“Legendarul”, primul român care a străbătut Dunărea cu caiac construit în grădină. Răzvan e montaniard, pescar, bucătar, oenolog, parapantist și artist de circ!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Răzvan Neagu nu și-a căpătat întâmplător porecla ”Legendarul”. O are pentru că o merită. Cum altfel ar putea fi numit un om care a îmbinat vreo 20 de meserii și pasiuni – multe fără nici o legătură între ele – și-a devenit cunoscut și recunoscut prin toate țările pe care le străbate Dunărea de la izvoare și până la vărsare?
Cuprins:
O zi de iunie a anului 2011. Un bărbat plinuţ, de statură mijlocie, se chinuie să dea jos dintr-o dubă o structură de lemn ce seamănă cu un caiac. Locul acţiunii : Ingolstadt, o localitate din landul Bavaria.
- De aici, în fiecare an, începand cu 1967, pleacă vâslind pe Dunăre sute de iubitori de aventură, de toate vârstele şi de pe toate continentele.
- Bărbatul cu chestia din lemn e român. Montaniard, pescar, skipper pe veliere, bucătar, oenolog (specialist în vinuri), parapantist, artist de circ, omul nostru a venit în Bavaria ca să-şi îndeplinească un vis, acela de a strabate Dunărea de la un capăt la altul.
- Mucalit şi deosebit de îndemanatic, şi-a căpătat porecla de “Legendaru’”. Aşa i-a spus Narcis, cabanierul de la cabana Caraiman, când a aflat că a urcat pe timp de iarnă toate vârfurile montane de minim 2500 de metri din ţară: “băăă, tu eşti o legendă!” În buletin e Răzvan Neagu, cetăţean trăitor în cartierul bucureştean Domenii.
- Răzvan ar fi vrut să înceapă călătoria exact de la izvoare, de lângă Donaueschingen, din Pădurea Neagră, însă Dunărea curge prin mai multe parcuri naturale, aşa că autorităţile nu permit competiții sportive în zonă. Drept pentru care, doritorilor de senzaţii tari le-au rămas la dispoziţie ceilalţi 2550 de km, de la Ingolstadt până la Sfântu Gheorghe.
Legendaru’, ca om, este o poveste. Drept urmare şi marea majoritate a isprăvilor sale sunt de poveste. Aşa e si caiacul cu care a plecat în aventură. Un caiac competent, capabil să îndure o aşa călătorie, costa mult peste bugetul lui Răzvan, aşa că, meşter priceput fiind, s-a apucat să-l confecţioneze în propria curte.
Caiacul din grădină și demisia pentru un vis
”Mi-a luat 180 de zile să-l termin. Bine, n-am lucrat zi lumină, nici măcar zilnic, dar de când m-am apucat de el şi până l-am terminat, s-au scurs 180 de zile. Unul de cumpărat nu m-ar fi ajutat. Era şi scump şi, cel mai grav, nu îmi intrau în el toate lucrurile. De obicei, oamenii participă astfel la aventura asta: se alătură celor aflaţi în cursă într-un punct de pe traseu, vâslesc alături de ei câteva zile, după care pleacă. De la Ingolstadt până la Sfântu Gheorghe faci, la vâsle, peste 3 luni. Cine are atâta concediu ? Eu mi-am dat demisia de la lucru ca să parcurg traseul ăsta, aşa că d-aia aveam nevoie de atâta bagaj şi, deci, de un caiac pe măsura, în stare să care o greutate mare şi să stea deasupra apei nu să se transforme în submarin iar eu în scafandru”, povestește aventurierul.
”Barca avea 31 de kg iar bagajul 30. Avea 70 cm lăţime şi ar fi trebuit să aibă 5 m lungime dar m-am păcălit la nişte măsurători şi a ieşit de 4,5 m. L-am terminat cu 2 săptămâni înainte de start şi l-am lăsat la apă prima oară pe lacul Herastrau, la baza Electrica, în uralele unui cârd de prieteni care veniseră să vadă minunea”, se amuză Răzvan.
Ce este TID
“Cursa asta cu caiacul pe Dunăre, n-o faci totuşi chiar aşa de capul tău, ci într-un mod organizat, în ceea ce se cheamă TID, adică Turul Internaţional al Dunării, organizaţie din care România face parte începând cu 2010. Pe cont propriu, şi să vrei şi n-ai cum să străbaţi Dunărea dintr-un cap în altul. Gândiţi-vă că pe Dunăre sunt 19 ecluze. Credeţi că o ecluză se deschide aşa, pentru oricine vrea sa treacă pe acolo cu barca ? Oamenii de la TID anunţă din timp, ăia de la ecluză sunt pregătiţi şi aşa se face trecerea, altfel n-ai cum.” relatează el cu umor.
”Cele mai multe ecluze ,9, sunt în Austria şi sunt prevăzute cu tobogane pentru caiacişti. Austriecii ţin apa pentru că produce curent. Când la noi e secetă de treci Dunărea cu piciorul, la ei fluviul e cât China ”, spune Răzvan.
Primul tur al Dunării cu barca s-a organizat în 1955 între Bratislava şi Viena. Aşa a fost până în 1967, an în care traseul a fost modificat de la Ingolstadt, ca punct de plecare, până în Bulgaria, la Silistra.
Românii au intrat târziu in TID. Primul echipaj românesc apare în TID în 2007 şi e format din bucureşteanul Costin Iatan, soţia sa şi băieţelul de 7 ani. Cei 3 străbat 50 de km, de la Olteniţa la Călăraşi. Din 2010 România intră oficial în TID cu statut de organizator, astfel că parcursul se încheie la Sfântu Gheorghe.
Reprezentanţii fiecărei ţări organizatoare au obligaţia să informeze autorităţile din ţara lor despre trecerea caiaciştilor, al căror număr, în unele locuri, ajunge şi la câteva sute, să antameze din timp locuri de campare şi să pună la dispoziţie un număr de telefon pentru urgenţe. La TID, care este şi cel mai lung tur de acest tip din lume, se poate participa cu orice tip de ambarcaţiune fără motor.
La bere cu primarii
Începând cu Ingolstadt şi terminând cu Sf Gheorghe, TID trece prin 61 de localităţi, între care 4 capitale : Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad. Se pleacă în cursa în ultima duminică din iunie şi se soseşte la vărsare la începutul lui septembrie.
Pentru majoritatea locuitorilor care trăiesc la malul Dunării, caravana TID e o sărbătoare dar şi un mijloc de a-şi promova zona. Cu căţel, cu purcel, ba chiar şi cu primarul în frunte, riveranii Dunării îi întâmpină an de an pe participanţii la TID :
”Fiecare grup lingvistic are un şef desemnat de organizatori, care e practic o curea de legătură între ei şi conaţionalii săi. Cum eu eram singurul român care plecase din Germania, logic, am fost desemnat şeful padelatorilor români. Adică eram propriul meu şef şi obligatoriu trebuia să particip la toate evenimentele organizate la locurile de campare. Aflându-se că voi străbate traseul cap-coadă, am devenit o atracţie aşa că eram căutat de presa prin fiecare târg. Am stat la bere cu primarii din Bratislava, Viena, Belgrad şi Budapesta plus cu cei din localităţile mai mici, unde campam. Într-un an, primarul din Budapesta n-a putut fi prezent dar a trimis în locul lui doi miniştri! Pentru ei, TID-ul e o chestie foarte serioasă, de tradiţie, dar şi o modalitate de a-şi face cunoscute localităţile. Fac mici cadouri, împart pliante turistice, se asigură că totul e în regulă la locul de campare şi uneori se încing la chef cu participanţii.” își amintește acesta.
Cadouri și buclucuri
Un primar dintr-o localitate germană are o fabrică de bere şi de fiecare dată când trece TID-ul pe la el prin urbe, vine cu două camioane de bere pentru barcagii. Peste tot, oamenii se pregătesc cumsecuvine să-și întâmpine oaspeții.
”La Linz, ne-am trezit cu o orchestră simfonică formată din vreo 50 de persoane, în alte locuri dăm peste tot felul de târguri cu produsele locului. Locurile de campare sunt, de obicei, bine organizate. Au duşuri, toalete, iar noi dormim în corturile aduse de acasă. În fiecare seară se ţine un fel de şedinţă. Suntem informaţi despre lungimea şi dificultăţile traseului de a doua zi, despre starea vremii, şi ni se spune să acostăm doar în locurile dinainte stabilite. Pe mine m-a mâncat pielea şi am tras la mal undeva în Croaţia, în afara traseului prestabilit. Mi-am aşezat tacticos bucatele pe un ştergar şi când să mănânc, m-am trezit în spate cu un poliţai. Era cât pe ce să mă salte. Mi-a trecut foamea instantaneu şi am tulit-o după ceilalţi. La noi, cea mai bună organizare este la Luncaviţa, unde e un primar tânăr, căruia îi place sportul, Ştefan Ilie. ”, povesteşte Răzvan.
Prizonier în ecluză
Şi când Răzvan spune că a tulit-o, chiar trebuie să-l credem. Caiacul acela suspect, construit în curte, prinde câteodată o viteză nebănuită:
”Cel mai mult am atins la vale, pe curent, 12 noduri, ceea ce înseamnă o viteză mare pentru tipul ăsta de ambarcaţiune. Gândiţi-vă că Dunărea curge cu maxim 5 km/h. Dar cele mai mari emoţii le-am avut când am rămas câteva ore prinşi în ecluza de la Porţile de Fier I. Ecluza e o construcţie hidrotehnică menită să asigure trecerea navelor între două suprafeţe de apă cu niveluri diferite. La Porţile de Fier I sunt două ecluze. Am străbătut prima ecluză şi după ce am intrat în a doua, s-a constatat că poarta din spatele nostru nu se poate închide din cauza unei defecţiuni aşa că nu puteau deschide nici poarta de acces din faţă căci am fi căzut ca dintr-o cascadă, de la vreo 16 metri înălţime. Am stat în ecluză în jur de 14 ore, până au remediat defecţiunea. Eram ca nişte hamsteri pe o roată d-aia de alergat”.
Două legende: Ivan si Răzvan
TID Romania începe la Călăraşi şi se încheie la Sfântu Gheorghe, totalizând 424 de km. Răzvan a parcurs traseul Ingolstadt-Sfântu Gheorghe în 95 de zile.
“TID nu e un concurs în adevaratul sens al cuvântului pentru că nu contează cine ajunge primul, contează să participi. Oamenii vin şi îşi petrec câteva zile sau săptămâni pe barcă. Eu am fost primul român care a încheiat traseul şi sunt foarte puţini cei care au mai reuşit treaba asta, în primul rând pentru că durează foarte mult”.
Ajunsă la Tulcea, caravana TID a fost întâmpinată de Ivan Patzaichin, care a organizat o premiere.
“Pe cheiul din Tulcea, un prieten îmi sufla la ureche...Răzvane, asistăm la o întâlnire între două legende, tu şi Patzaichin! M-a umflat râsul de nu mă mai puteam concentra la premiere. Patzaichin, un tip foarte simpatic, modest şi la locul lui, mi-a lăsat o impresie deosebită”, istoriseşte Răzvan.
Legendaru’ faţă în faţă cu Manchester United
Cele 95 de zile petrecute pe Dunăre nu i-au fost de ajuns lui Răzvan asa că în anul următor, 2012, a luat-o de la capăt. Cu încă doi prieteni a plecat la drum cu o lotcă de 6,5 metri. De data asta era un fel de împarat al cursei, căci toată lumea ştia că în anul anterior făcuse tot traseul.
În epoca internetului vestea despre românul care a străbătut Dunărea de la un capăt la altul făcuse înconjurul lumii. Răzvan Neagu zis Legendaru’ era o atracţie. Între cei care au vrut să-l cunoască a fost şi Pavel, un bulgar stabilit în SUA.
Pavel l-a aşteptat pe Răzvan la Vidin şi a însoţit caravana TID până la Silistra. Bulgarul venise împreună cu alţi doi prieteni, unul dintre ei, o celebritate mai ales în Anglia, după cum avea să constate Răzvan:
”Pavel ăsta, aflase despre mine de pe forumurile bulgăreşti şi m-a aşteptat la Vidin cu o barcă în care se mai aflau doi inşi. Unul dintre ei se numea Manchester United. La început am zis că băieţii fac mişto de mine dar omul aşa era în buletin! Marin Manchester United Zdravkov Levidzhov! Cică tipul rămăsese impresionat de finala Cupei Campionilor la fotbal câştigată de Manchester United în 1999 contra lui Bayern Munchen şi hotărâse să-şi schimbe numele. Din câte am înţeles, a făcut asta după o serie de procese. Şi acum devenise gospodin Manchester United! Omul nu vorbeşte o boabă de engleză dar umblă echipat numai cu însemnele clubului – ciorapi, chiloţi, bentiţă, pantalon, haină, toate au însemnele clubului, n-ai cum să-l ratezi. Dimităr Berbatov, care a jucat la Manchester, l-a luat la un meci pe Old Trafford şi aşa l-a cunoscut toată Anglia”, povesteşte Răzvan.
De la Dunăre pe Atlantic
Odată intrat în istoria Dunării, Răzvan s-a gândit că i-ar trebui o nouă aventură. Zis şi făcut. Şi-a găsit o slujbă la un circ, pe zona administrativă. În timpul liber s-a apucat să-i imite pe circari şi le-a furat meseria. A învăţat o sumedenie de figuri din palmaresul clovnilor aşa că şefii circului i-au schimbat fişa postului şi l-au făcut clovn cu acte în regulă.
În 2017 a găsit o oportunitate de a fi skipper pe un velier de 16 tone care urma să traverseze Atlanticul în cadrul ARC – Atlantic Rally for Cruisers. În limbaj marinăresc, skipper-ul e cel care răspunde de barcă şi care dă comenzile. A plecat din Tenerife şi după ce a străbătut 2950 de mile marine, în 20 de zile, o oră şi 35 de minute, a ajuns în insula Santa Lucia. Ca să facă rost de bani s-a apucat să repare şi să facă întreţinerea tuturor motoarelor de pe bărcile aflate în port.
“Era plin de barcagii, mulţi cu bărci scumpe, veniţi din toate colţurile lumii. Motoarele, după atâta drum aveau nevoie de reparaţii sau de revizie, după caz. Le-am rezolvat motoarele urgent”, spune Legendaru.
După aventura din Atlantic, s-a retras un pic la vatră. “E cazul să mă odihnesc oleacă şi să dospesc o altă trăsnaie”. Mereu surprinzător, acum plantează pomi fructiferi pe la Orăştie. Asta până la viitoarea aventură.
