Liber la cuvânt | Puşculiţa cu prioritate

Nu ştiu cum se face, Doamne, iartă-mă, dar, deşi Emil Boc se plânge pe toate drumurile că nu are bani, găseşte resurse pentru toate prostiile. Mă rog, prostii e mult spus. Avantaje pentru portocalii, mai un ban în teritoriu să-ţi fidelizezi talibanii, etc. Deşi a tăiat salariile la sute de mii de bugetari, a drămuit laptele şi concediul la gravide, Guvernul Boc a rămas în puşculiţă cu două miliarde de euro, conform dezvăluirilor făcute de presă. Bani puşi deoparte pentru cine ştie ce ghişefturi, acum, la sfârşit de an. Chestiunea nici nu-i nouă, e o practică mai veche a guvernanţilor români. Când nu-i interesează, n-au bani, când interesul o cere, găsesc bani din piatră seacă. Şi în perioada interbelică, dar şi în cea antebelică se proceda la fel.

În 1894, la Take Ionescu, ministrul instrucţiunii şi cultelor, s-a prezentat un primar. Take Ionescu l-a ascultat cu o atenţie prefăcută, iar apoi l-a chemat pe şeful său de cabinet. Cu acesta, ca şi în zilele noastre, avea o înţelegere. În funcţie de primele cuvinte ale ministrului, şeful de cabinet ştia ce să răspundă. “Nu mai avem bani?”. “Nu mai avem, Excelenţă”, iar primarul a fost expediat discret afară. După un scandal monstru, Take s-a înmuiat. L-a calmat pe primar cu un pahar cu apă rece şi l-a chemat din nou pe şeful de cabinet. “Mai avem bani?”. “Mai avem, Excelenţă”. Diferenţa dintre cele două întâmplări este că oamenii politici de odinioară nu se îmbogăţeau din banii statului. Şi, dincolo de favorurile pe care le împărţeau, ei mai ţineau la ţara asta!

Urmărește-ne pe Google News