„Oricând, procurorul poate cere exhumarea, nu este nicio restricţie, mai ales dacă se consideră că nu s-a recoltat ceva. Totuşi, vă pot spune că atenţia în acest caz a fost foarte mare, chiar din momentul când s-a ridicat cadavrul. Iar la autopsie au participat mai mulţi medici şi procurori, inclusiv procurorul-şef Marius Iacob (şeful criminaliştilor pe ţară – n.r.). A fost de faţă şi profesorul Dermengiu (şeful INML – n.r.), şi toţi şefii de laborator. Practic, s-a recoltat tot ce se putea recolta: din toate umorile, din toate zonele de interes medico-legal”, a declarat „legistul din umbră” pentru Ring.

Specialistul susţine că familia poate solicita dizolvarea comisiei de legişti şi reluarea anchetei, care implică exhumarea şi recoltarea pentru a doua oară a probelor.

 „Nu exclud posibilitatea exhumării Mădălinei Manole şi nu cred că ar fi senzaţională în niciun fel. În această posibilă ipoteză de lucru, se repetă toate probele, se infirmă comisia (medico-legală – n.r.) pe motiv, să zicem, că membrii acesteia nu şi-au făcut treaba, s-ar găsi motive. Şi au dreptul să ceară membrii familiei, problema este dacă le aprobă procurorul”, a adăugat acesta.

0-283449-mada.jpg

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.