„Perimetrul a fost securizat de membri ai Ministerului Afacerilor Interne, iar o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații se deplasează la fața locului pentru a cerceta situația și a ridica fragmentele în vederea expertizării”, a precizat ministerul condus de Radu Miruță.

Și Ministerul de Interne, condus de Cătălin Predoiu, a reacționat: „În urma unui apel primit prin SNUAU 112, a fost identificat un aparat de zbor fără pilot, în zona dintre localitățile Luncavița și Văcăreni, fiind dispuse măsuri imediate de asigurare a perimetrului. Au fost de îndată informate toate autoritățile competente, iar în prezent se desfășoară activitățile specifice în astfel de situații”.

Deocamdată nu s-a precizat proveniența dronei. Cazul va fi preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

O dronă încărcată cu explozibil a căzut ieri într-o gospodărie din Galați și a fost detonată

Reamintim că mai multe fragmente de dronă au căzut în Galaţi ziua precedentă din cauza războiului dus de Rusia în Ucraina, iar anexa unei gospodării şi un stâlp de electricitate au fost avariate. Cel mai grav este faptul că drona avea o încărcătură explozivă, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al DSU, Bogdan Toma, pentru Libertatea.

Momentul detonării dronei a fost filmat de ISU Galați inclusiv din apropiere.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a explicat că drona căzută ieri în Galați este „de tip Geran 2, model nou, fabricat în Rusia” și „a zburat la altitudine joasă timp de aproximativ 4 minute, pe o distanță de 15 km, în spațiul aerian național”. Acest lucru înseamnă că drona a zburat cu o viteză de peste 200 km/h.

Din punct de vedere tehnic și constructiv, Geran-2 este versiunea rusească a dronei iraniene Shahed-136.

Apoi, Ministerul Apărării a dezvăluit că cele două avioane Eurofighter Typhoon au primit permisiunea să tragă asupra dronei din Galați, numai că „aceasta s-a aflat în permanență deasupra teritoriului ucrainean” și de aceea piloții nu au putut trage.

În acest context, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a decis să îl convoace la sediul MAE pe ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.