Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a declarat luni, 30 august, că reprezentanţii instituției pe care o conduce fac demersurile pentru a găsi membrii rețelei de falsificatori care a vândut certificate false de vaccinare cu 100 de euro pe Telegram.
„Suntem atenţi la aceste noi infracţiuni care apar pe plaja infracţională din România, nu am mai avut astfel de situaţii, acolo este o anchetă în curs. Cu siguranţă, specialiştii noştri lucrează ca în cel mai scurt timp să-l identificăm pe cel care a încercat şi nu a reuşit, din fericire, să vândă acel certificat de vaccinare fals”, a spus Lucian Bode, potrivit news.ro.
Ministrul a adăugat că vor mai apărea cazuri de fraudă, dar că Ministerul Afacerilor Interne este pregătit să intervină.
Infractorii şi infracţionalitatea evoluează foarte mult, în pandemie am văzut cu ce ne-am confruntat, cu siguranţă vor mai apărea astfel de situaţii, dar ori de câte ori sunt astfel de semnale, intervenim prompt.Ministrul de interne, Lucian Bode:
„Cunosc situaţia şi mi-am propus împreună cu structurile MAI să o soluţionăm cât mai repede posibil, să-l identificăm pe autor”, a mai spus Bode, aflat la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției - Ciolpani.
Afirmațiile lui Lucian Bode vin în contextul în care Digi24 a prezentat cazul unei rețele de falsificatori care întocmește certificate false de vaccinare, aparent eliberate de Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, în schimbul a 100 de euro. Rețeaua acționează pe aplicația rusească Telegram, într-un grup cu peste 600 de membri.