Guvernul condus de Ilie Bolojan îşi va asuma luni seară, 1 septembrie, răspunderea în Parlament pe cel de-al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, după mai multe amânări, a anunțat sâmbătă, 30 august, Camera Deputaților.
Deși premierul Bolojan spunea vineri, 29 august, că pachetul doi va fi adoptat în Parlament abia spre finalul săptămânii viitoare, după ce toate cele 6 proiecte care formează al doilea pachet vor fi adoptate de Executiv, lucrurile s-au schimbat în numai câteva ore.
Astfel, senatorii și deputații au fost chemați pe 1 septembrie, la ora 19.00, pentru plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, ca să aprobe angajarea răspunderii Executivului. A fost stabilit și termenul pentru depunerea amendamentelor, până la ora 9.00.
În acest moment, Guvernul Bolojan a adoptat doar parțial pachetul 2 de măsuri fiscale, pentru că reforma administrației publice a fost amânată. Ea va fi discutată duminică, 31 august, într-o nouă ședință de Guvern, după ce, mai înainte, va avea loc o ședință de coaliție PSD-PNL-UDMR-USR pentru definitivarea și agrearea măsurilor de către cele patru partide.
Pachetul doi se referă, în principal, la:
Măsurile luate de Guvernul Bolojan au ca scop reducerea cheltuielilor statului, după ce, anul trecut, România a avut cel mai mare deficit din Europa, de 9,3% din PIB.
euueeuue 30.08.2025, 17:33
Si daca-si asuma guvernul raspunderea ce-i? O sa ne fie mai usor noua, celor care de 35 de sni tot suntem pusi sa acoperim cheltuielile uriase si furaciunile lor??
Sasha1 30.08.2025, 19:59
O sa ne fie atât de ușor incat nu vor mai avea bani de pensii și salarii. Cine crezi ca mai împrumută un stat care nu-și plătește datoriile?