Mergi direct la conținut »
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România

Mai mult pasiune, decât afacere. O pensionară din Târgu Jiu face mărțișoare de 30 de ani

Mariana Medrega, din Târgu Jiu, a început să facă mărțișoare în 1989. În 1990, după Revoluție, le-a spus la vânzare. ”Le vindeam la colț de stradă, pe suport de la cartușele pentru țigări”, își amintește Mariana Medrega.

De Petre Dobrescu,

N-a scăpat de ”microb” nici astăzi, doar că, între timp, și-a îmbunătățit tehnica. Acum le lucrează din pastă de porțelan rece, preparată de ea și modelată manual, pe deget, fără nici o matriță.

Povestea mărțișoarelor Marianei Medrega pleacă de pe vremea lui Ceaușescu, când, din nevoia de a face un ban în plus, a început să confecționeze cercei din mărgele rupte, pe care le găsea pe acasă.

”Am început cu cercei. Lucram câte 30-40 de perechi în două zile. Le puneam suport de prezentare cartoane de la cartuşele pentru ţigări”, își amintește Mariana Medrega. 

Acum pensionară, Mariana Medrega a lucrat în presă. În perioada 1996-2000 a fost director la un post de radio local. A renunţat însă la funcția de director pentru o pasiune ce necesită timp şi multă migală.

Timp berechet pentru hobby

“În anul 2000, mi-am pus demisia de la radio, era 16 februarie. Niciodată nu am putut sta deoparte de mărţişoare. Lucrez de pe vremea lui Ceauşescu. Mă întristează să văd că mărţişoarele handmade nu mai sunt aşa la mare căutare, sper totuşi că oamenii apreciază munca pe care o fac cu atâta dăruire şi pasiune. Am lucrat şi în presă, am avut grijă şi de un ziar, însă nu am putut sta prea mult departe de hobby-ul meu. Încep să lucrez la ele cu două luni înainte de 1 martie, pentru că durează,  totul este executat manual”, ne spune Mariana Medregea.

Cei opt copii care au locuit într-o cazarmă părăsită au primit, de 1 iunie, o casă cu apă la robinet și trandafiri în curte: „Nu mai trebuie să-mi fac griji că n-am cu ce să-i îmbrac la școală”
Recomandări
Cei opt copii care au locuit într-o cazarmă părăsită au primit, de 1 iunie, o casă cu apă la robinet și trandafiri în curte: „Nu mai trebuie să-mi fac griji că n-am cu ce să-i îmbrac la școală”
 

A molipsit-o cu pasiunea confecționării mărțișoarelor și pe Adina, nora ei, care o mai ajută din când în când. ”Ea lucrează mult mai bine și mai frumos decât mine”, o laudă femeia. 

Primele mărţişoare pe care le-a făcut au fost din pene dintr-o pernă. Îşi aminteşte cum i-a venit ideea.  “Era în 1989. Am găsit într-o tutungerie, într-o jumătate de nucă, nişte pene cu doi pui de barză. Anul următor am pornit de la asta şi am făcut primele mărţişoare. De atunci, n-a trecut nici un an pe lângă mine fără să fac mărțișoare”.

Banii pe care-i câștigă din vânzarea lor nu sunt mulți. N-au fost niciodată mulți. ”Primul an când am vândut mărţişoare a fost în 90 şi atunci mi-am luat o pereche de cizmuliţe”, spune femeia.

Colecția de anul acesta are ceva deosebit. Pe lângă mărțișoare, pensionara din Târgu Jiu a creat ”bijuterii” din sticle și pahare decorate cu mărgele și seturi de coliere cu cercei.

Close
Închide
  Close