Bărbatul care ar fi comis crima din Reghin este Viorel Muntean, un inginer şi cunoscut inventator român din Reghin, notează observator.tv. Muntean și-a prezentat invențiile atât în presa locală, cât și în cadrul unor emisiuni televizate.
Viorel Muntean a absolvit Institutul Politehnic de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini din Târgu-Mureş, după care a obţinut un post la Secţia Proiectare Prototipuri din cadrul Intreprinderii Metalurgice ,,,Metalurgica” Reghin unde a lucrat în proiectare până în 1998.
Potrivit sursei citate, prima sa inovație a fost un,,Dispozitiv pentru rectificări interioare a conductelor pentru fluide, în vederea diminuării efectelor fenomenului de cavitate. Inovația tehnică a fost subiectul proiectului de diplomă. Lucrarea practică a fost realizată pentru Combinatul de Îngrăşăminte Azotoase din Târgu-Mureş şi aplicată în producţie.
A doua inovație a inginerului acuzat de crimă este un element de amortizare a şocurilor pe baza unor bucşe din cauciuc la ,,Sistemul de frânare inerţial al remorcilor agricole”. Sistemul a fost omologat la Institutul de Cercetare şi Proiectare din Băneasa.
După încetarea colaborării cu Institutul, Viorel Muntean și-a deschis o afacere pentru comercializarea pieselor tehnice. Bărbatul s-a specializat apoi în psihologie, pedagogie și în legislație rutieră, domeniu în care a activat ca profesor, notează sursa citată.
Potrivit glasulvailor.ro, Viorel Muntean a studiat principiile fizicianului Nikola Tesla, legate de energiile neconvenţionale.
După divorț, inginerul Viorel Muntean este acuzat că și-a ucis soția cu 11 lovituri de cuțit și că a incendiat apartamentul în care ar fi comis crima. Bărbatul din Reghin este acuzat că și-a incendiat și fosta soacră, o bătrână invalidă care a murit la spital.
Viorel Muntean a spart uşa apartamentului în care locuia fosta soție, alături de mama ei. Bărbatul și-ar fi omorât fosta nevastă, apoi ar fi turnat benzină atât peste ea, cât și peste fosta soacră, cărora le-a dat foc.
Fără milă, bărbatul e bănuit că s-a retras în interiorul mașinii parcate în fața blocului. De acolo a urmărit sosirea pompierilor, dar și a polițiștilor care l-au reținut pentru 24 de ore.
sursă foto: observator.tv
Citește și Şapte avioane miliare americane au zburat în apropierea bazei militare ruse unde s-ar ascunde Bashar Al-Assad
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro