„Mata Hari” de Ungaria. Liderul opoziției maghiare își acuză fosta iubită de spionaj pentru partidul aflat la putere: „11 ore de înregistrări audio”

Comentează
Arhiva foto

Péter Magyar, 43 de ani, fost membru al guvernului, liderul partidulul antisistem TISZA, își acuză fosta iubită, pe Evelin Vogel (34 de ani), de spionaj și de șantaj în favoarea formațiunii politice a premierului Orbán aflată la putere. Liderul opoziției maghiare susține că Vogel ar fi făcut 11 ore de înregistrări audio, pe care le-a predat, ulterior, lui Gábor Kubatov, vicepreședintele Fidesz, transmit ziarul Blikk, 24hu și Telex.

Péter Magyar și Evelin Vogel au urcat pentru prima dată pe scena politică, ținându-se de mână. „Dar Péter a călătorit prin țară, a devenit din ce în ce mai ocupat din cauza alegerilor europarlamentare din iunie, așa că, pur și simplu, s-au separat. Dar nimeni nu s-a gândit că-și vor spăla rufele în public”, a explicat un prieten al cuplului.

„El devenise din ce în ce mai agresiv”

Cei doi s-au despărțit, în vară, după ce femeia a vorbit despre violență, într-un interviu video. Ea a susținut că Magyar devenise „din ce în ce mai agresiv”, iar conflictele care au dus la despărțirea lor „s-au adâncit”.

Când Magyar i-a cerut mâna, ea a spus că „nu”, a simțit că „relația lor nu ajunsese încă la acel nivel”.

Uneori, începea să țipe la mine pe stradă și nu-i păsa că fiul meu este de față.

„Adversarii politici o finanțau pe fosta mea iubită”

Acum, într-o conferință de presă organizată duminică, politicianul a susținut că partenera sa l-a șantajat pe el și pe partidul lui, cerându-i 30 de milioane de forinți, circa 70.000 de euro, și l-a amenințat că va dezvălui secrete interne dacă nu plătește. Potrivit lui Magyar, „adversarii săi politici obișnuiau să o finanțeze pe fosta mea iubită”.

Potrivit președintelui partidului de opoziție TISZA, Vogel ar fi făcut „11 ore de înregistrări audio”, pe care le-a predat ulterior lui Gábor Kubatov, vicepreședintele Fidesz, partidul premierului Orbán aflat la putere la Budapesta.

Magyar a declarat că fostul sa iubită a primit un apartament de la un miliardar, „precum și o indemnizație lunară pentru materialele audio predate Fidesz”.

El s-a adresat ministrului de interne Sándor Pintér, după ce a anunțat că a fost informat că „serviciile secrete au amplasat aparate de ascultare și camere video în birourile și mașinile partidului TISZA”.

Unele înregistrări au început deja să apară în presa maghiară, distribuite de la adresa de e-mail fenyderulazigazsagra@proton.me.

„Până ieri nu eram sigur că înregistrarea din link ar trebui făcută publică, dar astăzi a devenit clar că Péter Magyar îi consideră pe toți complet proști”, se arată în mesaj celor care difuzează înregistrările.

  • Magyar, fost membru al guvernului, și partidul său antisistem TISZA au obţinut 29,7% din voturi (7 mandate), la alegerile europarlamentare, în timp ce FIDESZ, formațiunea politică a premierului Orbán, a ajuns la 44,7% (11 mandate), semnificativ mai puţin decât au estimat sondajele.

Cine este Evelin Vogel

Designer de interior și femeie de afaceri, Vogel este absolventă Universității Corvinus. A lucrat la Aston Media Studio, înainte de a fi angajată ca asistent la Ministerul maghiar al Apărării.

Femeia de afaceri, care are și experiență în publicitate, fotografie de interior și design, este mamă, încercând să-și retragă fiul de 8 ani, dintr-o altă relație, din viața publică. Îi place moda, în timpul liber îi place să facă drumeții, să călătorească și să meargă cu motocicleta.

Zsolt Vogel, tatăl ei, a câștigat Cupa Campionilor Europeni ca jucător de polo pe apă pentru Újpest, iar cei doi frați, Simon și Soma, sunt, de asemenea, jucători de polo de succes. Soma este medaliat olimpic cu bronz, campion mondial și european și câștigător al Ligii Campionilor.

Mama ei, a luat parte la o serie de „scheme piramidale”

Mama ei a luat parte la o serie de scheme piramidale de miliarde de dolari care au afectat 1.200 de oameni, pentru care instanța a condamnat-o la închisoare. Deși Péter Magyar a negat acest lucru, s-a răspândit vestea că în timpul relației cu Evelin, „soacra” l-a ajutat campania pentru alegerile parlamentare UE în calitate „finanțator” al partidului TISZA.

În timpul relației lor, Evelin Vogel nu a ascuns faptul că, deși îl iubește pe Péter Magyar, care a fost căsătorit cu Judit Varga, fostă ministră a justiției, viața lor „nu este ușoară”.

Puțini oameni puteau face față cu patru sau cinci ore de somn, așa cum a făcut Péter. Este uimitor, dar, eu suport cu greu așa ceva.

„Este simpatic, educat, inteligent, energic, amuzant, îi place să intre în necazuri, dar în timpul fiecărei dezbateri slujea unui țel bun, reprezenta oamenii, dorea să avanseze și să îmbunătățească viața lor", spunea Evelin despre politician, când erau încă un cuplu.

„A dispărut când am cerut-o în căsătorie”

Într-un lung mesaj de despărțire publicat în septembrie, Magyar a scris pe Facebook: „Evelin Vogel nu este prima și nici ultima implicată în distrugerea credibilității mele și aspirațiilor noastre democratice, în favoarea partidului-stat. Chiar îmi plăcea Evelin. O mare dezamăgire pentru ceea ce a făcut. Dar ce nu te omoară te face mai puternic”.

Evelin a fost iubita mea, am iubit-o din suflet. Am sprijinit-o financiar din aprilie 2023. Chiar și atunci când nu eram împreună și nimeni nu o ajuta. M-a făcut să cred că mă iubește, atât de mult încât am cerut-o în căsătorie. Dar atunci a ieșit brusc din viața mea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!