Liber la cuvânt: «Emanciparea» ţăranilor

Emanciparea postrevoluţionară a fost prost înţeleasă, criminală. Foştii CAP-işti au refuzat să-şi mai lucreze pământurile, că nu-i de nasul lor. Astăzi, stau rupţi de foame la birt, înjură şi ştiu pe dinafară ce difuzează canalele TV, pentru că fiecare are antenă parabolică, oricât de coşcovită i-ar fi casa.

Puţinii care au dorit să se dedice agriculturii au fost sugrumaţi de un stat impotent şi parazitar, care importă până şi scobitorile. “Grânarul Europei” de altădată, cum era denumită România, este astăzi un siloz părăsit. Distrus de neamurile proaste rămase-n bătătură.

Durerea mare este că, dacă întrebi vreun golan de oraş de ce nu se duce să muncească la ţară, te scuipă între ochi. Ce-i prost să muncească, mai bine freacă ţiparu.

Există fermieri/ţărani/ agricultori – spuneţi-le cum vreţi – peste tot în Europa: în Franţa, în Olanda, în Germania şi nimănui nu-i e ruşine cu această ocupaţie, dimpotrivă. O fac cu mândrie de generaţii!

De 20 de ani sfidăm pâmântul care ne dă de mâncare, îl privim cu dispreţ. Şi ne mirăm că ne mai rabdă! Până când nu ne vom împăca cu el, criza nu poate dispărea! l

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE