Coloane groase de fum au putut fi văzute în aer, în timp ce avioanele aterizau pe aeroportul londonez, cu puțin timp înainte de ora locală 17:00.

Brigada de pompieri din Londra a trimis 70 de pompieri la fața locului, după ce flăcările au cuprins copaci, arbuști, garduri de verdeață și terase din fața mai multor case de pe Hereford Road. Pompierii din Londra au fost chemați să intervină la locul incendiului la ora locală 16:35, nu mai puțin de 44 de apeluri la numărul de urgență fiind făcute până la acel moment.

„Echipaje de pompieri din Hillingdon, Kingston, Southall, Surbiton, Tooting și stațiile de pompieri din împrejurimi se află la fața locului”, a precizat Brigada de pompieri din Londra, într-un comunicat de presă.

„Cauza incendiului nu este cunoscută în acest moment”, au mai transmis pompierii londonezi, adăugând că echipajele au îndepărtat o serie de butelii de gaz care au fost implicate în incendiu.

Poliția metropolitană a sfătuit populația să „evite zona”.

INTERVIU. „Când sicriele vor începe să se rostogolească, urletele mamelor nu vor mai putea fi ascunse”. Ce se întâmplă în Rusia după anunțul mobilizării parțiale
Recomandări
INTERVIU. „Când sicriele vor începe să se rostogolească, urletele mamelor nu vor mai putea fi ascunse”. Ce se întâmplă în Rusia după anunțul mobilizării parțiale

Scriitorul Robert Harris afirmă că a văzut infernul dintr-un avion în timp ce sosea pe Heathrow.

El a distribuit în mediul online o înregistrare video. „Am aterizat la Heathrow cu puțin înainte de ora 17:00 astăzi. Câmpuri pârjolite. Foc!”, a scris acesta.

O altă persoană a scris pe rețelele de socializare: „Tocmai am auzit ceva explodând”.

Altcineva a scris: „Eu și tatăl meu am auzit o bubuitură puternică, aproape ca o bombă sau o explozie”.

Incendiul de duminică vine în urma mai multor incendii produse în zona Feltham în ultimele zile. Un teren de fotbal din zonă a fost „făcut scrum” după ce un incendiu a izbucnit în apropierea Aeroportului Heathrow la începutul acestei săptămâni.

Foto: London Fire Brigade / Twitter

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
GSP.RO
Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Observatornews.ro
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Știrileprotv.ro
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Reghecampf face botezul fiului, astăzi, la 48 de ore după bătaia cu Anamaria Prodan. Antrenorul a apărut cu ochiul vânăt. Primele imagini de la party. Update
FANATIK.RO
Reghecampf face botezul fiului, astăzi, la 48 de ore după bătaia cu Anamaria Prodan. Antrenorul a apărut cu ochiul vânăt. Primele imagini de la party. Update
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Orangesport.ro
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi