Analizează, cântăresc, fac speculații. Din toată această forfotă de trăiri și sentimente unele crezuri sau idealuri se confirmă, capătă mai multă forță interioară, altele sunt supuse îndoielii și revizuirii. În alte cazuri, mai ales a celor care au trecut prin momente grele ori a celor care nu au doar griji financiare sau familiare ci și de sănătate, se pune problema găsirii imediate a unui sprijin moral puternic. Această susținere o pot găsi în religie mai ales cei ce nu au fost până acum prea legați de divinitate, de sacru, de credință. Regăsirea și cultivarea acestor valori poate să le dea un echilibru nebănuit. Din punct de vedere social și partenerial lucrurile rămân complicate, planetele care operează pe segmentul amintit sunt în relații proaste, la grad foarte strâns, acutizând și alimentând tot felul de ipostaze ce par să nu se mai termine, situații dintre cele pe care le-au trăit, la intensități diferite, în ultimii doi ani și jumătate. După 20 februarie se pot declanșa conflicte și tensiuni cu șefii, superiorii de orice rang. Unii pot fi (sau redeveni) în prim-planul atenției publice, alții sunt prinși în mijlocul unor evenimente ce depășesc cadrul strict personal, îmbrăcând haina de karmă colectivă. Luna Nouă din Vărsător privește casa banilor și bunurilor ori beneficiilor din relație cu alte persoane sau instituții și readuce în discuție o chestiune nefinalizată, pusă pe tapet, pentru prima oară, în preajma datei de 20 ianuarie.
Vezi toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.