Ad placeholder
Costi Rogozanu, editorial despre „adevărul din spatele teoriilor conspirației”. Pentru mulți români, COVID-ul chiar e nimic pe lângă greutățile cotidiene
Recomandări
Costi Rogozanu, editorial despre „adevărul din spatele teoriilor conspirației”. Pentru mulți români, COVID-ul chiar e nimic pe lângă greutățile cotidiene
 

Activista le-a răspuns celor de la Deutsche Bahn printr-un nou tweet, afirmând că trenul său de la Basel fusese anulat şi că ea şi prietenii săi au stat pe podea în două trenuri înainte de a găsi la clasa I din Goettingen.

„Bineînţeles că nu este o problemă şi nu am pretins niciodată că a fost. Trenurile aglomerate sunt un semn bun, pentru că ele arată că cererea pentru călătoriile cu trenul este mare”, a adăugat Greta.

Activista de mediu care a uimit o lume întreagă refuză să călătorească cu avionul pentru a-și limita amprenta de carbon, apelând la alte mijloace de călătorie.

Citeşte şi:

Activismul epic al unei adolescente urnește decizia politică în Europa privind schimbările climatice

Un tânăr de 23 de ani vrea să dea lovitura în agroturism. Îi cazează pe turiști în butoaie de lemn: „M-am gândit să fac ceva unic în România”

Războaiele avocado-ului. Cât sânge curge în Mexic pentru un mic dejun sănătos în Europa

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Cine este soțul Oanei Roman. Are o nouă meserie. Unii s-ar rușina să facă asta
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine este soțul Oanei Roman. Are o nouă meserie. Unii s-ar rușina să facă asta
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională
HOROSCOP
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională