În prezent, pasagerii care iau lichide în bagajul de mână sunt limitați la o cantitate de până la 100 ml și la obligația de a le introduce într-o singură pungă de plastic transparentă, atunci când trec prin controlul de securitate al aeroportului. Regulile actuale sunt în vigoare din noiembrie 2006.

Publicația britanică The Times a relatat că aeroporturile mari din Marea Britanie au primit un termen-limită pentru jumătatea anului 2024 pentru a instala scanere mai avansate, iar o revizuire guvernamentală a măsurilor de securitate este în desfășurare, un anunț oficial fiind așteptat în săptămânile următoare.

Pasagerii care nu scot obiectele din bagaj sau călătoresc cu sticle mari de lichide și creme sunt cei care provoacă cele mai mari întârzieri în aeroporturi. De altfel, directorul aeroportului londonez Heathrow, John Holland-Kaye, a dat vina pe ei, în această vară, pentru haosul care a domnit pe aeroporturile europene.

Noua tehnologie, care este testată pe aeroportul Heathrow din Londra din 2017, permite personalului să mărească conținutul unui bagaj și să rotească imaginile pentru inspecție.

Tehnologia a fost deja utilizată de aeroporturile americane precum Hartsfield-Jackson din Atlanta și OHare din Chicago de câțiva ani.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soția lui Messi, nevoită să plece urgent din hotelul din Qatar. Ce a pățit Antonela. Un șeic i-a făcut probleme
GSP.RO
Soția lui Messi, nevoită să plece urgent din hotelul din Qatar. Ce a pățit Antonela. Un șeic i-a făcut probleme
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Playtech.ro
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Povestea ei este cutremurătoare! Cum a murit una dintre marile actrițe ale României, după ce s-a uitat cu soțul ei la televizor
Viva.ro
Povestea ei este cutremurătoare! Cum a murit una dintre marile actrițe ale României, după ce s-a uitat cu soțul ei la televizor
"Vă rog, iertați-mă! Îmi este greu să îl întrețin". O mamă și-a abandonat copilul de 8 luni în scara unui bloc din Bălți. I-a lăsat alături și biberonul cu lapte cald
Observatornews.ro
"Vă rog, iertați-mă! Îmi este greu să îl întrețin". O mamă și-a abandonat copilul de 8 luni în scara unui bloc din Bălți. I-a lăsat alături și biberonul cu lapte cald
Cât au ajuns să coste patru cârnăciori la Târgul de Crăciun de la Cluj. Turist: „Mi-a stat mâncarea-n gât!”
Știrileprotv.ro
Cât au ajuns să coste patru cârnăciori la Târgul de Crăciun de la Cluj. Turist: „Mi-a stat mâncarea-n gât!”
Patru zodii care vor străluci pe toate planurile în decembrie. Surprize pentru Gemeni
FANATIK.RO
Patru zodii care vor străluci pe toate planurile în decembrie. Surprize pentru Gemeni
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Orangesport.ro
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Horoscop 6 decembrie 2022. Gemenii nu pot nici să stea deoparte, nici să se amestece prea mult, mai ales în situațiile care nu îi privesc
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2022. Gemenii nu pot nici să stea deoparte, nici să se amestece prea mult, mai ales în situațiile care nu îi privesc
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic