Atacurile au avut loc după miezul nopții în provinciile Pattani, Narathiwat și Yala, în mare parte la magazine și benzinării. Ele nu au fost până acum revendicate, au anunțat autoritățile.

Căpitanul de poliție Sarayuth Kotchawong a spus că a fost informat cu puțin timp înainte de miezul nopții că un suspect a intrat în magazinul unei benzinării din Yala, a lăsat o pungă neagră înăuntru și i-a avertizat pe angajați să plece dacă „nu vor să moară”, relatează Al Jazeera. Oamenii au ieșit din magazin înainte ca punga să explodeze zece minute mai târziu.

Provinciile sudice ale Thailandei au fost, timp de aproape două decenii, scena unei insurgențe separatiste musulmane. Peste 7.300 de oameni au fost uciși de la începutul violențelor, în 2004, în cele trei provincii, singurele cu majoritate musulmană din Thailanda dominată de budiști.

Discuțiile de pace care au început în 2013 au fost întrerupte în repetate rânduri.

Rezidenții musulmani acuză că sunt tratați ca cetățeni de clasa a doua în Thailanda, iar mișcările separatiste sunt active aici de zeci de ani.

Aceste atacuri au loc după ce, la începutul anului, guvernul thailandez a reluat discuțiile cu principalul grup insurgent, Barisan Revolusi Nasional, după ce ele au fost întrerupte timp de doi ani din cauza pandemiei.

Reportaj Libertatea la punctul pe unde fug rușii în Finlanda, înainte ca și aici să se închidă granița: „Mama este fan absolut al lui Putin, dar mi-a zis să plec din țară”
Recomandări
Reportaj Libertatea la punctul pe unde fug rușii în Finlanda, înainte ca și aici să se închidă granița: „Mama este fan absolut al lui Putin, dar mi-a zis să plec din țară”

Organizația Unită de Eliberare Patani, care a fost exclusă de la ultima rundă de discuții, a lansat bombardamente în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului, susținând că dialogul cu guvernul nu este incluziv. Liderul organizației, Kasturi Makhota, a declarat acum pentru Reuters că ultimele atacuri nu au „nimic de-a face” cu organizația.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunțul șocant făcut de Poliție după ce Anamaria Prodan și Reghecampf s-au luat la bătaie. Mărturie uluitoare. „Mi-a fost milă să-l calc în picioare!”
GSP.RO
Anunțul șocant făcut de Poliție după ce Anamaria Prodan și Reghecampf s-au luat la bătaie. Mărturie uluitoare. „Mi-a fost milă să-l calc în picioare!”
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Filmul unei răzbunări: Neîmpăcat cu despărţirea, un bărbat şi-a împuşcat rivalul în dragoste pe o stradă din Baia Mare, chiar în faţa femeii iubite
Observatornews.ro
Filmul unei răzbunări: Neîmpăcat cu despărţirea, un bărbat şi-a împuşcat rivalul în dragoste pe o stradă din Baia Mare, chiar în faţa femeii iubite
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Știrileprotv.ro
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Video şoc! Avem imaginile bătăii dintre Reghe şi Prodanca în plină stradă! Atenţie, filmare cu puternic impact emoţional! Exclusiv.
FANATIK.RO
Video şoc! Avem imaginile bătăii dintre Reghe şi Prodanca în plină stradă! Atenţie, filmare cu puternic impact emoţional! Exclusiv.
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 24 septembrie 2022. Leii sunt dezamăgiți de reacțiile unor apropiați legate de câștiguri sau de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2022. Leii sunt dezamăgiți de reacțiile unor apropiați legate de câștiguri sau de administrarea unor bunuri
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi