Janina Scarlet, supraviețuitoare a dezastrului de la Cernobîl: „Copiii mă întrebau dacă sunt radioactivă, dacă strălucesc în întuneric”

Locuia în orașul ucrainean Vinița, la aproximativ 300 de kilometri sud de locul dezastrului, iar efectele radiațiilor asupra ei au apărut imediat: crize convulsive și sângerări abundente. Și-a petrecut mare parte din copilărie în spitale. Acum are 42 de ani și lucrează ca psiholog în Statele Unite ale Americii. 

Explozia, ținută la secret 60 de ore

Într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, primul acordat unei publicații din Europa de Est, Janina Scarlet și-a spus povestea impresionantă: cum a reușit să zâmbească din nou, să lupte și să trăiască, deși simte și acum urmările radiațiilor. 

Pe 26 aprilie 1986, explozia de la centrala nucleară de la Cernobîl a împrăştiat un nor radioactiv uriaș asupra unor mari părţi ale Uniunii Sovietice, la ora actuală teritorii ale Belarusului, Ucrainei şi Federaţiei Ruse. Norul radioactiv a atins și țări din Europa. România a fost afectată îndeosebi în partea de nord-est. 

Autoritățile sovietice au ținut la secret informațiile despre catastrofă timp de aproape 60 de ore (explozia a avut loc sâmbătă, 26 aprilie 1986, la ora 1:23, prima confirmare oficială a venit abia în seara zilei de luni, 28 aprilie), timp în care zeci de milioane de oameni s-au expus „otrăvii” din aer fără să știe. 

În aprilie 2010, un studiu publicat la New York de doi experți din Rusia și Belarus a arătat că, în perioada 1986-2004, în jur de 985.000 de oameni din diferite părți ale planetei au decedat din cauza contaminării radioactive produse după explozia de la centrala nucleară din Cernobîl. 

Conform aceluiași studiu, aproximativ 125.000 de persoane dintre cele 830.000 care au luat parte la operațiunile de decontaminare și sigilare a reactorului nuclear de la Cernobîl au murit până în 2005. 

„Aveam sângerări nazale ce nu se opreau”

În momentul exploziei de la Cernobîl, Janina Scarlet avea 2 ani și jumătate și locuia în orașul ucrainean Vinița. 

Nici nu împlinisem trei ani când s-a întâmplat explozia de la Cernobîl. În copilărie am fost foarte bolnavă din cauza efectelor radiațiilor. Am avut multe migrene îngrozitoare și, uneori, aveam crize convulsive. Îmi amintesc că stăteam foarte des în spital. Aveam sângerări nazale care nu se opreau, așa că trebuia să merg la spital pentru a fi cauterizată. Nu am neapărat o primă amintire. Îmi amintesc doar că mă simțeam speriată și că aveam dureri mari, a rememorat Janina Scarlet, pentru Libertatea. 

Supraviețuitoarea radiațiilor de la Cernobîl și-a mai amintit că, în anii ce au urmat exploziei, mama sa n-o lăsa să mănânce niciun fruct, pentru că toate erau stricate. Mama sa îi spunea: „Dacă vezi vreun fruct, de exemplu dacă vezi mere pe jos, nu le mânca. Dacă vezi fructe de pădure prin vreun tufiș, nu le atinge. Totul e otrăvit”.

Pentru Janina Scarlet, cea mai grea zi după ce a început să se îmbolnăvească din cauza accidentului de la Cernobîl a fost în jurul vârstei de 8 ani. Sănătatea ei se înrăutățea tot mai mult, iar la un moment dat a avut o criză teribilă, în urma căreia a fost foarte aproape să moară: „Am avut o criză, apoi am fost inconștientă timp de aproape două ore și a trebuit să stau în spital foarte mult timp după aceea.
Medicii au spus că toate aceste efecte neurologice se datorau accidentului de la Cernobîl”.

Cele mai grele simptome pentru Janina Scarlet în acei ani de copilărie au fost migrenele foarte puternice și apoi sângerările nazale. Își aduce aminte că era extrem de speriată. 

„Când eram copil, uneori mă trezeam în miezul nopții, iar perna mea era acoperită de sânge, care curgea fără oprire. Nu era vreo cale de a opri sângerarea, așa că trebuia să mergem la urgențe. Îmi amintesc că eram foarte speriată, nu știam dacă o să sângerez până la moarte. Nu știam dacă o să mor din cauza unei crize. Am petrecut cea mai mare parte a copilăriei în spital. Cred că frica a fost probabil cea mai grea parte a copilăriei, faptul că nu știam dacă voi supraviețui până la maturitate”, povestește Janina Scarlet.

„Guvernul sovietic nu a fost sincer cu noi”

Tânăra a povestit pentru Libertatea și cum era atmosfera în anii care au urmat accidentului de la Cernobîl în Vinița, orașul său natal.  

„Mulți oameni erau foarte supărați. Erau supărați pentru că acest lucru ar fi putut fi evitat. Când s-a întâmplat prima dată, făceam încă parte din Uniunea Sovietică, iar guvernul rus a ales să nu ne spună, să nu le spună ucrainenilor despre amploarea dezastrului. Așa că majoritatea dintre noi știau că s-a întâmplat ceva, dar președintele de atunci a spus că totul este în regulă. A spus că nu voia ca lumea să intre în panică. 

Și din cauza asta, oamenii au continuat să iasă afară, să mănânce fructe. Oamenii au ieșit chiar și la parada de 1 Mai. Și timp de aproximativ 10 zile, populația ucraineană a fost în continuare expusă și s-a îmbolnăvit mult mai grav. Dacă am fi fost informați imediat, am fi putut rămâne în casă. Am fi putut fierbe mâncarea. Am fi putut lua suplimente de iod, lucruri pe care le-am făcut abia după ce am aflat, 10 zile mai târziu. Dar mulți oameni s-au îmbolnăvit grav și mulți au murit de cancer tiroidian, ceea ce ar fi putut fi prevenit dacă guvernul sovietic ar fi fost sincer cu noi”, spune Janina Scarlet.

În anii care au urmat exploziei de la centrala nucleară, Janina a observat în orașul său o creștere semnificativă a cazurilor de cancer și a deceselor cauzate de această maladie. Ea și câțiva prieteni de-ai săi au și acum un nodul la tiroidă, așa că trebuie să-l verifice în fiecare an pentru a se asigura că nu se transformă în cancer. 

Pe parcursul interviului acordat pentru Libertatea, Janina Scarlet și-a amintit de prietena sa de 9 ani. Mama ei a murit brusc de cancer, în condițiile în care până atunci fusese perfect sănătoasă și nu avusese antecedente în familie: „Era clar că aceste creșteri ale cazurilor de cancer din Vinița erau cauzate de Cernobîl”.

„La 16 ani mi-am dat seama că nu eram victimă”

„În copilărie, mă întrebam în fiecare zi dacă voi supraviețui până la vârsta adultă”, mărturisește Janina Scarlet. 

În 1994, familia sa a decis să se mute în secret în Statele Unite. După o serie de examinări care au durat un an, în septembrie 1995 a ajuns cu familia sa în America, la New York. Acolo a continuat să lupte cu sindromul de stres posttraumatic. Pe când era la școală în America, a fost și victima hărțuirii din cauza originii sale.

„Discriminarea m-a afectat la școală în America. Eram în clasa a VII-a, aveam 12 ani. Copiii mă întrebau dacă sunt radioactivă, dacă sunt contagioasă, dacă strălucesc în întuneric. Am fost hărțuită pentru că veneam dintr-o țară radioactivă”, precizează Janina Scarlet.

În ciuda tuturor traumelor, a continuat să lupte, să trăiască, să supraviețuiască: „La 16 ani mi-am dat seama că nu eram victimă, ci supraviețuitoare. Am văzut atunci filmul X-Men. Era un personaj numit Storm. Și, înainte de a vedea filmul, multe dintre simptomele mele se agravau odată cu schimbările de vreme. Așa că mă simțeam controlată meteorologic. Dar personajul Storm are această abilitate, de a controla vremea. Ceva legat de faptul că am văzut-o pe ecran m-a făcut să-mi regândesc povestea, de la victimă la supraviețuitoare. Multe dintre personajele din X-Men aveau un fel de mutație genetică, la fel ca mine. Așa că, într-un fel, m-au făcut să mă simt mai puțin diferită, să-mi dau seama că, poate, chiar dacă nu toți am fost expuși la Cernobîl, toți știm cum e să te simți singur”.

„Nu pot conduce mașina din cauza migrenelor și a crizelor”

De când a ajuns în America, sănătatea ei s-a îmbunătățit semnificativ. Însă încă mai are migrene și crize ocazionale, plus nodulul de la tiroidă care trebuie verificat anual.

„Mă simt mai bine, dar nu perfect. Știu că încă am o anumită dizabilitate. De exemplu, din cauza migrenelor și a crizelor, nu pot conduce mașina. Sunt momente când nu mai văd bine sau leșin. Din această cauză, trebuie să am pe cineva care să mă însoțească dacă merg să țin o prelegere undeva. Trebuie să am mereu alături de mine fie pe soțul meu, fie un asistent, fie un prieten, în caz că am o criză sau leșin”, precizează Janina Scarlet. 

De-abia când a ajuns la 30 de ani a început să vorbească deschis despre toate dramele și traumele prin care a trecut din cauza radiațiilor de la Cernobîl. 

„Eram atât de sigură că o să mor înainte să ajung la maturitate, încât cuvântul «Cernobîl» îmi era foarte înfricoșător. Doar pronunțarea lui îmi făcea corpul să tremure. Și când aveam puțin peste 30 de ani, am vrut să pot depăși acea teamă. Am vrut să scriu povestea mea. Am scris o amintire despre cum am ieșit la parada de 1 Mai cu părinții mei. Scrierea acelei povești mi-a permis să folosesc acel cuvânt, mi-a permis să rostesc cuvântul Cernobîl pentru prima dată. 

Și îmi amintesc că doar scrierea lui era atât de înfricoșătoare. Am început să plâng, pentru că încă își amintea trauma corpul meu. Dar când am scris-o, și apoi am mai scris câteva variante ale povestirii, și apoi am împărtășit-o cu colegii la un curs de scriere creativă, m-am simțit mai bine, mai ușoară. Și astfel, după ce mi-am împărtășit povestea, mi-a fost mai ușor să pot vorbi despre ce s-a întâmplat”, se destăinuie supraviețuitoarea de la Cernobîl.

„Spuneți oamenilor adevărul”

Reporterul Libertatea a întrebat-o cum a reușit să proceseze toate aceste experiențe dureroase și să gestioneze emoțiile și trauma.  

„Sunt psiholog și lucrez cu persoane care au suferit traume. Și eu însămi am un terapeut. Și cred că toată lumea ar trebui să aibă un terapeut, pentru că este important. Așa că folosesc multe tehnici; scrierea, de exemplu, este ceva care mă ajută foarte mult. Așa că acum, când îmi scriu povestea, mi se pare foarte util. 

Împărtășirea ei cu prietenii mei, cu soțul meu, cu terapeutul meu mă ajută. Consider că meditația, mindfulnessul, yoga și exercițiile somatice sunt foarte benefice. Și constat că acestea îmi ajută cu adevărat sistemul nervos. Și apoi găsirea unui sens al scopului. Așadar, ajutând alte persoane, consultându-mi pacienții sau împărtășind povestea mea, simt acel scop. Și asta mă ajută să mă simt mai bine în ceea ce privește propria mea traumă”, spune Janina Scarlet.

Tânăra născută în Ucraina a împărtășit care sunt, din perspectiva ei, cele mai importante lecții de învățat din dezastrul de la Cernobîl: „Dacă se întâmplă ceva, este mai important să le spuneți oamenilor adevărul decât să încercați să preveniți panica. Pentru că eu cred că, dacă nu le spuneți oamenilor adevărul, este mai probabil să le faceți rău decât dacă ați fi sinceri cu ei”.

Expertă în tratarea anxietății, traumelor și sindromului posttraumatic

Psiholog în San Diego și specialist în tratarea anxietății, traumelor și sindromului posttraumatic, Janina Scarlet a obținut o diplomă de master în psihologie la Brooklyn College. În 2010, și-a luat doctoratul în neuroștiințe comportamentale la City University of New York Graduate Center. A obținut, de asemenea, o specializare în psihologie clinică la Alliant International University și și-a finalizat pregătirea postdoctorală la Veterans Medical Research Center.

De-a lungul carierei, a tratat soldați americani din Marină aflați în serviciu activ care sufereau de sindrom posttraumatic, prin intermediul activității sale la Veterans Medical Research Center. Acolo, ea a observat că mulți membri ai armatei se identificau cu supereroii – mulți au declarat că voiau să fie Superman, dar credeau că au eșuat deoarece au dezvoltat sindrom posttraumatic. 

Scarlet l-a întrebat odată pe un pacient dacă Superman are vulnerabilități, iar acesta a răspuns Kryptonita; ea l-a întrebat apoi dacă Kryptonita îl face pe Superman mai puțin erou, iar perspectiva lui s-a schimbat. A fost un moment care i-a schimbat viața și care a făcut-o să înțeleagă alegoria încorporării supereroilor în tratarea problemelor și tulburărilor psihologice.

A dezvoltat „terapia supereroilor”

Janina Scarlet a dezvoltat „terapia supereroilor”; aceasta este o metodă clinică de utilizare a eroilor sau a figurilor din cultura populară și de integrare a acestora în terapii bazate pe dovezi pentru a remodela narațiunile, a construi o relație de încredere și a gestiona o serie de probleme psihologice. 

A observat o tendință comună a pacienților de a nu se deschide – și a utilizat povești, fie prin filme, romane etc. – pentru a încuraja libera exprimare, obținând astfel o perspectivă asupra cazului pacientului. Terapia cu supereroi îi invită pe clienți să ia în considerare propriile povești, precum și să aducă în discuție personaje fictive ca modele eroice pentru a facilita tratamentul, precum și pentru a-i ajuta pe clienți să devină propria lor versiune de supererou în viața reală. 

Aceasta combină elemente ale terapiei cognitiv-comportamentale și ale terapiei de acceptare și angajament. Deși este frecvent utilizată pentru tratarea pacienților mai tineri, este la fel de aplicabilă adulților, deoarece această terapie poate folosi și personaje personale și nonfictive.

Janina Scarlet a primit Premiul Eleanor Roosevelt pentru Drepturile Omului din partea filialei din San Diego a Asociației Națiunilor Unite din Statele Unite ale Americii pentru activitatea sa în domeniul educației pentru sănătate mintală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE