ICCJ decide redeschiderea unui dosar pe numele lui Gabriel Oprea și le arată procurorilor cum să facă ancheta

Comentează

Judecătorii ICCJ au admis, marți, plângerea fostului secretar general adjunct al MAI Mihai Șova făcută împotriva fostului ministru Oprea, și a stabilit continuarea cercetărilor față de fostul demnitar.

„Admite plângerea formulată de petentul Şova Mihai împotriva ordonanţei nr. 539/P/2016 din data de 22 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) - Secţia de urmărire penală şi criminalistică (SUPC), menţinută prin ordonanţa nr.178/II/2/2017 din 14 decembrie 2017”, se arată în minuta judecătorilor.

Aceștia au desființat ordonanţa procurorilor de la SUPC din PICCJ şi au trimis dosarul înapoi la parchet „pentru completarea urmării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal, art. 47 rap. la art. 321 Cod penal, art. 47 Cod penal raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal„.

Lecția judecătorilor pentru procurorii PICCJ

„Procurorul trebuie să efectueze o anchetă efectivă care să presupună verificarea aspectelor învederate de către petentul Şova Mihai în legătură cu presupusa implicare a intimatului Oprea Gabriel în emiterea raportului Departamentului de Informaţie şi Protecţie Internă nr. 0001180041/15.01.2015 şi a deciziei nr. S/440/15.01.2015 a Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor - Secrete de Stat, acte care au stat la baza redactării adresei nr. 6504/15.01.2015, fapt ce presupune: - audierea intimatului Oprea Gabriel; - audierea persoanelor care au emis raportul nr. 0001180041/15.01.2015, respectiv dacă acesta a fost întocmit ca urmare a ordinelor intimatului Oprea Gabriel; - adresă la DNA pentru a se comunica calitatea petentului Şova Mihai în dosarul nr. 632/P/2015 şi stadiul procesual al cauzei”, au fost îndrumările date de judecători procurorilor de la PICCJ privind acest caz

Decizia de miercuri este definitivă iar dosarul va fi transmis procurorilor după redactarea motivării.

Petent „paradit” de DNA

Fostul secretar general adjunct al MAI, Mihai Șova, a fost pus sub acuzare la începutul lui 2015 pentru că ar fi sustras documente secrete din Ministerul de Interne.

Mai precis procurorii DNA anunțau la acea vreme că și Mihai Șova, secretar general adjunct, în cadrul aceluiași minister, este cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (opt acte materiale).Astfel, notau procurorii, în zilele de 30 octombrie 2014 și 5, 6, 7, 10 și 12 noeimrbire și 7 ianuarie 2015, suspecta Ingrid- Luciana Popa-Mocanu, în calitate de consilier al ministrului Afacerilor Interne, i-a permis accesul lui Șova la documente care conțineau informații nedestinate publicității și la care acesta nu avea acces, conform atribuțiilor de serviciu.Repsectivele documente ar fi fost, ulterior, fotocopiate în scopul obținerii unor foloase necuvenite, mai spuneau procurorii.De asemenea, urmărind același scop, în data de 14 ianuarie 2015, Popa-Mocanu i-a facilitat accesul lui Șova la documente confidențiale, emise de către Direcția Națională Anticorupție, care priveau două dosare penale aflate în curs de instrumentare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
08:22
A comandat o trusă de scule de pe Temu, dar a avut o surpriză uriașă când a deschis pachetul
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Susținătorul lui Călin Georgescu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...