Imagini cu bombardierele care au lovit instalațiile nucleare din Iran în timpul operațiunii „Midnight Hammer” | VIDEO

Comentează

Armata americană a publicat imagini rare cu bombardierele invizibile B-2 Spirit care au participat la operațiunea „Midnight Hammer”, o misiune de 37 de ore prin care Statele Unite au lovit ținte nucleare din Iran. Avioanele au decolat de la baza Whiteman, Missouri, și au fost realimentate de mai multe ori în aer, scrie The Aviationist.

Lovitură „invizibilă” asupra Iranului, pregătită timp de decenii

Operațiunea a fost concepută în detaliu de zeci de ani și a fost repetată în comun cu forțele israeliene, scrie sursa citată. Raidul a fost lansat în secret, dar și cu o manevră de distragere a atenției: unele bombardiere B-2 au zburat spre Pacific pentru a păcăli Iranul.

 

Un oficial militar american, citat anonim de The New York Times, a spus că cea mai mare amenințare la adresa secretului operațiunii a fost chiar președintele Trump.

Deturnarea atenției: bombardiere „fantomă” spre Pacific

Potrivit generalului Dan Caine, șeful Statului Major Interarme, nu este clar câte bombardiere au participat la misiunea reală și câte au fost implicate în diversiune. Se știe însă că multe au zburat spre Pacific, sprijinite de o rețea impresionantă de avioane-cisternă, greu de detectat de site-urile de urmărire a zborurilor.

 

Oficialii OSINT (open source intelligence) au observat mișcările masive ale cisternelor care alimentau bombardierele în zbor.

Confirmarea misiunii reale: Iranul a fost atacat dinspre Atlantic

Misiunea reală a inclus bombardiere care au zburat spre est, prin Atlantic. Două formațiuni denumite BATT11 și BATT21 au fost cele care au lovit ținte din Iran, inclusiv instalațiile de la Fordow și Natanz. În același timp, rachete Tomahawk lansate dintr-un submarin american au vizat zona Isfahan.

 

Bombardierele au fost escortate în regiunea Orientului Mijlociu de avioane de luptă F-22 Raptor și F-35, care le-au oferit protecție împotriva apărării iraniene.

Iranul, surprins total: „Nicio rachetă nu a fost lansată asupra avioanelor noastre”

Oficialii americani spun că Iranul nu a lansat nicio rachetă spre avioanele americane, semn că apărările fuseseră dezactivate. Cu 48 de ore înainte, Israelul a executat misiuni de suprimare a apărării aeriene, la cererea SUA.

 

După finalizarea misiunii, bombardierele au revenit în SUA pe aceeași rută. De data aceasta, mișcările au fost vizibile pe site-urile de monitorizare, iar controlorii de trafic aerian au putut fi auziți mulțumind echipajelor pentru misiune.

Printre bombardierele identificate se numără:

  • „Spirit of Indiana” (82-1069),
  • „Spirit of Nebraska” (89-0128),
  • „Spirit of Louisiana” (93-1088).

Deși președintele Trump a anunțat că instalațiile nucleare iraniene au fost distruse complet, autoritățile de la Teheran neagă. Imagini din satelit arată că unele materiale au fost mutate din situri, anticipând atacul.

De ce a fost nevoie de bombardiere B-2

Instalația de la Fordow este construită într-un munte, ceea ce o face aproape imposibil de distrus fără bombe speciale. SUA au folosit bombe penetrante GBU-57 de 13.600 kg (Massive Ordnance Penetrator), care pot fi transportate doar de bombardierele B-2.

B-2, aflat în serviciu din 1997, va fi retras în anii 2030. Această misiune este considerată una dintre cele mai spectaculoase ale sale. În 2001, un B-2 a zburat peste 70 de ore fără oprire pentru a lovi ținte în Afganistan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește