EXCLUSIV/Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța: „Ca diplomat, experiența de jurnalist te ajută, dar uneori te mai poate și încurca”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Luca Niculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Republica Franceză a acordat recent un interviu pentru Libertatea. Excelenţa Sa vorbeşte, în premieră, despre pregătirile ambasadei pentru Centenarul Marii Uniri, dar şi despre proiectul “Sezonul Romania-Franța », un proiect unic menit să împrospăteze cumva ideile pe care le are fiecare stat despre celălalt, ‘’ aşa cum se întâmplă atunci când cureți un tablou vechi și valoros pentru a-i da o culoare proaspătă’, după cum spune ambasadorul român.
Luca Niculescu voreşte de asemenea, despre cât îl ajută jurmalismul în misiunea de diplomat şi cât îl încurcă, dar şi despre satisfacţiile pe care i le aduce misiunea de ambasador al României. Cel mai greu moment din cariera de aproape trei ani de ambasador, a fost cel al atentatului de la Nisa, când două zile şi două nopţi a umblat prin spitale şi alte instiutţii pentru a identifica români răniţi.
Nu ezită să spună că « dorul » face parte din fişa postului, iar meseria o face cu pasiune, așa cum a făcut-o şi pe cea de jurnalist. Are o relaţie foarte bună cu Mitropolitul Iosif, care este un om remarcabil, plin de har, dar şi cu reprezentanţii altor culte și confesiuni române din Franţa.
Pentru 2018 îşi doreşte să văd mai multă solidaritate, mai multă unitate, mai multă empatie, între români, oriunde s-ar afla, iar cu toţii să ne gândim și la viitor, la viitorul nostru european.
Anul 2018 este anul Centenarului Marii Uniri, în ce constau pregătirile Ambasadei pentru Centenar?
2018 este un an foarte important din multe puncte de vedere. Este anul Centenarului și știm cât de strânsă a fost relația româno-franceză acum 100 de ani și cât de mult a contribuit Franța la crearea României moderne. Știm, de asemenea, cât de mult a contat pentru Franța intrarea României în război, cu doi ani înainte, în 1916. Vom sublinia această istorie comună printr-o serie de conferințe, expoziții dedicate Marelui Război. Am șansa unei cooperări foarte bune cu Institutul Cultural Român, atât cu președinta Liliana Turoiu, cât și cu colegii de la ICR Paris și mai am o șansă : cea a « vecinătății » cu Adrian Cioroianu, ambasadorul României la Unesco. Autor a numeroase cărți cunoscute, realizator al extrem de popularei emisiuni “5 minute de istorie”, colegul Adrian Cioroianu va fi unul dintre pilonii prezenței românești în Franța pe durata Centenarului.
Mai mult, la sfârșitul lui 2018 va începe ”Sezonul România-Franța”. Este un proiect de mare anvergură, anunțat cu ocazia vizitei președintelui român la Paris în 2015. Sezonul înseamnă o vizibilitate extrem de mare pentru România în Franța timp de mai multe luni : expoziții în marile muzee, concerte în marile săli de concerte sau în locurile cunoscute din Paris, sute de evenimente românești în toate colțurile Franței. Și, la fel, Franța va fi foarte prezentă în România până în 14 iulie 2019 cu evenimente asemănătoare. E o ocazie de a ne privi și, întrucâtva, de a ne redescoperi : poate că e nevoie ca fiecare să aibă o imagine mai proaspătă despre celălalt, așa cum se întâmplă atunci când cureți un tablou vechi și valoros. Sunt foarte multe organisme implicate în reușita acestui Sezon : Administrația prezidențială, Guvernul, prin mai multe ministere, în primul rând cel al Culturii și cel de Externe, ICR… Și nu îi pot uita pe cei doi comisari care se ocupă de peste un an pentru ca Sezonul să iasă bine : francezul Jean-Jacques Garnier și românul Andrei Țărnea.
Ca jurnalist nu prea ați vorbit despre patriotism. Acum, ca ambasador, cuvântul patriotism este aproape frecvet regăsit în discursurile dumneavostră. Ajungeți să vă fie dor de acasă?
Ca jurnalist îmi ascultam mai mult interlocutorul, acum trebuie să răspund întrebărilor pe care mi le puneți… și, vă asigur, îmi era mai ușor să pun întrebări decât să dau răspunsuri. Și aveam un fel de sfială față de cuvintele și conceptele « mari », mi-era teamă că s-ar putea să nu le mânuiesc bine și atunci aș fi ridicol. Cred însă că atunci când îți reprezinți țara, nu ai cum să nu fii patriot. Trăiești stări pe care le țineai poate puțin ascunse înainte, emoția e mai mare în unele momente, inima bate mai tare. Apropo de patriotism, sunt două citate pe care le plimb deseori prin minte : « patriotismul e dragostea față de ai tăi, naționalismul e ura față de ceilalți », al lui Romain Gary sau « naționalismul e patriotismul care și-a pierdut noblețea » de Albert Schweitzer. Mă gândesc pentru că văd cât de des se face confuzia între cele două concepte și mi se pare că aceste citate trasează o linie clară. Și da, uneori mi-e dor de casă, de București, de familie și de prieteni.
Așadar dorul face parte din fișa postului
Dorul face parte din fișa postului și este un cuvânt greu de tradus. În franceză se traduce prin lipsă, dar dorul este mult mai mult de atât. Nu este numai lipsă are mai multe valențe.
Cât de mult ajută experienţa de jurnalist ambasadorului Luca Niculescu?
Te ajută…uneori te poate și încurca. Există reflexe comune : în ambele cazuri ai deseori interacțiuni cu alți oameni. De asemenea, e bine să știi să îți asculți interlocutorul, ori, ca jurnalist, știți cât de mult ascultăm. Ajută și spiritul de sinteză dobândit ca ziarist, ajută și capacitatea de redactare -doar că nu mai redactezi articole, ci comunicări instituționale. Cititorii lor sunt, evident, mai puțini, dar încerc să mai fac în comunicări mici exerciții stilistice, ca să nu îmi pierd complet mâna. Există însă și o mare parte administrativ-birocratică, la care nu ești neapărat pregătit ca jurnalist, dar, din fericire, am colegi excelenți. Ca ziarist esti însă obișnuit să vorbești mai direct, să spui lucrurile mai pe șleau. Ca diplomat, mai trebuie să și taci, să te gândești poate mai mult înainte de a spune ceva. Mai ales că nu te reprezinți pe tine, ci reprezinți România. Cred însă că unul dintre « secrete » constă în a transmite mesajele în mod politicos, diplomatic, civilizat, dar fără să spui banalități sau platitudini.
Cât de apropiați sunt românii de ambasadă ? Puteți să-i ajutați pe românii de aici sau de cele mai multe ori, problemele lor nu țin de dumneavoastră ?
Din fericire, de multe ori nu au nevoie de ajutor, în sensul strict al termenului, ci de deschidere către colaborare. Și facem tot ceea ce putem, alături de colegii de la ambasadă și de la Institutul Cultural Român. Ne întâlnim cu românii de aici, participăm la evenimente organizate de ei, am realizat întâlniri pe « bresle », cu arhitecții, medicii, inginerii, IT-iștii etc pentru a vedea ce putem face împreună. Organizam deseori spectacole, concerte la ambasadă pentru că avem un teatru minunat, Sala Bizantină și vin și mulți români la aceste spectacole. Mai stăm apoi la povești și mă bucur când îi putem sprijini în câte un proiect sau să îi punem în legătură unii cu alții. Astfel, la ambasadă s-a născut ideea unei aplicații web despre românii celebri care au trăit în Paris – a fost o întâlnire între un scriitor, Jean-Yves Conrad, care a publicat acum vreo 10 ani o carte despre ei, și niste tineri specialiști în IT. Aplicația va fi lansată cu ocazia Centenarului.
Ce anume vă dă satisfacție sau diplomația înseamnă mai mult sacrificii ?
E pasionant ceea ce fac. Mă bucur că pot sprijini la dezvoltarea acestei relații atât de speciale, care există între Franța și România. Am și o relație foarte apropiată cu ambasadoarea Franței în România, d-na Michele Ramis. Mi-a părut bine că am avut două vizite de președinți francezi în România în mai puțin de un an, au fost și trei vizite ale premierilor români aici în doi ani și multe întâlniri oficiale. Și, chiar dacă nu vreau să dezvălui calendarul următoarelor întâlniri, vă asigur ca programul rămâne dens, mai ales că vine și Președinția Consiliului UE, în prima jumătate a lui 2019. Ce îmi place însă foarte mult este când pot să ies din Paris, să ajung și în alte regiuni. Pentru că există extrem de multe comune, orașe, departamente care au legături strânse cu comune, orașe și judete din România. Poate nu știați, dar România este țara cu care Franța are cele mai multe operațiuni de « înfrățire » între localități (cu excepția Germaniei). Sunt de ordinul sutelor. În fiecare dintre aceste locuri există francezi care cunosc români, care au experiențe de viață cu ei. Întâlnirea cu acești oameni mă bucură cel mai tare.
Care este cea grea sarcină a unui ambasador în Franța ?
Pentru mine, momentul cel mai dificil a fost atentatul de la Nisa. Am ajuns acolo când unii dintre cei loviți de camion mai erau încă pe șosea. Și am început să îi căutăm pe românii despre care știam că ar putea fi printre victime. Am bătut toate spitalele, am mers la toate instituțiile unde credeam că putem primi ajutor… Eram alături de consulul nostru la Marsilia, Bogdan Corneanu, un om extraordinar, care s-a stins între timp. Două zile și două nopți a durat căutarea, pentru că erau zeci de morți și sute de răniți. Și am simțit o tristețe fără margini când am aflat că unul dintre români, Cristi Coman, nu supraviețuise. Vorbisem cu mama lui în dimineața respectivă și mă implorase să îi aducem băiatul în viață. Cum să anunți o mamă că i-a murit fiul ?
Au fost și unele momente tensionate între România și Franța cauzate de anumite incidente provocate de cetățeni români. S-a găsit o soluție pentru ei? Ce puteți face în astfel de situații?
Multe dintre acele momente sunt de domeniul trecutului. Au fost probleme, a existat și o oarecare instrumentalizare politică, la un moment dat. În permanență sunt 14 ofițeri de poliție români în Franța, care lucrează foarte strâns cu colegii lor francezi pentru a combate delincvența de origine română. Mai sunt și alții, care vin pe o perioadă limitată, vara și iarna, și merg în patrulă pe străzi, alături de polițiști francezi. Cu succes, pentru că numărul infracțiunilor comise de români a scăzut simțitor față de acum câțiva ani. Prefectul Poliției din Paris îmi spunea, acum câteva zile, că una dintre cele mai bune colaborări ale poliției franceze este cea cu poliția română.
Care este relația cu Biserica Ortodoxă Română. IPS Iosif, Mitropolitul pentru Europa Centrală și Meridională este un ierarh foarte apreciat.
Biserica Orotodxă Română, biserica Jean de Beauvais este o instituție a românilor din Paris. Am fost acum câteva săptămâni la hramul bisericii, se împlineau 125 de ani de la sfințirea ei. Este unul dintre locurile rezistenței anticomuniste. Eugen Ionescu vorbea despre ea ca fiind « acest loc spiritual, un gardian al vieţii împotriva tuturor vicisitudinilor istorice şi personale, care aici se transformă în speranţă ». Mitropolitul Iosif este un om remarcabil, un om plin de har, admirat și apreciat nu numai de comunitatea ortodoxă din Paris, ci și de înalții reprezentanți ai altor culte și confesiuni, cu care am avut ocazia să stau de vorbă.
Avem are o relație foarte bună cu toate cultele și confesiunile în care se află români : greco-catolicii, baptistii și penticostalii, cultul mozaic.. Organizam la ambasada de doua ori pe an întâlniri între reprezentanții cultelor tocmai pentru a vedea ce putem face împreună pentru romanii din Franța. De fiecare dată am găsit deschidere. Când am avut de transmis mesaje le-am cerut sprijinul pentru a trasmite în comunitate mesaje care îi priveau pe toți românii de aici.
Suntem aproape de 2018. Ce le doriți românilor? Ce vă doriți pentru România?
Cred că pentru 2018 aș vrea să văd mai multă unitate, mai multă solidaritate, mai multă empatie. Mi-ar plăcea să văd că ne pasă mai mult unii de ceilalți. Anul centenarului este un moment de bilanț, de bilanț istoric chiar, în care vom avea ocazia să ne amintim ce a fost acum 100 de ani, cum de a fost posibilă unirea, să ne gândim la cei care au făcut-o. Dar sper foarte mult să fie un moment în care să ne gândim și la viitor, la viitorul nostru european.
Care este istoria minunatului palat în care funcționează Ambasada României din Republica Franceză
Ambasada României este situată în Paris, pe Rue de l'Exposition. Palatul în care funcționează este proprietatea statului român din 1939. Primul ambasador român care a locuit în palatul Béhague a fost Gheorghe Tătărescu. Palatul a fost cumpărat de la statul francez după moartea contesei Martine de Béhague, în ideea de a fi aici ambasadă. Contesa a creat acest loc ca un ”templu de cultură de artă”. Palatul are două locuri speciale, Biblioteca Ovală, cu scara din lemn, în care realizăm interviul și în care a lucrat scriitorul francez Paul Valéry, secretarul particular al contesei de Béhague și teatrul ”Sala bizantină”. Sala bizantină era unul din locurile cele mai cunoscute din Paris fiind, la acea vreme, cea mai mare sală privată de concerte, unde a dansat Isadora Duncan și unde a fost ascultat Requiemul lui Faure. Acolo veneu Rodain și Proust, dar și Enescu și Brâncuși în anii 50. Este un palat minunat pe care multă lume îl invidiază. Sunt convins că vom avea fonduri să-l reparăm pe ici pe colo, pentru că în unele locuri are peste 100 de ani
Mărturisirile lui Izidor Ruckel, orfanul din documentarul lui Morgan Freeman. Cât de greu a învățat să iubească
