UPDATE: 19.53: Poliția a anunțat că patru persoane au murit și o persoană a fost rănită în urma exploziei, potrivit The Guardian.

Inspectorul Mark Runacres, din poliția Avon și Somerset, a confirmat că patru persoane au murit.

„Ofițerii rămân la fața locului și vor fi probabil pentru o perioadă de timp, deoarece lucrăm împreună cu alte agenții pentru a face față acestui incident major”, a declarat acesta.


Pompierii au fost chemați la Kings Weston Lane din Avonmouth, o zonă industrială lângă Bristol, în jurul orei 11:20. Au fost raportate „victime multiple” după o explozie mare la o instalație de tratare a apelor uzate, potrivit BBC.

Poliţia şi serviciile de ambulanţă au fost la rândul lor mobilizate.

„Putem confirma că sunt numeroase victime la faţa locului”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Serviciilor de pompieri şi salvare din Avon, menţionând că este vorba de persoane grav rănite.

Elicopterele survolează zona pentru a-i găsi pe cei dispăruţi.

Un martor a raportat că a auzit o „explozie foarte puternică” care „a zguduit clădirile”, iar un altul a spus că a văzut „în jur de 10 ambulanțe conducând la fața locului”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.