„Kadis avea 12 ani, mi-a murit pe masă”. Interviu cu Ionel Oprea, șeful militar al spitalului din Suceava, despre cel mai dureros moment al carierei și lupta cu COVID-19
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Șeful militar al Spitalului de Urgență din Suceava povestește pentru Libertatea ce l-a marcat în aceste săptămâni în locul în care sute de cadre medicale și pacienți s-au infectat cu coronavirus, iar mulți chiar au murit. Generalul Ionel Oprea vorbește și despre medicul militar Mihai Mărginean, a cărui postare a devenit celebră și dezvăluie operația care l-a marcat pentru toată viața.
Cuprins:
De la Suceava, din spitalul groazei, generalul Ionel Oprea face o comparație între modul în care sunt afectați bolnavii de coronavirus și răniții care ajung pe mesele de operații în teatrele de război.
“Sunt cazuri grave, pentru că evoluția vieții la acest virus nenorocit este imprevizibilă și multe situații care inițial nu atrag atenția se pot agrava sever și chiar foarte repede chiar în aceeași zi, să fii în situația să pierzi un om. Evoluează galopant și formele astea nu poți să le oprești. Noi suntem obișnuiți din misiuni cu oameni rupți, oameni puși pe jos, agonizând, bucăți de om care te impresionează foarte mult. Aici oamenii mor prin tulburări de ventilație, îi intubăm și se duc intubați, majoritatea nici nu pot vorbi”, spune generalul Ionel Oprea.
"Pentru mine, aceste situații sunt inacceptabile"
La fel de tulburătoare sunt și momentele în care te întâlnești cu rudele celor care se duc, dar și dezumanizarea pe care coronavirusul le-a adus, povestește șeful spitalului din Suceava.
Am văzut o persoană deprimată, îi murise soțul cu o seară înainte în pavilionul vecin și nu putea să-l însoțească pe ultimul drum. Vă dați seama? Acestea sunt pentru mine niște situații inacceptabile, am văzut și în Italia, mureau singuri, departe de cei dragi, îi luau camioanele, îi duceau la incinerare și nimeni nu mai știa nimic. Nu-mi place să ies din viața asta așa.
Ionel Oprea, șeful Spitalului Județean de Urgență Suceava
"Moartea asta e..., ne e teamă de ea, o acceptăm cu greu, însă în condițiile astea chiar pare inacceptabil. Dacă ai coleg, prieten, care e bolnav, trebuie să stai la distanță, nu poți să-l bați pe umăr prietenește, să-l strângi în brațe că ești cu el. Nu poți să te apropii. Te simți vinovat pentru că îți iubești prietenul acela și nu poți să fii suficient de apropiat de el. Mai ales că se poate pune problema că te ferești de el. Este o criză relațională. Asta afectează foarte mult, pentru că e un comportament obișnuit al nostru să ne manifestăm. Uite, suspendarea strângerii de mână, când ne întâlnim cu prieteni, colegi, asta cred că ne marchează foarte mult”, crede Oprea.
Te simți un zeu când salvezi un pacient
Generalul spune că a fost impresionat de mai tânărul său coleg de la Suceava, Mihai Mărginean, a cărui postare a devenit virală.
“Am și vorbit cu el. Eu am experiență mult mai mare, este și un om cu talent, e obișnuit să-și exprime în cuvinte toate simțămintele, trăirile și să le și explice. Puțini sunt în stare de treaba asta. Are și talent liric de a prezenta. Și trăiește și într-o zonă în care se trăiește și se moare foarte intens. Omul de fapt arată esența unui sistem care nu este perfect, oamenii bolnavi din terapie, intubați, ventilați. Noi care am trăit tot timpul viața asta suntem obișnuiți cu așa ceva, deși el este om cu experiență, bine pregătit”.
Încet-încet, discuția alunecă spre un ton confesator, personal.
Orice om care încearcă să salveze un pacient se leagă automat de destinul lui. Și dacă-l pierde, ai o gaură în suflet.Ionel Oprea, șeful Spitalului Județean de Urgență Suceava
"Eu după ani de chirurgie buni nu îmi mai aduc aminte reușitele, ci doar unele eșecuri care m-au marcat. Te legi de fiecare om cu care intri în relație, știi că trebuie să-l ajuți să trăiască și să-l salvezi. Când îți reușește, prinzi așa niște aripi interioare ca și cum ai fi Zeus însuși și când pierzi se produce un gol, o mare deznădejde", susține Oprea.
"Ca medic, trăiești între stări de satisfacție și de extaz și între momente în care îți pierzi încrederea în tot, ți se năruie tot edificiul din suflet și din minte. Adică te simțeai util, împlinit, ai reușit, pentru că toți care încep activitatea asta grea în medicină trăiesc cu teama că nu o să facă față, că nu vor fi în stare, că solicitările o să-i depășească. Când încep să dea rezultate și văd că merge totul, au o satisfacție nemaipomenită, te simți foarte important dacă salvezi viața unui om. Și atunci când ai un eșec, trăiești o dramă care-ți rămâne întipărită în suflet, în memorie, foarte mult timp, dacă nu toată viața”, adaugă Oprea.
Operația pe care nu o va uita niciodată
Trecut în rezervă, generalul Oprea dezvăluie și care a fost cel mai greu moment al carierei sale de medic chirurg. Își amintește fiecare detaliu, deși de-atunci au trecut mulți ani. Ajuns pe teatrele de operațiuni din Angola și Somalia, Oprea spune că a trăit un moment crunt în capitala celei din urmă țări.
“Cred că am avut o stare așa foarte urâtă. Eram la Mogadishu, în Somalia, și aveam o fetiță pe masa de operație, Kadis se numea, 12 ani, și a fost împușcată, era acasă și a fost împușcată pe fereastră. Și i-a intrat glonțul supraclavicular stânga și s-a oprit undeva în abdomen, de fapt s-a oprit exact în aortă. Bineînțeles că am intrat prin pleura stângă, am găsit totul plin de cheag, plămânul colabat, comprimat și am simțit și glonțul înfipt în aortă și când l-am scos a murit. Era împușcată de vreo două ore și ceva. Glonțul făcuse și orificiu de dop. Că dacă nu a mai fost presiune în aortă care să o destindă probabil că s-a mulat mai bine orificiul, pereții s-au mulat pe glonț. Însă faptul că mi-a murit pe masă a fost așa o chestie foarte dramatică”, spune Oprea.
Când a adus-o era încă cu ochii deschiși, semiconștientă, am putut să o privesc în față. A fost o dramă, după aceea au urmat multe altele, poate m-am mai imunizat. Aveam 32 de ani
Ionel Oprea. chirurg militar
Întrebat cum a depășit momentul, generalul răspunde sec: “Mi-au venit alte cazuri de care a trebuit să mă ocup. Acolo era ca pe bandă. Și era o mare diversitate, pentru că ăștia când se rănesc, când se luptă, nu stabilesc: astăzi ne împușcăm doar în tibia dreaptă. “
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
