Întâmplarea cumplită trăită de o coafeză în timp ce făcea amor cu iubitul. Și acum are semne pe față

Comentează

O coafeză a suferit arsuri serioase pe față, în timpul unei partide de amor cu iubitul ei. Totul s-a întâmplat în timpul unei întâlniri romantice cu lumânări, în timpul căreia perna a luat foc.

Lumânările aprinse pentru o atmosferă intimă au produs un mic incendiu în camera în care se afla Lucy Edwards cu iubitul ei, chiar atunci când începuseră să facă amor.

Neplăcuta întâmplare a avut loc în timpul unei vacanțe petrecute într-o casă pe plajă închiriată prin Airbnb, în zona Calwell Bay din Țara Galilor pe 14 octombrie 2016. Lucy și-a făcut abia acum curaj să vorbească despre asta.

Atunci, Lucy Edwards, de 21 de ani, și Tom Blizard, de 27 de ani, au alergat prin cameră încercând să stingă focul, dar când tânărul a încercat să scoată afară perna aprinsă, a lovit-o peste față, relatează The Mirror. Fata a suferit arsuri destul de grave, a rămas cu cicatrici și a avut nevoie de trei săptămâni de concediu medical.

„Cu siguranță, seara romantică nu a decurs conform așteptărilor, dar cel puțin acum am o poveste amuzantă să le spun clienților mei”, a spus Lucy, o coafeză din Oxford, Marea Britanie.

În 2016, ea a organizat o întâlnire romantică cu Tom, de ziua lui iar pentru asta a rezervat pentru trei zile o locuință de pe plajă, în locul în care se întâlniseră cu trei ani în urmă.

„Încercam doar să fac o atmosferă romantică, iar lumânările sunt întotdeauna o idee bună pentru asta. Amândoi ne-am panicat când ne-am dat seama că perna era aprinsă, sărind de pe pat. Perna a ajuns pe fața mea, iar Tom a căzut pe podea” a povestit coafeza.

„Când am ajuns la spital, medicii au spus că arsurile de pa față au fost atât de extinse încât ar fi necesară o intervenție chirurgicală plastică. Atât a fost de rău” a povestit fata de 21 de ani.

Atmosferă...incendiară, la propriu

Ea a povestit în detaliu ce s-a întâmplat în acea seară pe care cu siguranță nu o va uita niciodată.

„Tocmai ne uitasem la un film și Tom a mers la duș. M-am îmbrăcat cu o lenjerie sexy pe care o luasem pentru ziua lui și între timp am încercat să creez o atmosferă romantică în dormitor. Era o lumânare în bucătărie pe care am adus-o în dormitor și am pus-o pe noptieră” a spus ea.

Tom a ajuns cu iubita în pat și atmosfera se încinsese...curând, la propriu.

„Am început să ne sărutăm, totul era bine până ce am auzit un zgomot ciudat deasupra capului meu. Atunci am realizat că perna a luat foc. Am sărit amândoi din pat și am încercat să fug iar Tom a apucat perna. Ne-am ciocnit unul de altul iar perna în flăcări a ajuns pe fața mea. Am simțit o arsură puternică și l-am strigat, dar Tom fugise cu perna arzând din cameră și am realizat că trebuie să fac ceva singură. Focul topise fața de pernă iar plasticul topit fierbinte se lipise de fața mea” a relatat tânăra.

Fără să vadă nimic și pe jumătate dezbrăcată, Lucy s-a dus la baie cu mâinile pe pereți, ca să se poată orienta, simțind plasticul topit pe pleoape. A tras aer în piept și a îndepărtat resturile de pe față iar când a deschis ochii l-a văzut pe Tom zăcând inconștient pe podea.

„Am început să urlu la el, până când a început să miște. A gemut câteva minute și când a încercat să se ridice, am văzut că avea un cucui mare în frunte. Cred că a fost orbit de fum și a intrat în ușa dulapului care rămăsese deschisă” a mai relatat Lucy.

„Amândoi am intrat în panică și nu știam la cine să apelăm, așa că am sunat-o pe mama mea prin Face Time - (aplicație de videocalling, n.r.)”.

Greșeala fetei

Cei doi îndrăgostiți răniți s-au urcat în mașină și au condus două ore până la casa iubitului fetei din Wallingford, Berkshire.

Tinerei i-a fost rușine să meargă la spital și să povestească întâmplarea, așa că și-a dat singură pe față cu o cremă. Avea tenul foarte roșu și o ustura rău dar a sperat că se poate trata acasă. Două zile mai târziu, rănile i s-au infectat.

Arhiva foto

„Două zile mai târziu, acasă la Tom, mama lui mi-a văzut fața și a zis atunci că mă duce la doctor. M-am uitat în oglindă și mi s-a făcut rău, aveam fața violetă, clar aveam infecție. La urgență, medicii m-au trimis imediat la unitatea de Arși, spunându-mi că trebuia să vin imediat la spital când s-a întâmplat totul și că fața mea era atât de afectată încât probabil va fi nevoie de o intervenție plastică. M-am îngrozit, dar, din fericire, medicii mi-au curățat zonele infectate iar după mai multe zile petrecute la spital, am fost externată pe tratament cu antibiotice și calmante puternice, dar și un regim alimentar pentru a grăbi refacerea pielii” a mai spus Lucy.

Nu au mai mers în vacanță de atunci

Lucy nu s-a dus la serviciu timp de trei săptămâni, pentru că expunerea la chimicalele periculoase din salon i-ar fi putut irita fața. Din fericire, nu a avut nevoie de o intervenție chirurgicală și a rămas cu câteva mici semne pe față, care îi amintesc de acea seară.

Relația ei cu Tom a continuat, dar cei doi nu au mai mers în vacanță de atunci.

„Tom s-a simțit atât de vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat, și-a cerut scuze săptămâni întregi și încă îi pare rău. Nu-l învinovățesc deloc, a fost un accident ciudat, dar cred că s-a speriat de vacanțe pentru că nu am fost plecați de atunci. Nu am spus multor oameni ce s-a întâmplat de fapt - am mințit spunând doar că ne relaxam după cină, când perna a luat foc. Eram prea jenată să recunosc că eram în lenjerie sexy și făceam ce făceam când s-a întâmplat, dar până la urmă le-am povestit unor cliente de la salon despre asta și toate au spus că este mult prea amuzant să nu spunem tuturor. Acum lumânările sunt interzise oficial în preajma mea” a mai spus Lucy.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
6 oct.
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
6 oct.
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
6 oct.
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
6 oct.
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
6 oct.
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
6 oct.
Ce e vânătoarea de „fantome cosmice” câștigătoare a Nobelului pentru Fizică. În fiecare secundă, prin corpul uman trec aproximativ 100 de trilioane de neutrini
6 oct.
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
6 oct.
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregătește un atac masiv asupra Ucrainei: „Vă rog, vă rog, aveți grijă de voi”
TRENDING
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
O femeie zâmbitoare, cu părul castaniu până la umeri și purtând o pălărie de paie, ține într-o mână un evantai format din bancnote americane, iar în cealaltă un mic avion de jucărie din lemn Poar
6 oct.
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
6 oct.
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
6 oct.
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
6 oct.
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
6 oct.
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Daniel Coman
6 oct.
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
6 oct.
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
6 oct.
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român