Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în politica de securitate a UE: „Europa nu mai este sigură. Trebuie să ne pregătim pentru o eră de competiție geopolitică acerbă”

Pentru a înțelege ce anume ar însemna toate aceste schimbări capitale în configurarea politicii de apărare și securitate europeană, Libertatea a invitat-o la un dialog pe Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în politica de securitate și apărare a UE la think tank-ul Wilfried Martens Centre for European Studies din Bruxelles.

Acest centru de analiză este finanțat de către Parlamentul European și are rolul de a furniza expertiză decidenților politici ai celui mai numeros grup politic de tradiție (PPE) din cadrul Parlamentului European.  

Libertatea: În această perioadă se pune problema la modul serios ca UE să își dezvolte propria politică de apărare, un proiect european vechi, dar niciodată finalizat. Avem nevoie ca după alegerile din vară, UE să implementeze o politică pe apărare mai consolidată?
Ionela Maria Ciolan: Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a creat o nouă realitate pe continentul european: Europa nu mai este sigură. Trebuie să ne pregătim pentru o eră de competiție geopolitică acerbă, în care ordinea internațională bazată pe reguli este atacată constant de revizioniști autocrați. 

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Trebuie să înțelegem că războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu este un eveniment regional izolat, ci face parte dintr-o strategie a Kremlinului de a domina întreaga Europă. Rusia încearcă să restabilească pe continentul european reguli tipice imperiilor din secolul al XIX-lea, inclusiv acapararea de teritorii și distrugerea statelor mai slabe. 

În prezent, Rusia este principala amenințare la adresa securității continentului european (nu doar pe flancul estic, în Ucraina, ci și în vecinătatea sudică și în regiunea arctică). Iar cooperarea crescândă dintre Rusia și China ar putea reprezenta un pericol și mai mare pentru sistemul democratic european în viitorul apropiat. 

În plus, ideea conform căreia SUA asigură umbrela de securitate pentru continentul european nu mai reprezintă o garanție. Tendințele izolaționiste din interiorul SUA au crescut periculos în ultimii ani și sunt alimentate de impresia că europenii nu contribuie suficient pentru propria apărare.

Donald Trump a fost primul președinte american, din istoria recentă, care s-a gândit serios dacă SUA ar trebui să rămână membră a NATO. Alegerile din SUA, din noiembrie 2024, vor fi cruciale pentru relația transatlantică și pentru menținerea coeziunii și a unității occidentale în susținerea Ucrainei.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Însă chiar și în cel mai optimist scenariu al unei administrații americane pro-transatlantice și pro-Ucraina, SUA nu pot fi protectorul întregii lumi, având în vedere actualul peisaj geopolitic global (războiul din Orientul Mijlociu, creșterea tensiunilor dintre SUA și Iran, presiunea tot mai mare a Chinei asupra Taiwanului). Prin urmare, europenii trebuie să contribuie cu mai multe resurse pentru a consolida capabilitățile de securitate și apărare ale continentului și să devină furnizori de securitate. 

„O piramidă a apărării bazată pe 10 piloni”

– Ce ar însemna, mai exact, acest lucru? Ce propune proiectul la care ați contribuit în calitate de expert realizat de think tank-ul Wilfried Martens Centre for European Studies? 
– Europenii vor trebui să își asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare teritorială atât în cadrul NATO, cât și în cadrul UE. Și, așa cum Washingtonul a cerut în repetate rânduri, vor trebui să reducă decalajele de capabilități care există în prezent între ei și SUA. La momentul actual, țările membre NATO din Europa au un PIB aproape la fel de mare precum cel al Statelor Unite, însă acest lucru nu se transpune într-o pondere militară comparabilă.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Liderii europeni trebuie să se gândească serios la dezvoltarea unei politici de securitate și apărare a UE, care va consolida, de asemenea, pilonul european al NATO. Uniunea Europeană dispune de infrastructura politică, juridică și financiară care îi oferă un avantaj în rezolvarea deficiențelor structurale din apărarea europeană. 

La Wilfried Martens Centre for European Studies, eu coordonez în această perioadă, împreună cu Klaus Welle, fostul secretar general al Parlamentului European (2009-2022) și actual președinte al Consiliului Academic, un proiect legat de întărirea politicii europene de apărare și crearea Uniunii Europene a Apărării.

Recent am publicat „Cei 7D pentru sustenabilitate – Apărare în profunzime” (The 7Ds for Sustainability- Defence In Dept), care reunește opiniile unora dintre cei mai buni experți europeni în materie de securitate și apărare cu privire la modul în care se poate consolida politica de securitate și apărare a UE, în complementaritate cu NATO, și pregăti Uniunea pentru a răspunde amenințărilor de securitate și instabilității crescânde din vecinătatea sa.

Publicația „Cei 7D pentru sustenabilitate – Apărare în profunzime” este singurul concept integrat privind apărarea europeană, dezvoltat de un think tank în Europa, la momentul actual, și vine cu 81 de recomandări aplicate și practice ce sunt absolut necesare pentru ca UE să poată avansa în dezvoltarea pilonului său de apărare. 

Proiectul nostru propune o „piramidă a apărării”, bazată pe 10 piloni absolut necesari în dezvoltarea capabilităților de apărare la nivelul UE. Ea servește drept foaie de parcurs practică pentru îmbunătățirea politicii europene de securitate și apărare, în complementaritate cu NATO, acoperind diverse aspecte ale industriei europene de apărare, producția de armament, mobilitatea militară, inovarea tehnologică în domeniul apărării, umplerea lacunelor în capabilitățile strategice, reforma misiunilor și operațiunilor militare ale UE, regândirea cadrului instituțional de apărare al UE, restructurarea serviciului european de protecție civilă.

În plus, aducem în discuție necesitatea creării unui model militar european (practic, regândirea modului cum se duce un război în Europa) și întrebarea privind nevoia sau nu a unui sistem de disuasiune nucleară europeană (de a dezvolta arme nucleare sub control european în cazul în care Europa nu se mai poate baza pe susținerea umbrelei nucleare americane).

– Cum s-ar rezolva mult vehiculata competiție cu NATO, dacă ar fi pusă în practică o astfel de strategie? 
– Nu cred că se pune problema în termenii competiției. Orice progres în politica europeană de securitate și apărare va fi în beneficiul NATO, deoarece va consolida atât descurajarea europeană împotriva unui posibil atac rusesc, cât și pilonul european al NATO. Să nu uităm că 23 dintre cei 32 de membri ai NATO sunt, de asemenea, state membre ale Uniunii Europene.

O politică de securitate europeană mai solidă ar duce la mai multe cheltuieli militare de către statele membre UE, respectarea clauzei de 2% din PIB alocați apărării așa cum cere NATO și, în mod evident, ar genera mai multe capacități militare pentru continentul european. Așadar, mai multe capabilități ce pot fi folosite și de NATO.

„A lipsit în mare parte doar voința politică”

– Ar fi cumva nevoie de o modificare a tratatelor UE ca acest plan să fie pus în aplicare? 
– Nu neapărat. Uniunea Europeană are deja cadrul legal oferit de Tratatul de la Lisabona pentru a-și dezvolta o politică de securitate și apărare aprofundată. Până acum a lipsit în mare parte doar voința politică a statelor membre să lase UE să-și dezvolte această competență.

Discuția privind modificarea tratatelor vizează modul în care se iau deciziile la nivelul Uniunii în domeniul politicii externe (și de securitate). La momentul actual, clauza unanimității este singurul mod prin care se poate avansa orice legislație în domeniul politicii externe. Sunt multe discuții la Bruxelles privind nevoia ca UE să treacă de la votul în unanimitate la votul cu majoritate calificată pentru a grăbi procesul negocierilor și a-i conferi uniunii o putere de reacție mai rapidă la diversele crize cu care se confruntă. 

Însă și fără o modificare a tratatelor, Uniunea Europeană poate să-și dezvolte pilonul de apărare, bazându-se pe Declarația de la summitul Saint Maolo din 1998, Tratatul de la Lisabona din 2009 și Declarația de la Versailles din 2022. În toate aceste acte fundamentale ale UE, liderii europeni au decis acordarea prerogativelor de securitate și apărare militară Uniunii Europene. 

La summitul de la Saint Malo din 1998, care este fundamentul pe care s-a construit securitatea și apărarea UE, guvernele francez și britanic au cerut ca Uniunea să „aibă capacitatea de a acționa în mod autonom, susținută de forțe militare credibile” și că „Europa are nevoie de forțe armate consolidate, care să poată reacționa rapid la noile riscuri și să fie susținute de o industrie și o tehnologie de apărare europeană puternice și competitive”.

Trecând rapid la Declarația de la Versailles din 2022, UE27 a convenit că Uniunea ar trebui să își asume „o mai mare responsabilitate pentru propria securitate și, în domeniul apărării, să urmeze o linie de acțiune strategică și să își sporească capacitatea de a acționa în mod autonom„, investind cu hotărâre „mai mult și mai bine în capacitățile de apărare și în tehnologiile inovatoare„.

De fapt, necesitatea ca UE să fie un actor mai capabil în domeniul apărării este puternic integrată în tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht), deoarece acesta prevede că „statele membre se angajează să își îmbunătățească progresiv capacitățile militare„.

Tratatul de la Lisabona a adus schimbări substanțiale în ceea ce privește politica de apărare prin clauza de apărare și clauza de solidaritate. 

Mai simplu explicat, clauza de apărare reciprocă este echivalentul european la articolul 5 al NATO, însă cu o bază juridică mai puternică și mai clară. În articolul 42.7 se specifică clar că în cazul în care un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre au față de acesta o obligație de ajutor și de asistență prin toate mijloacele de care dispun.  

– Totuși, UE nu a avut drept prioritară această politică de apărare și securitate, a dezvoltat -o într-un ritm foarte lent. 
– Așa este, însă războiul din Ucraina a reprezentat un moment de cotitură. În ultimii 2 ani, de la începerea războiului, politica de securitate și apărare a UE s-a dezvoltat mai mult decât în ultimii treizeci de ani. UE a lansat Busola Strategică pentru Securitate și Apărare în 2022, care reprezintă conceptul-cadru pentru dezvoltarea unei Uniuni mai puternice și mai capabile în domeniul securității și apărării. 

În plus, în ultimii ani, UE a început să pună în aplicare inițiative ambițioase: Cooperarea structurată permanentă (PESCO), Fondul european de apărare (FED) – prima utilizare a bugetului UE pentru cofinanțarea cooperării în domeniul apărării, consolidarea cooperării cu NATO pe proiecte comune, dezvoltarea unui plan de facilitare a mobilității militare în interiorul și în afara UE, crearea unei noi structuri de comandă și control (MPCC) pentru gestionarea crizelor. La aceste inițiative se adaugă pașii făcuți de UE de a accelera producția de armament. 

Uniunea a adoptat Actul de sprijinire a producției de muniții (ASAP) în 2023 pentru a ajuta industria UE să accelereze producția de muniții și rachete pentru a crește livrările către Ucraina și pentru a ajuta țările UE să refacă stocurile. 

Plus că a adoptat Legea comună privind achizițiile publice (EDIRPA) pentru a sprijini țările UE în achiziționarea în comun a produselor de apărare, cum ar fi sistemele de armament, munițiile și echipamentele medicale, pentru a contribui la acoperirea celor mai urgente și critice lacune. Iar recent, în martie 2024, Comisia a publicat prima strategie industrială de apărare din istoria sa și un nou program pentru industria de apărare pentru a spori gradul de pregătire și securitatea Europei. 

Toate aceste inițiative au fost absolut necesare în dezvoltarea politicii de apărare europeană, dar trebuie completate de propunerile cu care noi am venit la Martens Centre pentru a face cu adevărat din UE un furnizor de securitate și un actor capabil să gestioneze protecția continentului european. 

– Ar fi în interesul României ca europarlamentarii români să promoveze această temă? 
– România, ca stat de graniță al Uniunii Europene, confruntându-se cu amenințările de securitate aduse de un teatru de război activ în Marea Neagră, are tot interesul pentru a susține dezvoltarea acestor capabilități ale UE care ar duce la mai multe resurse militare pentru continentul european, la întărirea apărării și descurajarea împotriva unui atac rusesc, dar și la dezvoltarea pilonului european al NATO. Mai multe resurse militare la nivelul UE înseamnă și o mai bună protecție a securității teritoriului român. 

Ce presupune trecerea la o economie de război

– Se discută constant în rândul experților în securitate despre scenariul că UE ar putea trece la o economie de război. Ce ar presupune acest lucru? 
– Trecerea Uniunii la o economie de război înseamnă practic refacerea complexului industrial de apărare european pentru a-l transforma într-un mijloc de descurajare puternic și de sine stătător. Asta ar presupune ca Uniunea să aibă un instrument asemănător legii privind producția de apărare, de care dispun Statele Unite, care permite guvernului să prioritizeze producția de bunuri necesare pentru securitatea națională.

Un prim pas a fost făcut prin adoptarea Strategiei Europene pentru o Industrie de Apărare în martie 2024, însă nivelul de ambiție din strategie e încă redus, sursele de finanțare propuse încă sunt insuficiente pentru o asemenea anvergură și încă nu există un acord politic comun la nivel de UE privind emiterea de obligațiuni europene de apărare (defence bonds) pentru a strânge bani pentru a cumpăra armament sau pentru a investi în industria de apărare. 

Rusia va cheltui anul acesta 6% din PIB pentru apărare, în timp ce UE cheltuiește în medie mai puțin decât obiectivul NATO de 2% din PIB. Dacă UE ar cheltui 0,5% din PIB-ul său pentru apărare, asta ar însemna aproximativ 100 miliarde de euro în plus, suma vehiculată ca necesară pentru restartarea industriei de apărare europeană.

Și asta ar fi doar suma necesară pentru a începe o discuție serioasă despre reconstruirea industriei de apărare europeană. Însă încă nu suntem acolo fiindcă statele membre încă nu au o viziune comună privind acest subiect. Deci, mai este cale lungă până am putea vorbi serios de o economie de război la nivel UE. 

– Putem vorbi despre o competiție de idei privind această nouă inițiativă privind apărarea europeană între diferitele grupuri politice din UE?
– Marea majoritate a cetățenilor UE (81%) sunt în favoarea unei politici comune de apărare și securitate, cel puțin două treimi dintre ei susținând-o în fiecare țară, potrivit datelor publicate de Eurobarometru în 2022.

Aproximativ 93% sunt de acord că țările europene ar trebui să acționeze împreună pentru a apăra teritoriul UE, în timp ce 85% consideră că ar trebui să se intensifice cooperarea în domeniul apărării la nivelul UE. Acest lucru este evident și în focusul mai mare pe politica de apărare în programele grupurilor politice europene în campania pentru alegerile europarlamentare din iunie.

Comparat cu prioritățile grupurilor politice pentru alegerile din 2019, anul acesta vedem o convergență la nivelul partidelor europene, indiferent de ideologie, privind necesitatea întăririi politicii de securitate și apărare la nivel european.

Partidul Popular European și grupul Renew vorbesc de necesitatea unei Uniuni Europene de Apărare, grupul verzilor vorbește de Uniunea de Securitate Europeană, grupul socialiștilor și progresiștilor de implementarea unui sistem european comun de securitate și de apărare mai puternic.

Practic, există un consens privind nevoia ca politica de apărare să devină una dintre prioritățile următoarei Comisii Europene, cu nuanțele ideologice specifice fiecărui grup în parte.

Singurul grup politic care încă nu și-a lansat oficial manifestul politic este Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), care se preconizează a deveni al treilea sau al patrulea cel mai mare grup din Parlamentul European, deci având clar o mai mare influență asupra procesului legislativ european. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro