Întrebat dacă OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate, președintele Klaus Iohannis a răspuns că Ministerul Finanțelor o să spună.

„Dacă va plăti sau nu o să vă spună, cu siguranță, cei care au făcut normativul, adică Ministerul Finanțelor. Am fost puțin surprins când m-am informat, după aprobare, cum s-a discutat această chestiune și am aflat că, de exemplu, Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuție. Deci chestiunea s-a discutat la nivel de Finanțe, ceea ce este, în principiu, în regulă, fiindcă vorbim despre o taxă sau un impozit, cum doriți, dar am fost informat că se lucrează la acesta”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Administrației Prezidențiale.

Șeful statului susține că a solicitat un singur lucru, ca acest act să fie legal și clar. „Adică să nu încalce nicio directivă și nicio lege în vigoare în România și să fie atât de clar, încât să nu apară discuții dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toții la televizor, toată ziua bună ziua se discută dacă este sau nu este”, a adăugat Iohannis.

„Cred că cei care au lucrat pe document trebuie să clarifice. Nu-i nimic pierdut, dar aruncarea vinei dintr-o curte politică în altă curte politică pot să vă spun sigur că nu rezolvă problema”.

Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci
Recomandări
Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci

Replica lui Ciolacu: Ministerul Finanțelor a pus în aplicare ceea ce a negociat Ministerul Energiei

La scurt timp după declarațiile lui Iohannis, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a precizat, într-o postare pe Facebook, că Ministerul Finanțelor a pus în aplicare ceea ce a negociat Ministerul Energiei.

„În privința discuțiilor din spațiul public despre anumite companii care nu plătesc taxa de solidaritate, răspunsul Comisiei Europene este cât se poate de clar: regulamentul a fost transpus corect și fără nici o modificare! Negociatorul din partea României a fost ministrul energiei, care pe tot parcursul negocierii regulamentului nu a cerut niciun punct de vedere Ministerului Finanțelor. Ministerul Finanțelor a pus în aplicare ceea ce a negociat Ministerul Energiei, ba, mai mult, a cerut avizul acestei instituții pe OUG care implementa taxa de solidaritate!”, a transmis Ciolacu.

La sfârșitul lunii trecute, Comisia Europeană a transmis un prim răspuns la întrebările adresate de Ministerul Finanțelor, după ce OMV Petrom a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate în România.

Liderul PSD a comentat și declarația președintelui privind rocada guvernamentală.

„Desemnarea premierului aparține în mod exclusiv președintelui, potrivit Constituției. Acest lucru l-am spus întotdeauna. Însă, de această decizie depinde dacă stabilitatea asigurată de PSD actului de guvernare va continua și ne vom atinge obiectivele sociale și economice sau România va fi aruncată din nou în haosul de dreapta. Românii și firmele românești așteaptă soluții pentru a trece mai ușor peste criză! Românii nu cred că ar ierta plimbatul unora cu chibriturile și sticla de benzină pe lângă guvernare.
Nu putem fi pompieri la nesfârșit! E timpul să ne concentrăm doar pe construit politici publice pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor!”, a mai transmis Ciolacu.

Impact violent în gara din Galați, între o locomotivă și trenul la care urma să fie cuplată. Patru persoane au fost rănite. Cu ce viteză mergea locomotiva
Recomandări
Impact violent în gara din Galați, între o locomotivă și trenul la care urma să fie cuplată. Patru persoane au fost rănite. Cu ce viteză mergea locomotiva

Reacția liderului PSD a venit după ce Klaus Iohannis a evitat să spună dacă îl va desemna premier la rocada guvernamentală.

Întrebat dacă va semna desemnarea președintelui PSD în funcția de premier în contextul în care Ciolacu a zis că anii lui Iohannis la Cotroceni au fost ani pierduți din cauza ranchiunei, președintele a zis că unii politicieni merg la televizor și îi ia gura pe dinainte.

„Trebuie să avem puterea interioară să trecem, cu mai multă sau mai puțin lejeritate, peste anumite declarații mărunte și să vedem care este în realitate interesul României. Și atunci când coaliția va decide să facă o schimbare de guvern, se vor prezenta toate părțile interesate, îmi vor prezenta punctele de vedere și, în conformitate cu Constituția, voi lua atunci decizia care mi se va părea cea mai bună pentru România”, a spus Iohannis.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
FANATIK.RO
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!