Libertatea: De când locuieşti în SUA?
Corina Bode: Am plecat împreună cu familia mea în urmă cu 11 ani. Ne-am stabilit în Chicago, unde părinţii mei aveau rude. M-am înscris la 18 ani la Facultatea de Relaţii Internaţionale, ca apoi să mă transfer la Jurnalism.
Cum v-aţi cunoscut?
Ne-am văzut prima oară la nunta unor prieteni comuni. Abia la câteva luni ne-am reîntâlnit şi am devenit prieteni. Apoi am început să ieşim împreună şi după jumătate de an am legat o relaţie mai apropiată. Nu ştiam nimic despre familia lui.
Se spune că ai divorţat de primul soţ pentru el.
Nu este adevărat. Căsătoria mea era deja de domeniul trecutului când m-am împrietenit cu Honorius. De altfel, a fost o greşeală a tinereţii. Aveam 19 ani şi părinţii mei nu erau de acord cu relaţia pe care o aveam. Şi într-o zi ne-am hotărât să ne căsătorim. A fost un gest rebel. Am fost împreună aproape doi ani. Nu am făcut cununia religioasă. Experienţa m-a maturizat.
Când ai aflat ce impact are numele Prigoană în România?
În avion, anul trecut, când veneam împreună în România. Mi-a spus, în timp ce zburam spre Bucureşti, că trebuie să fiu pregătită pentru ce avea să urmeze, deoarece părinţii lui sunt persoane publice în România.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_db788a85699efba1afb5fb62a9ae9051.jpg)
Ce-ţi place la Honorius?
Faptul că este un băiat educat, are bun- simţ, viziune şi pot învăţa foarte multe de la el.
Cum te înţelegi cu familia lui?
Foarte bine. Adriana este foarte frumoasă, puternică şi ambiţioasă. Pe domnul Prigoană îl apreciez pentru că îşi iubeşte mult familia şi copiii. E un tată model.
Honorius te-a cerut în căsătorie?
Nu am făcut planuri serioase. Ne iubim şi atât. Lăsăm lucrurile să curgă de la sine.
Ce carieră doreşti să urmezi?
Sunt studentă în ultimul an şi îmi doresc o carieră în televiziune. Am mai urmat cursuride canto şi de actorie în SUA, la şcoala lui John Robert Powers.
Cum va decurge relaţia ta cu Honorius acum, după ce el s-a întors definitiv în România?
Va fi o relaţie la distanţă. Ne vom vedea în vacanţe şi atunci când va putea veni în SUA. În rest… nu ştiu. Lăsăm timpul să decidă.
Ce spui despre cariera lui politică?
Am mare încredere în el. Este pregătit pentru asta, are talent şi cred că va deveni un nume important în politica României.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_64ad0f8dc7d68ba3d3a89fd7df531743.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_881ec8a1828977e5f6b10a37f9232cd8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b32ac7fa1d7535f190dbb7a04323feb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e311372e33926d823056395a38e5eccf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d1e3361c989b00593fe24d6384b4cec.jpg)