Mai mult de 5 milioane de israelieni au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19, la doar patru luni de la debutul campaniei de imunizare a populaţiei, anunţă ministerul israelian al Sănătăţii, informează Agerpres, care preia dpa.
Ministrul israelian al sănătăţii Yuli Edelstein a precizat că această bornă reprezintă "o realizare uriaşă pentru sistemul de sănătate şi cetăţenii Israelului".
Guvernul a început să relaxeze gradual restricţiile anti-COVID. De duminica trecută, în Israel nu mai este obligatorie purtarea măştii în aer liber.
De asemenea, numărul pacienţilor cu forme grave de COVID-19 a scăzut dramatic, ajungând la circa 160, după ce la sfârşitul lunii ianuarie erau în jur de 1.200. Israel, cu o populaţie de 9 milioane de locuitori, a dat startul campaniei de vaccinare la 19 decembrie.