Joe Biden, fostul lider de la Casa Albă, a fost observat vineri dimineață pe Aeroportul Ronald Reagan, așteptând o cursă obișnuită spre South Carolina. Planurile de călătorie i-au fost date peste cap de ceața densă, care a reținut aeronava la sol timp de o oră, relatează Blick, parte a grupului Ringier.
La Aeroportul Ronald Reagan din Washington, călătorii au avut parte de o surpriză vineri dimineață, când l-au văzut pe fostul președinte american Joe Biden în timp ce aștepta un zbor comercial spre South Carolina. Din cauza ceții dense, decolarea a fost amânată cu aproximativ o oră.
În timp ce vremea nefavorabilă provoca întârzieri la Reagan National Airport, pasagerii au fost uimiți să-l vadă pe Biden, care, la 83 de ani, călătorea ca orice alt pasager obișnuit, într-un avion de linie. Călătorii au purtat conversații cu fostul președinte și i-au strâns mâna, singurii care trădau prezența sa fiind agenții Secret Service care îl însoțeau.
Legea federală asigură protecție pe viață pentru foștii președinți prin intermediul acestei agenții, însă nu prevede tratament special în timpul călătoriilor.