Hanul de la Pietrele lui Solomon, simbol al Brașovului, în prag de prăbușire peste o zonă intens circulată

Comentează

Hanul de la Pietrele lui Solomon, un simbol al Brașovului de odinioară, a ajuns o ruină periculoasă. Din clădire a rămas doar peretele de la frontul stradal care riscă să se prăbușească oricând spre o zonă intens circulată.

Din clădire a mai rămas doar un perete șubred

Zona în care se află ruina este principala cale de acces către Pietrele lui Solomon, Poiana Brașov și traseele din masivul Postăvarul. Peretele înclinat al hanului poate să cadă în orice moment, punând în pericol trecătorii.

„Din cauza, să spunem, a situaţiei juridice neclare. Acolo vorbim de un teren care este pe o zonă de stradă, să spunem, o parte din teren este în fondul forestier”, explică Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov, pentru Observator News.

Această situație a împiedicat autoritățile să ia măsuri de restaurare sau reconstrucție.

În 2023, fostul primar al Brașovului, Allen Coliban, a propus achiziționarea hanului de la proprietarii privaţi, cei responsabili pentru degradarea construcţiei, pentru o sumă de peste un milion de euro, cu scopul de a-l reconstrui.

„A venit momentul să recuperăm și să reconstruim Hanul de la Pietrele lui Solomon. E datoria noastră să reamintim și să redescoperim trecutul. Să îl punem în valoare și să ne conservăm patrimoniul”, preciza atunci, pe Facebook, Allen Coliban, fostul primar al Braşovului.

Consiliul Local Brașov a respins însă acel proiect.

„Municipalitatea nu are cum să plătească banii pentru ceva ce nu există, pentru ceva ce a fost acum zeci de ani acolo", a mai precizat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt la Primăria Braşov.

Istoria hanului

Construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe locul fostei mori de apă numită Moara lui Șerban, hanul a fost un punct de atracție pentru turiști și localnici.

„Hanul «La Pietrele lui Solomon» a fost construit la sfârșitul secolului 19, pe locul unei vechi mori de apă. (...) Deasupra clădirii se află peștera în care s-a ascuns regele Solomon și urma copitei calului de unde a sărit de pe stâncă. Pe locul unde a căzut Solomon se află un izvor care se numește «izvorul lui Solomon». Clădirea a fost ridicată în cel mai pitoresc loc din Scheii Brasovului”, se precizează pe pagina de Facebook „My Name: Brașov”.

Hanul restaurant s-a închis după anul 1990, când a devenit proprietate privată.

„În interior, hanul era decorat în stil vânătoresc, cu blănuri de mistreți, lupi, vulpi, urși și arme agățate pe pereți. În curtea interioară se află o mică sală în care se juca popice și biliard, iar în spatele curții erau grajdurile cu vaci, porci, oi, găini, iar în podul grajdului exista fâneață din belșug. În curtea din față era o terasă cu mese și scaune din fier forjat. Pe fațada clădirii se afla o pictură reprezentându-l pe regele Solomon călare pe cal sărind de pe o stâncă pe alta”, potrivit sursei citate.

În 2025, celebra frescă de pe fațada fostului han de la Pietrele lui Solomon a împlinit 98 de ani, potrivit „My Name: Brașov”.

Din păcate, astăzi din clădirea care odinioară încânta vizitatorii a mai rămas doar un perete șubred.

Pietrele lui Solomon – unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din Brașov

Pietrele lui Solomon reprezintă o arie naturală în al cărei teritoriu se află mai multe formațiuni geologice de un deosebit interes peisagistic și turistic. Cheiul este străbătut de un mic pârâu și un drum forestier ce leagă Scheiul de stațiunea turistică Poiana Brașov. Zona este amenajată pentru plimbări în aer liber, relaxare, picnic sau cățărare pe abrupturile stâncoase din cheile Pietrelor.

Pietrele lui Solomon poartă numele unui rege de origine maghiară, care s-ar fi refugiat, după cum amintesc legendele locale, în Scheii Brașovului. Una dintre legendele din spatele obiectivului „Pietrele lui Solomon” vorbește despre regele maghiar Solomon, care ar fi sărit cu calul peste prăpastia dintre stâncile care mărginesc defileul râului Valea cu Apă.

Solomon încerca să scăpe de dușmanii care îl urmăreau, aceștia fiind turci. Regele ar fi reușit să scape de urmăritorii săi, care au căzut în prăpastie, însă, în săritură, regelui i-ar fi căzut coroana la rădăcina unui copac.

În conformitate cu legenda, aceste Pietre ale lui Solomon ar fi doi munți peste care un rege maghiar a încercat să sară cu calul. El a reușit să scape și să fugă cu bogățiile pe care le avea asupra lui după ce dușmanii l-au confundat cu un țăran.

Sute de ani mai târziu, un om oarecare a mers în pădure să adune lemne de foc și a găsit coroana lăsată de rege, pe locul în care se află acum Casa Sfatului. Acesta a dăruit-o Bisericii Negre, și așa Brașovul și-a căpătat numele de Kronstadt, orașul Coroanei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
16:05
5 Știri Imobiliare.ro: Cum avansează șantierele din estul Capitalei și ce se întâmplă cu prețurile locuințelor în UE?
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește