Compania Kingdom Holding din Arabia Saudită, o firmă de investiții controlată de prințul miliardar Alwaleed Bin Talal, a investit în mod discret peste 500 de milioane de dolari în trei mari companii rusești din domeniul energiei în lunile februarie și martie, conform unor documente financiare consultate de Reuters.
Investind în Gazprom, Rosneft și Lukoil, compania prințului saudit a căutat probabil active subevaluate, dar mișcarea acesteia a avut loc în condițiile în care multe națiuni occidentale au impus sancțiuni împotriva firmelor rusești din domeniul energiei și a directorilor acestora după invazia Rusiei în Ucraina la 24 februarie.
Arabia Saudită și alte state din Golf au încercat până acum să mențină ceea ce ele spun că este o poziție neutră față de războiul din Ucraina, frustrându-i pe unii oficiali occidentali care au încercat să izoleze Rusia pe plan internațional din cauza invaziei.
În februarie, Kingdom Holding a investit în certificate globale de depozit ale Gazprom nu mai puțin de 1,37 de miliarde de riali (365 de milioane de dolari), în timp ce în Rosneft a făcut investiții de 196 de milioane de riali (52 de milioane de dolari).
Firma a investit, de asemenea, 410 milioane de riali (109 milioane de dolari) în certificate de depozit din SUA ale Lukoil, între februarie și martie, conform unor declarații financiare depuse duminică. Compania nu a oferit niciun motiv pentru aceste investiții.
Kingdom Holding, care este deținută în proporție de 16,9% de fondul suveran de investiții al Arabiei Saudite, prezidat de prințul moștenitor Mohammed Bin Salman, nu dezvăluise anterior detaliile investițiilor sale.
Prințul Alwaleed bin Talal a devenit celebru pe plan internațional după ce a plasat un pariu de mare succes pe Citigroup, în anii ’90, și a fost unul dintre primii investitori în gigantul Apple.
Prințul a câștigat, de asemenea, sute de milioane de dolari investind în companii precum Uber Technologies și Twitter.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia