Interviu cu Ilie Năstase, de Ziua Franței: „La București mi se spune că sunt gras, la Paris, «Ce bine arătați, monsieur Năstase»”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un interviu de 14 iulie, Ziua Franței, celebrul tenismen român Ilie Năstase vorbește despre iubirea sa pentru Paris și despre aprecierea pe care o simte de fiecare dată când merge în Hexagon - sentiment pe care spune că îl simte prea puțin la București, unde, în ultimii ani, a fost protagonistul mai multor incidente, de la consum de alcool la volan, la acuzații de violență domestică.
Cuprins:
Ilie Năstase, care împlinește 75 de ani lunea viitoare, a avut o carieră prodigioasă în tenis și o viață ce poate fi oricând subiect de film. Românul, primul număr 1 ATP în istoria tenisului masculin, are propria sa istorie cu Franța, cu Paris, cu Roland Garros.
O legendă a sportului internațional, „Nasty” a câștigat 58 de titluri la simplu, dar la loc de cinste în sufletul și în memoria sa stă ediția de la Openul parizian din 1973, când a cucerit trofeul suprem fără să piardă vreun set.
Cu ocazia zilei de 14 Iulie, Ziua Franței, Ilie Năstase a povestit, pentru Libertatea, cu emoție, amuzat sau descumpănit în unele momente, ce-l leagă de țara pe care o consideră a doua sa casă.
Libertatea: Monsieur Năstase, ce înseamnă Franța pentru dv.?
Ilie Năstase: Am asimilat mereu Parisul și, implicit, Franța ca al doilea cămin al meu. Jumătate de viață am trăit-o acolo. Patruzeci de ani am petrecut la Paris sau în Franța, toate cele trei fete ale mele s-au născut acolo, am prietenii, locurile preferate, restaurantele mele preferate. Mi-aduc aminte acum, vorbind cu tine, de faptul că tineri fiind, la 20 de ani, eu și Ion Țiriac ne-am promis că atunci când vom face rost de bani mai mulți să ne luăm casă la Paris.
- Și ați reușit?
- Am avut una lângă Arcul de Triumf, apoi alta în apropiere de Roland Garros și o a treia lângă Paris, într-o urbe tare drăguță. M-am gândit că dacă am avut o alee cu numele la Roland Garros, să-mi iau și o proprietate acolo.
„Regăsesc farmecul vieții în restaurantele din Saint Germain”
- Ați fi preferat să vă fi născut în Franța? Ținând cont cum era în România comunistă a tinereții dv., comparativ cu Orașul
Luminilor.
- Nu m-am văzut și nu mă văd francez. Fiecare om se vede ceea ce se naște. Eu nu pot să mă identific decât cu România și cu poporul român, cu toate că francezii mă apreciază și mă stimează mai mult decât ai mei. Poți iubi un loc, o țară, un popor, chiar dacă nu devii cetățean al țării respective.
- Dar v-ați gândit vreodată să vă rupeți total de România și să vă stabiliți definitiv la Paris?
- Da, la un moment dat, am cochetat cu acest gând. Doar că eram plecat prea mult, iar în luna decembrie, când ajungeam acasă, în România, dorul de casă, de ai mei, mă trăgeau la București.
- Spuneți-ne care sunt locurile dragi din Franța, din Paris.
- De pe Coasta de Azur, din Provence, de lângă Bordeaux... Dar Parisul e acel ceva excepțional. Locurile mele preferate cuprind restaurantele pariziene din Saint Germain, vizavi de Notre Dame, acolo unde regăsesc farmecul vieții mele și unde mă simt ca în propriul living. M-ai răvășit cu întrebările și gândurile îmi dau năvală, fiindcă eu simt acele locuri, le văd în mintea mea. La Paris mă simt împlinit. Știu și limba, mă cunoaște și lumea. Dar, atenție!, vorba unui amic italian, care-mi zicea cândva: „Ilie, știi cum ar trebuie să fie Parisul perfect? Plin cu italieni”.
Parizienii sunt dificili ca oameni, cei de acolo, get beget, sunt foarte pretențioși, se leagă de orice greșeală gramaticală sau de pronunție. E greu să te împrietenești cu ei, să le deprinzi limba, obiceiurile.Ilie Năstase:
„O țară e bogată după numărul statuilor”
- Ce vă place cel mai mult la francezi?
- Eu am descoperit Parisul colindând fiecare stradă în parte cu scuterul, nu cu mașina. De aceea am învățat toate zonele de acolo ca-n palmă, cum se zice. Eu când vorbesc de Franța, în mare parte vorbesc de Paris, pentru că acolo e casa mea. Iubesc orașul, cu muzeele sale, cu cele 50.000 de restaurante, unde găsești absolut orice ce-ți trece prin minte, la cel mai înalt nivel. Uite, știi ce-mi place în mod deosebit acolo? Statuile. Și ceea ce reprezintă ele.
- Puteți detalia?
- Realizezi cât de bogată este o țară după numărul statuilor și cum sunt ele îngrijite. Fiindcă acea țară își apreciază istoria, trecutul, vrea să transmită un mesaj puternic generațiilor viitoare. Acolo se bagă bani în cultură, își cinstesc oamenii care au făcut ceva pentru Franța, pentru eternitate.
- Cum ați caracteriza Franța în trei cuvinte?
- Educație, bunăstare, liniște. Iar aici nu am cum să mă mai opresc să nu fac comparație cu România, pentru că mă enervează că noi nu suntem așa, nu pricepem de ce nu ne așezăm și noi în România. Ca oameni, avem o singură călătorie în viața asta. Și noi, românii, contribuim cu bani mulți la buget, dar oamenii trăiesc greu, nu viețuiesc, ci doar supraviețuiesc. De ce alții să evolueze, iar noi doar regresăm?!
Ce-i place la francezi
- Ce ați prelua de la francezi și ați implementa la nivelul întregii Românii?
- La ei mâncarea e mâncare, comportamentul, comportament, iar societatea civilă e puternică, francezii sunt uniți pentru bunul lor, al viitorului, al copiilor, al nepoților. Au ieșit un milion în stradă că s-a scumpit benzina cu 4 cenți. România iar am înțeles că s-a împrumutat pe o sută de ani și nici nu știi pe cine să întrebi: „Mă, băiatule, unde se duc toți banii pe care-i achită cetățenii?!”. Și la ăia, sunt unul, doi, trei care greșesc, dar nu toți.
- Ce anume ați învățat de la francezi și ați aplicat în viața dumneavoastră?
- Manierele, bunele maniere. Să mă comport în societate, să mănânc, să nu pierd vreo masă, se respectă cam la aceeași oră, să ieși împreună cu prietenii, cu familia, ca fiind ceva deosebit. Am învățat să mă respect, să mă îngrijesc în fiecare zi, de la îmbrăcăminte și până la cum mă comport în societate.
Cultul restaurantelor
- Într-o țară recunoscută pentru gastronomia ei, ce vă place să mâncați la Paris?
- La început, cu domnul Țiriac, mâncam ouă umplute cu maioneză, praz fiert cu un sos al lor, linte cu ceapă, tot felul de mâncăruri, simple și gustoase. Apoi, am evoluat, am testat tot felul de mâncăruri excepționale. Au un fel de a găti carnea de rață de-ți plouă în gură dacă-ți explic pe îndelete. Și este un restaurant „Tour D'Argent”, care e de pe timpul lui Napoleon Bonaparte. Acolo, mi s-a spus, am mâncat carne de rață cu numărul 8 milioane și ceva, le numerotează, nu știu după ce considerent. Asta am apreciat mereu la Paris: restaurantele pline, indiferent de vremuri și de criză. Oamenii își respectă propria călătorie în viață.
- Ce reprezintă Roland Garros în vitrina dumneavoastră personală de trofee?
- Olimpul. Cred că nu doar pentru mine. Noi, europenii, suntem învățați să jucăm pe zgură, acela e turneul nostru de suflet. Roland Garros e parte din sufletul meu, acel ceva al meu.
Diferența între „ești gras” și „Ooo, ce bine arătați”
- Unde v-ați simțit mai apreciat, la Paris sau la București?
- M-am simțit mult mai apreciat acolo. Aici, mi se se spune: „Vezi că ești gras”. Acolo, au un cult al respectului pentru ceea ce ai fost, „Ooo, ce bine arătați, monsieur Năstase”. La noi, dacă nu mai ești sus, nu te mai respectă nimeni, indiferent cât bine ai făcut țării. La noi se gândește negativ, să scoți în evidență ce e negru, la ei, te apreciază pentru ce ai făcut bine. De aceea ți-am zis că-i apreciez pe francezi că au grijă de statui. Eu nu vreau statuie, oameni buni, îmi făceam până acum zece, vreau respect. Dar vorbim acum despre țara cu cele mai multe statui, cu care francezii sunt mândri, și țara cu statui pe care le murdăresc păsările și nu le curăță nimeni. Bine, noi avem Casa Poporului, care stă să se dărâme în câțiva ani, nici cu aia cu știm ce să facem.
- Aveți vreun personaj sau figură publică preferată din Franța? De la istorie și până la cultură.
- Napoleon Bonaparte. De aceea sunt mândru că Franța mi-a oferit legiunea de onoare, am titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a statului francez. Această decorație e făcută pentru Napoleon, dar francezii o oferă și străinilor care au făcut ceva deosebit în viața lor. La noi, decorăm doar „tovarăși” politici. Pot să-ți mai zic o comparație?
- Vă ascult.
- Cel mai rău mă enervează, că am tot vorbit cu tine despre francezi și români, că avem complexul de frică! Adică, ne-au făcut vaccin în copilărie să ne fie frică. Ce spune imnul francez la refren? „Puneți mâna pe arme, cetățeni”, zice. La noi? „Deșteaptă-te, române!”. Păi, ce, sunt prost să mă deștept? Mai bine rămânea „Trei culori cunosc pe lume”, parcă săreai din picioare când îl ascultai, avea un sentiment de mândrie. Și imnul Italiei, ca și „Marseieza”, te îndeamnă la curaj, orice cetățean al lumii vrea să mute munții din loc când aude un astfel de imn, îți dă un imbold.
Cine este Ilie Năstase în sport
- a fost primul nr. 1 din istoria tenisului, între 23 august 1973 și 2 iunie 1974;
- este unul dintre cei 10 jucători din istorie care a câștigat mai mult de 100 de turnee ATP (64 la simplu și 45 la dublu);
- în 1991 a fost introdus în International Tennis Hall of Fame;
- a câștigat șapte turnee de Mare Șlem - două la single (Roland Garros și US Open), trei la dublu și două la dublu mixt;
- a fost prima personalitate din lumea sportului care a semnat, în 1972, un contract cu Nike. Ulterior, a trecut la Adidas, care a lansat un model de pantofi sport cu numele său .
