De Andreea Radu, Cristina Sterian,

„La data de 7 decembrie am fost sesizați prin 112, de către un reprezentat al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, cu privire la faptul că în comuna Garoafa, satul Ciușlea, un bebeluș de aproximativ patru luni a fost găsit decedat la domiciliu.

În urma acestei sesizări, colegii din cadrul secției de Poliție Rurală Golești au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină legală Vrancea, iar în funcție de rezultatul raportului de expertiză, se vor continua cercetările în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, Cătălina Murariu.

Constantin Mîndrilă, managerul Spitalului Județean Focșani, a declarat, pentru Libertatea, că a fost începută o anchetă internă în acest caz.

Despre ancheta penală, Mîndrilă a precizat că polițiștii au ridicat, joi dimineață, de la spital, mai multe documente medicale în cazul bebelușului decedat, care a fost consultat de un medic din unitatea sanitară.

Medicul de la Spitalul Județean din Focșani care a consultat bebelușul susține că a consultat pe îndelete copilul, care nu prezenta simptome ale unei afecțiuni respiratorii.

Citeşte şi:

VIDEOREPORTAJ | Vă mai amintiți cum bântuiam, civili și militari nepregătiți, pe străzi în decembrie 1989? Am avut același sentiment însoțind o echipă de geniști irakieni prin ruinele din Mosul

1 din 5 români a avut o rudă diagnosticată cu cancer, la un moment dat. Doctoriță bolnavă: ”Cancerul la sân e atât de frecvent încât dacă ar fi fosforescent, am trăi ca printre licurici”

Pilele dezvoltatorilor imobiliari | Cum i-a propus un director Apa Nova unui bucureștean servicii pentru a renunța la plângeri! Procurorii cercetează cazul pentru abuz în serviciu

RECOMANDĂRI
Dani Coman s-a bătut cu interlopii în lupte ilegale de tipul Fight Club. Incredibil cine era promoterul
GSP.RO
Dani Coman s-a bătut cu interlopii în lupte ilegale de tipul Fight Club. Incredibil cine era promoterul
Horoscop 5 iunie 2020. Berbecii pot avea o zi explozivă, Vărsătorii se eliberează de prejudecăți
HOROSCOP
Horoscop 5 iunie 2020. Berbecii pot avea o zi explozivă, Vărsătorii se eliberează de prejudecăți