Un incendiu a fost semnalat, astăzi, la motorul unui avion care plecase de scurt timp de pe aeroportul din Budapesta.
Aeronava Tarom a decolat la ora 14.12 de pe Aeroportul internațional ”Ferenc Liszt” și ar fi trebuit să ajungă la București.
În timp ce urca, echipajul a semnalat prezența unui incendiu la unul dintre motoare, astfel că pilotul a luat decizia să revină la sol. Avionul a aterizat în siguranță, iar pasagerii au fost evacuați fără incidente. Potrivit președintelui CJ Harghita Borboly Csaba, care se afla în aeronavă, cei aproximativ 30 de pasageri au fost informați că vor fi preluați de o altă aeronavă și că vor ajunge în această seară în București.
Citește și: Avioanele Tarom sunt în pragul pensiei. Multe depășesc chiar și 60.000 ore de zbor!
Un incident similar a avut loc in iunie 2011, când unul dintre motoarele aeronavei Tarom care efectua un zbor pe același traseu a luat foc, la scurt timp după decolarea de pe aeroport.
Piloții au declanșat imediat procedura de urgență, iar aeronava a revenit la sol. La aterizare, incendiul fusese stins, motorul doar fumega, pentru că piloții îl decuplaseră de la alimentarea cu carburant. Ancheta a stabilit că incendiul ar fi pornit după ce aeronava ar fi lovit o pasăre în zbor.
Tot astăzi, un avion stricat a fost motivul pentru care aproximativ 100 de angajați ai Tarom au decis să protesteze. Tehnicienii companiei sunt supărați din cauză că aeronava a fost trimisă la revizie în Bacău, iar orele suplimentare efectuate nu au fost plătite.
Cele 23 de avioane care compun flota Tarom au o medie de vârstă de peste 15 ani, iar cele mai vechi dintre ele, două Airbus-uri A310, au fost cumpărate în urmă cu 24 de ani și au zburat până acum mai mult de 47.000 ore.
foto: Borboly Csaba
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro