Mai multe state europene au renunțat la măsurile anti-COVID. OMS critică decizia: „E prematur”

Comentează
Arhiva foto

Zece state europene au anulat până acum măsurile impuse de pandemie sau au anunțat că urmează treptat ridicarea restricțiilor. Deși acestea înregistrează rate de vaccinare mari, OMS avertizează că nu a venit încă sfârșitul pandemiei și încă este nevoie de precauție.

Deși valul cinci al pandemiei de COVID-19, generat de varianta Omicron, a lovit toată lumea cu putere, mai multe state europene au anunțat deja ridicarea tuturor restricțiilor impuse de criza sanitară. În același timp, unele au început să ridice măsurile anti-COVID treptat, promițându-le cetățenilor o primăvară fără reguli stricte.

Recent, OMS a anunțat că Europa intră într-o nouă fază a pandemiei, varianta Omicron fiind responsabilă pentru o treime din cazurile depistate pe continent.

Previziunile dr. Hans Kluge, directorul regional al OMS, arată că 60% din europeni se vor infecta cu Omicron până în martie.

Libertatea a realizat o centralizare a statelor care au anunțat intrarea într-o nouă fază a pandemiei, în care restricțiile sunt eliminate complet sau parțial. În zece state europene care au luat astfel de măsuri rata de vaccinare este de peste 60%, cea mai mică fiind în Cehia.

Totuși, OMS declară că este prea devreme pentru a începe eliminarea restricțiilor anti-COVID-19, având în vedere că în majoritatea statelor se înregistrează un număr mare de decese asociate SARS-CoV-2.

În România, unde rata de vaccinare e de doar 41,5%, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a declarat la începutul lui februarie că țara va reveni la normalitatea dinainte de pandemie până la sfârșitul lunii martie.

„Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată și nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viața economică și socială și trebuie să ne pregătim pentru acest lucru”, a spus ministrul la TVR 1.

Danemarca, primul stat european care a renunțat la restricții

Prima țară europeană care a anunțat că dorește să anuleze restricțiile anti-COVID-19 a fost Danemarca. Pe 1 februarie, au fost ridicate toate cerințele interne, inclusiv purtarea măștilor de protecție în spațiile publice interioare, scrie BBC.

„Rata mare de vaccinare în Danemarca, în special cu doza a treia, înseamnă că putem face față unei creșteri a infecțiilor fără să ne îmbolnăvim grav”, a anunțat Autoritatea de Sănătate daneză, citată de Euronews.

În Danemarca, peste 80% din populația de peste 5 ani a fost vaccinată cu două doze, iar peste 60% a primit și doza booster.

Autoritățile au permis redeschiderea cinematografelor, muzeelor, teatrelor și cluburilor de noapte, cu program prelungit. Nu se mai limitează numărul de oameni care se pot aduna în interior și se anulează distanțarea socială. De asemenea, pașaportul național COVID-19 nu mai e necesar, ci rămâne la alegerea organizatorilor de evenimente dacă îl cer sau nu.

În Norvegia, pandemia nu mai e o amenințare

Sâmbătă, 12 februarie, Norvegia a anunțat ridicarea ultimelor restricții anti-COVID-19 care mai erau în vigoare: purtarea obligatorie a măștii și distanțarea fizică de un metru. De asemenea, au fost eliminate și condițiile de călătorie în Norvegia.

Autoritățile au declarat că pandemia nu mai este o amenințare pentru populație, având în vedere că varianta Omicron, deși se răspândește rapid, dă forme ușoare ale bolii, iar vaccinurile oferă o protecție suficientă.

În țara nordică au fost înregistrate doar 1.440 de decese de la începutul pandemiei (la o populație de 5,3 milioane), iar 91% din populație este imunizată cu cel puțin două doze de vaccin.

În Marea Britanie vor fi ridicate și ultimele măsuri anti-COVID

La sfârșitul lunii februarie, Anglia se așteaptă la ridicarea tuturor restricțiilor anti-COVID-19, scrie BBC. Premierul Boris Johnson a precizat că vrea ca ultimele măsuri rămase în vigoare să fie înlăturate după 21 februarie, deși ar trebui să fie în vigoare până pe 24 martie: anume izolarea celor care prezintă simptome de COVID-19 sau au un test pozitiv.

Majoritatea măsurilor anti-COVID-19 au fost anulate în Anglia la sfârșitul lunii ianuarie. Accesul cu pașaportul COVID-19 a rămas o cerință la latitudinea fiecărei locații, iar măștile de protecție sunt obligatorii doar în spațiile medico-sanitare. De asemenea, au fost ridicate recomandările de telemuncă.

În Marea Britanie, rata vaccinării este de 72,5%, iar de la începutul pandemiei a înregistrat peste 160.000 de decese din cauza COVID-19.

Suedia intră într-o nouă fază a pandemiei

Oamenii își fac un selfie în fața unui bar din Malmoe, Suedia, în noaptea de 9 februarie când țara a renunțat la multe din restricții. Foto: Profimedia

Pe 9 februarie, Suedia a renunțat la majoritatea restricțiilor interne anti-COVID-19. Barurile și restaurantele nu mai trebuie să se închidă la ora 23.00, iar reglementările privind adunările în interior vor fi ameliorate.

Măștile sanitare nu mai sunt necesare în transportul public, iar dovada vaccinării nu mai e cerută la intrarea în restaurante. De asemenea, călătorii europeni pot intra în Suedia fără test sau dovada vaccinării.

„E timpul să deschidem Suedia. Pandemia nu s-a încheiat, dar se îndreaptă către o nouă fază”, a declarat primul ministru Magdalena Andersson pe 3 februarie.

Motivele care au determinat autoritățile să ia aceste decizii sunt atât studiile care arată că Omicron provoacă forme mai ușoare de boală, cât și faptul că peste 83% din populația de peste 12 ani e vaccinată cu două doze și puțin sub 50% cu trei doze.

Suedia a păstrat însă recomandarea ca oamenii cu simptome de COVID-19 să rămână acasă. Iar celor nevaccinați li se recomandă să evite adunările publice în interior.

Cehia relaxează măsurile treptat, până la 1 martie

La începutul lunii februarie, și Cehia s-a alăturat statelor care au decis să elimine majoritatea restricțiilor impuse de pandemie, scrie Reuters.

A fost eliminat pașaportul COVID pentru accesul în restaurante, baruri și saloane de înfrumusețare, precum și la evenimentele sportive și culturale.

Ministrul sănătății, Vlastimil Valek, a declarat că începând cu 19 februarie, 5.000 de oameni se pot aduna la concerte și la evenimente sportive, limita fiind acum de 1.000 de persoane. De asemenea, premierul Petr Fiala a spus că treptat vor fi ridicate în februarie majoritatea restricțiilor, în funcție de evoluția pandemică, iar cele mai multe vor fi anulate la 1 martie.

Cazurile de COVID-19 în Cehia au scăzut de la 57.000 pe 1 februarie la 37.600 pe 8 februarie, scrie Euronews.

Rata de vaccinare e de 63,8%. Din cele 10,5 milioane de locuitori, 6,8 milioane de cehi sunt vaccinați complet, iar 3,9 milioane au și doza a treia.

Finlanda redeschide restaurantele până la miezul nopții

Și autoritățile din Finlanda doresc ridicarea tuturor restricțiilor la 1 martie, iar până atunci anulează o parte dintre ele. Noile reglementări le permit restaurantelor să rămână deschise până la miezul nopții, iar restricțiile privind adunările publice vor fi înlăturate începând cu 14 februarie, a declarat prim-ministrul Sanna Marin, citată de Reuters.

„Presiunea pe spitale e încă mare, dar majoritatea formelor severe de boală scade, iar în terapie intensivă lucrurile s-au ameliorat”, a declarat ministrul sănătății, Hanna Sarkkinen, pe Twitter.

Guvernul plănuiește și să retragă pașaportul COVID-19, folosit de la mijlocul lunii octombrie pentru accesul în spațiile publice a celor vaccinați sau cu un test negativ.

76% din populația Finlandei e vaccinată complet, iar țara a fost puțin afectată de pandemie. Din 2020, a înregistrat doar 2.170 de decese din cauza COVID-19, la o populație de 5,5 milioane.

Austria se relaxează treptat, dar se vaccinează obligatoriu

Cu excepția Vienei, toți austriecii vor putea reveni la restaurante începând cu 17 februarie, dacă au un test negativ. Foto: Profimedia

Sâmbătă, 12 februarie, Austria a eliminat condiția de a intra în magazine și muzee prin prezentarea unei dovezi de vaccinare sau de trecere prin boală, anunță Deutsche Welle. Singura cerință este ca oamenii care accesează aceste spații publice să poarte măști FFP2.

Cu excepția Vienei, toți austriecii vor putea reveni la restaurante începând cu 17 februarie, dacă au un test negativ. Aceleași reguli le sunt impuse și turiștilor. Anterior, doar cei vaccinați sau trecuți prin boală puteau lua cina în oraș.

La începutul lunii februarie, Austria a renunțat la carantinarea rezidenților nevaccinați, scrie AP. Totuși, de la 1 februarie, a decis ca vaccinarea adulților împotriva COVID-19 să devină obligatorie, fiind prima țară din UE care ia această măsură.

Impunerea vaccinării obligatorii a fost luată pentru că autoritățile consideră că rata de imunizare e prea mică. Până acum, 75,4% din locuitori au fost vaccinați complet.

„În ciuda relaxărilor, încă e nevoie de precauție: fac apel la cei 1,5 milioane de nevaccinați să se imunizeze și să nu aștepte intrarea în vigoare a obligativității vaccinării”, a scris pe Twitter cancelarul Karl Nehammer la sfârșitul lunii ianuarie.

Olanda se confruntă cu proteste împotriva restricțiilor

Olanda a avut unele dintre cele mai restrictive politici anti-COVID din Europa, însă recent a anunțat că se vor redeschide barurile, restaurantele, muzeele și teatrele.

Începând cu 18 februarie se va permite ca barurile și restaurantele să fie deschise până la 1 noaptea – până atunci, ora închiderii fiind 22.00 – a anunțat ministrul sănătății, Ernst Kuipers, citat de Reuters. Până la sfârșitul lunii se dorește și renunțarea la măsurile de distanțare socială în spațiile publice. Accesul se va face însă cu o dovadă a vaccinării, a trecerii prin boală sau cu un test negativ.

Teatrele și stadioanele se vor redeschide la capacitate întreagă, iar festivalurile vor putea fi organizate cu testarea tuturor vizitatorilor. În Olanda, 70,8% din populație este vaccinată complet, însă momentan, țara se confruntă cu o rată mare de infectare: peste 125.000 de cazuri raportate zilnic.

În ultimele săptămâni au avut loc mai multe proteste împotriva restricțiilor în Olanda. Cel mai recent, sâmbătă, 12 februarie, un convoi de vehicule a blocat centrul orașului Haga, scrie The Guardian.

Spania, Grecia și Israel fac pași mai mici spre relaxare

Alte state au ales să renunțe doar la o parte din măsurile anti-COVID-19. De pildă, începând cu 10 februarie, Spania a ridicat obligativitatea purtării măștii sanitare în spațiile exterioare. Iar Grecia a hotărât, începând cu 7 februarie, să elimine necesitatea testării pentru COVID-19 în cazul în care călătorii au un certificat european pentru COVID-19.

Și autoritățile din Israel discută posibile anulări ale unor restricții începând cu săptămâna viitoare, anunță The Times of Israel. Una dintre măsurile eliminate ar putea fi recomandarea de a purta mască în exterior în locurile aglomerate.

Săptămâna trecută, Israelul a relaxat cerințele privind pașaportul COVID, care nu mai trebuie prezentat la accesul în restaurante, teatre, cinematografe, săli de fitness și hoteluri.

OMS avertizează că e prematură ridicarea restricțiilor

În vreme ce numeroase state au ridicat restricțiile sau discută viitoarele relaxări, Organizația Mondială a Sănătății avertizează că e prea devreme pentru a declara victoria în fața pandemiei, scrie CNBC.

Pe 1 februarie, directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom, a declarat că în majoritatea regiunilor lumii are loc o „creștere foarte îngrijorătoare a deceselor” din cauza COVID-19.

Mai multă răspândire a virusului înseamnă mai multe morți. Nu le cerem statelor să revină la așa-numita carantină. Dar le cerem tuturor să-și protejeze cetățenii folosind toate instrumentele din dotare – nu doar vaccinarea. Dr. Tedros Adhanom, directorul OMS:

„E prematur pentru orice țară să depună armele sau să declare victoria”, a adăugat directorul OMS.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală