Potrivit doctorului britanic Riccardo Frati de la Harley Medical Group din Londra, din ce în ce mai multe britanice vor să aibă sfârcurile mai mari sau de altă culoare. O astfel de operaţie costă până la 2.000 de lire sterline şi nu e complicată. Problemele apar însă ulterior, când noile sfârcuri încep să se retragă sau îşi schimbă forma. Uneori, chiar şi la două luni după costisitoarea intervenţie chirurgicală, doamnele sau domnişoarele se trezesc cu „vechile” sfârcuri.
Şi dacă rămân însărcinate există riscul ca mameloanele să se retragă. Sunt cazuri în care nu se întâmplă nimic rău, sfârcurile putând să rămână tari şi mari, până la 10 ani. Se pare că în Marea Britanie, în ultimul an, procentul celor care apelează la astfel de operaţii a crescut cu circa 30%, potrivit dr. Frati.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Viva.ro
Incredibil! Câți bani câștiga Elena Lasconi când lucra la PRO TV: "Câștigam în 40 de minute cât câștig acum într-o lună". Ce salariu are ca primar
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții