La nord de Kiev, rușii s-au retras, dar războiul nu a dispărut. Iar localnicii se tem că inamicul se va întoarce: „Suntem speriați de orice sunet”

Tancurile au dispărut de ceva vreme din nordul Ucrainei, iar miile de soldați ruși care au pătruns în această regiune în luna februarie, imediat după debutul invaziei, s-au retras dincolo de graniță. Dar frica încă domnește în Moșcenka, un sat liniștit, aflat la puțin mai mult de zece kilometri de granița Ucrainei cu Rusia și Belarus.

În depărtare, obuzele lansate de artileria rusă zguduie zilnic orașele vecine. Exploziile provoacă fiori localnicilor care au trăit săptămâni întregi de ocupație și care nu au uitat prezența intimidantă a militarilor ruși, aflați în drum spre Kiev.

„Suntem speriați de orice sunet”, spune pentru New York Times Katerina Krasnomirova, care locuiește temporar în Moșcenka, deoarece casa ei din Senkivka, aflată și mai aproape de graniță, este bombardată zilnic. „Trăim în teroare”, adaugă ea.

Până la începutul lunii aprilie, Ucraina a împins forțele invadatoare departe de Kiev și înapoi peste graniță, cel mai mare succes al său din acest război, un simbol al determinării țării de a rezista atacului. Dar pentru sătenii din regiune, retragerea nu a oferit un sentiment de securitate și nici revenirea la o viață normală.

Cu excepția absenței trupelor rusești, puține lucruri sugerează că ei nu trăiesc într-o zonă de război. Soldații ucraineni patrulează în mod regulat la graniță. Există puncte de control la fiecare câțiva kilometri, de-a lungul tuturor drumurilor.

Olena și Mikola Kalivoșko, pensionari din Senkivka, s-au mutat la rândul lor la Moșcenka pentru a scăpa de bombardamente. Ei locuiesc în casa unui sătean care a murit recent.

„Am numărat 14 explozii ieri”, spune femeia în vârstă de 65 de ani. „Vrem să ne întoarcem acasă, dar nu știm dacă vom putea, așa că am început deja să pregătim lemne pentru iarnă”, explică ea.

Un nou asalt asupra Kievului este posibil

Este foarte posibil ca cei doi să aibă nevoie de aceste lemne.

„Putin nu a renunțat la planul de a distruge Ucraina, iar acest lucru necesită capturarea Kievului”, spune Oleksandr Turchinov, fost președinte interimar al Ucrainei timp de câteva luni în 2014, când Rusia a anexat Crimeea și separatiștii susținuți de Rusia au preluat controlul asupra celei mai mari părți a regiunii Donbas.

„Așa că, atâta timp cât războiul continuă, va exista pericolul unei alte invazii dinspre nord și a unui asalt asupra capitalei”, avertizează acesta.

Oficialii locali spun că nu doresc o repetare a situației din februarie, când civilii au fost luați prin surprindere de invazie, viețile lor fiind brusc bulversate, deși Kremlinul își semnalase intențiile de luni de zile.

„Ne asigurăm că un medic face turul tuturor satelor la fiecare câteva săptămâni, deoarece localnicii se tem că în orice moment teritoriul lor ar putea fi izolat”, explică Volodimir Pinciuk, viceprimarul din Horodnia, cel mai mare oraș din regiune. El a declarat că amintirile locuitorilor despre miile de blindate rusești care au trecut prin oraș în februarie, timp de 48 de ore, nu vor fi uitate prea curând.

Strategia Moscovei

Nu doar factorii psihologici sunt în joc. În acest război de uzură, strategia Moscovei este de a-i forța pe ucraineni să își apere granițele expuse pe o suprafață cât mai mare, chiar și acolo unde nu există lupte.

Kievul trebuie să își apere granițele cu Rusia atât în provincia Cernihiv, cât și în provincia Sumî din nord. În sud-vest, Ucraina trebuie să își apere granița cu Transnistria, regiunea separatistă prorusă din interiorul Moldovei. Și apoi există linia frontului activă în est, din sudul provinciei Herson până în nord-estul regiunii Sumî, care are o lungime de peste 1.200 de kilometri.

De asemenea, țara trebuie să își apere granița de peste 950 de kilometri cu Belarus, un aliat al Rusiei. Exercițiile militare comune ruso-belaruse din ianuarie și februarie au oferit Moscovei un pretext pentru a trimite echipamente și soldați la graniță, de unde zeci de mii de soldați ruși au lansat asaltul spre Kiev.

„Rușii încearcă să blocheze cât mai multe forțe ucrainene în alte locuri, pe care le prezintă drept amenințări latente”, explică pentru New York Times Gustav Gressel, analist la Consiliul European pentru Relații Externe.

„Acesta este motivul pentru care Belarusul desfășoară exerciții militare pe 22 iunie, este motivul pentru care rușii folosesc artileria pentru a bombarda Cernihiv, motivul pentru care au fost mobilizați soldații din Transnistria: pentru a menține forțele ucrainene împrăștiate”, spune expertul.

Înaintea exercițiilor militare din Belarus, forțele armatei ucrainene din regiune sunt ținute în stare de alertă maximă.

„Unitățile sunt aduse la niveluri sporite de pregătire pentru luptă, se iau măsuri practice pentru a accepta recruți, armele și echipamentele militare sunt scoase din depozite”, a scris duminică pe Facebook un purtător de cuvânt al comandamentului operațional al armatei.

Accesul în zonă esterestricționat, chiar și pentru voluntarii omniprezenți în alte părți ale Ucrainei. Serviciul de frontieră și armata au impus o interdicție strictă pentru jurnaliști și civili de a se apropia de graniță.

Cele trei țări nu mai sunt surori

Pinciuk, viceprimarul din Horodnia, spune că frica în rândul civililor este însoțită de o tristețe specifică acestei regiuni nordice.

La această triplă frontieră se află un monument construit în 1975. Cunoscut sub numele de „Cele trei surori”, acesta sărbătorea unitatea celor trei popoare slave ale URSS.

Mulți oameni din zonă vorbesc „Surzjik”, o combinație locală de ucraineană, rusă și belarusă. În zonă exista un muzeu al prieteniei naționale și avea loc un festival anual de muzică.

„Mii de oameni veneau în fiecare an și dormeau în corturi, făceau sport, făceau cunoștință și urmăreau spectacole”, își amintește Natalia, care a lucrat în muzeul celor Trei Surori din Senkivka timp de 26 de ani.

Festivalul s-a încheiat în 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a susținut separatiștii din regiunea ucraineană Donbas. Însă mulți locuitori locali au legături de familie dincolo de granițe. Estomparea sentimentului de prietenie a lăsat în schimb o senzație de melancolie în regiune.

Nu ne venea să credem că aceste națiuni prietene, surorile noastre, ne-ar putea ataca. Ce este acest război?

Natalia spune, plângând:

Unii localnici, care trăiesc în apropierea graniței cu Belarus, s-au refugiat la rudele de acolo, spune Pinciuk, dar s-au întors curând din cauza neînțelegerilor legate de război.

„S-au întors, pentru că nu au putut găsi un limbaj comun cu rudele lor”, explică acesta. „Un frate i-a spus surorii sale ce se întâmpla, dar sora a crezut în schimb propaganda de la televizor. Oamenii s-au zombificat”, concluzionează el.

La jumătatea lunii mai, autoritățile locale din Ucraina au decretat că monumentul celor Trei Surori trebuie distrus. Acum se gândesc să ridice altceva în loc.

„Cu vecini ca aceștia, avem nevoie de un zid”, a observă Homenko, comandantul gărzilor de frontieră. „Sau cel puțin de multe mine”, adaugă el.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE