EXCLUSIV. Premieră la centenarul Unirii. Replica unei statui de nobil dac, veche 1.900 de ani, va fi amplasată în Parcul Izvor

Comentează

Satuia a făcut parte din forul împăratului Traian, adică a fost sculptată până în anul 117,  şi a ajuns în anul 1810 la Florenţa, unde se găseşte şi acum. O replică identică a statuii va fi amplasată în Parcul Izvor, anul viitor, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. Această sculptură este una din cele peste 100 de statui de daci care au făcut parte din Forul lui Traian, iar acum sunt răspândite în toată lumea.

Arhiva foto

Corpul statuii care va fi reprodusă la Bucureşti este realizat în porfir roșu închis, din Egipt, cu pete gri, iar capul și brațele sunt din marmură alba de Carrara. Înălțimea este de 2,30 metri (2,56 metri, incluzând piedestalul)

Din totalul sumei de 30 milioane lei alocată pentru monumente de for public în proiectul de buget pe 2017, 26,15 milioane lei vor fi cheltuiți pentru realizarea unor proiecte propuse de Comisia pentru pregătirea Aniversării Marii Uniri, condusă de acad. Răzvan Theodorescu. Printre ele se regăsește și o „Statuie de Dac”, care va primi suma de 275 mii lei. Este vorba despre o replica a unei statui vechi de 1.900 de ani ce reprezintă un nobil dac.

Ideea aparține ”Asociației Identitatea Culturală Contemporană” (AICC) care a plecat de la teza de doctorat obținută la Sorbona de românul Leonard Velcescu, în anul 2000. Deși istoricii ne dau date foarte puține despre daci, Leonard Velcescu a găsit peste 100 de statui de daci, realizate în epoca romană clasică,  împrăștiate prin toată lumea. Toți dacii sculptați sunt sobri, gânditori, liniștiți. Aceasta este o dovadă clară a respectului deosebit pe care civilizația romană clasică o avea pentru daci. De ce? Nu se știe.

Arhiva foto
Arhiva foto

Arcul de triumf al împăratului constantin este plin de statui de daci, deşi a fost construit la 200 de ani după războaiele daco-romaneStatuia a fost realizată în perioada romană clasică

”Statuia pe care dorim să o amplasăm în București e o replică a uneia dintre sculpturile realizate de artiștii antici romani pentru a împodobi Forul lui Traian din Roma. Momentul corespundea cu punctul de apogeu al artei romane, iar Forul, cu statuile sale și celebra Columnă a lui Traian, a impresionat și influențat de-a lungul secolelor mari maeștrii ai artei universale, precum Michellangelo, Rubens sau Dali. Statuile de daci din Forul lui Traian nu se mai află astăzi în locul lor original. Pot fi însă văzute în marile muzee ale lumi, de la Luvru la Ermitaj sau The Metropolitan Museum of Art (New York). În România, nu există însă niciuna dintre aceste statui”, ne-a spus Florin Pârlea, reprezentantul AICC .

Statuia care va fi reprodusă la Bucureşti reprezintă un nobil dac, tarabostes, amplasat acum în Giardino di Boboli din Florența.

Menționăm că realizarea replicii va fi finanțată din donații, nu de la bugetul public. Primăria alocă spatiul, în Parcul Izvor, și pălătște doar realizarea soclului. Restul, sunt bani privați. Replica va fi realizată de ”Galleria Pietro Bazzanti&Figli” din Florența.

Arhiva foto

Statuie de dac la Louvre

Arhiva foto

Atitudinea unor ţărani români de la Suceviţa

Arta plastic occidentală este plină de ”daci”

”Până în 2018 va fi gata. Subliniem că inițiativa noastră se referă la importanța și respectabilitatea europeană a descendenței noastre – și atât!”, ne-a mai spus Florin Pârlea.

Leonard Velcescu a obţinut ȋn anul 2000 titlul de doctor la École Pratique des Hautes Études(Sorbona), iar în anul 2012 a primit premiul “Eudoxiu Hurmuzaki” al Academiei Române.

Menționăm că arta plastic occidental, în toate etapele sale, este plină, în mod straniu, de sculpturi sau desene de daci, aşa cum i-a imortalizat arta romană de pe vremea împăratului Traian.

În anul 1584 sculptura, care va fi reprodusă în capitala României, apărea în colecția cardinalului Andrea della Valle, pentru ca ulterior să fie vândută cardinalului Fernando di Medici. În 1788 a fost adusă la Florența de contele Waldelli, unde se păstrează, din anul 1810, în "Giardino di Boboli", străjuind intrarea în parc, lângă o altă statuie de dac (capilatus). Această operă de artă poate fi datată spre sfârșitul domniei lui Traian. Starea ei de conservare este în general bună.

Arhiva foto

Daci, în viziunea pictorului italian Caravaggio

Au fost descoperite peste 100 de statui de daci, răspândite în toată lumea

Teza de doctorat dedicată acestui subiect de către Leonard Velcescu, un specialist român în istoria artei stabilit de mai mulţi ani la Paris, publicată în anul 2.000, arată că numărul de statui antice de daci este mare, peste 100 de bucăţi şi este răspândit în toată lumea, în Italia, Anglia, Franţa, Spania, Rusia, Danemarca, Israel, Statele Unite etc.

Cel mai recent cap de dac a fost descoperit în Forul lui Traian din Roma în 1999 şi a fost expus pentru scurtă vreme la Muzeul Naţional de Istorie de la Bucureşti.

Majoritatea acestor sculpturi au fost realizate pe timpul lui Trian, dar există şi unele lucrări ulterioare, de pildă din timpul lui Hadrian. Nu sunt statui stereotipe, ci portrete după modele reale, cu personalităţi distincte. Majoritatea acestor lucrări realizate de artiştii palstici romani sunt de mari dimensiuni, unele ating şi trei metri, din marmură sau roci colorate de bună calitate, lucru foarte ciudat pentru reprezentarea, chiar în mijlocul Romei, a unui popor subjugat Imperiului. Interesant este şi faptul că nici unul dintre aceşti prizonieri daci nu are mâinile legate.

 

Arhiva foto

Daci, în viziunea pictorului flamand Rubens

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: daci
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește